Nu este mintea umană cel mai frumos şi mai grozav lucru care s-a ivit vreodată în Univers? Este un fir de praf care domneşte în răgetul furtunilor. Un strop de apă care irigă şi hrăneşte lanuri de foc. Cu braţele ei mărunte, dar puternice, munceşte şi ridică pustia. Din praful trist al zilei împleteşte cununi de flori. Clădeşte munţi din spuma care foşgăie în cuvinte, iar cu lirele ascunse printre litere redă bolta cerului în cântec. Într-o frunte veştejită de tristeţe şi de gândul morţii trezeşte şi imită trăirile celui care biruie neamuri şi subjugă regi. Cu cifra drept sabie şi litera drept stindard se caţără pe stele, îşi face scări din galaxii, străbate oceanul beznei dintr-un colţ într-altul, reduce vastele întinderi ale spaţiului la un pas de om, şi nimic nu o va opri, în bărbăţia ei elegantă şi sublimă, să treacă dincolo de capătul lumii şi să se aşeze pe tronul lui Dumnezeu.
(În fond, Crângul lui Apollo este încercarea mea de a închina o lucrare de seamă minţii umane.)
joi, 1 septembrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu