Traducere de poezie engleză, IV

      John McCrae, medic de teren în Primul Război Mondial, scrie acest rondel mişcat fiind de înmormântarea prietenului său căzut în bătălie la Ypres. "In Flanders Fields" este cel mai cunoscut poem al lui McCrae, cel care i-a adus faima şi probabil singurul care îi este luat în seamă de lumea largă. 

In Flanders fields the poppies blow 
Between the crosses, row on row, 
That mark our place; and in the sky 
The larks, still bravely singing, fly 
Scarce heard amid the guns below.

În şesul Flandrei macul dă în floare
Prin rânduri lungi de cruci, de care
Semnat ne este locul; iar sus pe cer
Răsună, stins de gloanţele de fier,
A ciocârliei aprigă cântare.

We are the Dead. Short days ago 
We lived, felt dawn, saw sunset glow, 
Loved and were loved, and now we lie, 
In Flanders fields.

Noi suntem morţii. Cei care
Trăiau chiar ieri, se bucurau de soare,
Primind şi dând iubire, ş-acuma pier,
În şesul Flandrei.

Take up our quarrel with the foe: 
To you from failing hands we throw 
The torch; be yours to hold it high. 
If ye break faith with us who die 
We shall not sleep, though poppies grow 
In Flanders fields.

Urmaţi, urmaţi a noastră încleştare:
Vă aruncăm din braţe pierzătoare
Făclia; A voastră-i s-o purtaţi spre cer.
Iar de-o lăsaţi să cadă, vom fi stingheri
În criptă, jos, deşi sunt macii-n floare
În şesul Flandrei.

Traducere de poezie franceză (Charles Baudelaire)

Hymne à la Beauté (Imn Frumuseţii)

Viens-tu du ciel profond ou sors-tu de l'abîme,
Ô Beauté ? ton regard infernal et divin,
Verse confusément le bienfait et le crime,
Et l'on peut pour cela te comparer au vin.

Te tragi din cer adânc sau urci dintru genuni,
O, Frumuseţe? Privirea-ţi, un iad şi-un rai,
Revarsă laolaltă pierzanii şi minuni,
Şi de aceea alături de vin poţi să stai.

Tu contiens dans ton oeil le couchant et l'aurore;
Tu répands des parfums comme un soir orageux;
Tes baisers sont un philtre et ta bouche une amphore
Qui font le héros lâche et l'enfant courageux.

Zorii şi apusul în ochiu-ţi se-ntâlnesc,
Miresme-mprăştii ca o seară furtunoasă,
Şărutu-ţi e-o beţie şi gura vas grecesc,
Ce-n prunc trezesc curaj, din brav fac o mucoasă.

Sors-tu du gouffre noir ou descends-tu des astres ?
Le Destin charmé suit tes jupons comme un chien;
Tu sèmes au hasard la joie et les désastres,
Et tu gouvernes tout et ne réponds de rien.

Răsari din negru-adânc? Din stele te cobori?
Soarta e robită de roba-ţi ca un câine,
Presari la întâmplare urgii şi sărbători,
Doamnă peste toate, dar nimeni peste tine.

Tu marches sur des morts, Beauté, dont tu te moques;
De tes bijoux l'Horreur n'est pas le moins charmant,
Et le Meurtre, parmi tes plus chères breloques,
Sur ton ventre orgueilleux danse amoureusement.

Păşeşti pe morţi, Frumuseţe, de ei râzând;
Groaza-i un odor de-al tău nelipsit de vrajă,
Omorul, pe mândru-ţi pântec cu drag dansând,
Cu multă încântare îl întinzi ca mreajă.

L'éphémère ébloui vole vers toi, chandelle,
Crépite, flambe et dit : Bénissons ce flambeau !
L'amoureux pantelant incliné sur sa belle
A l'air d'un moribond caressant son tombeau.

Vremelnici fluturi zboară orbi spre tine, faclă,
Sfârâie, în flăcări ard, şi tot te preamăresc.
Ca omul pe moarte ce-alintă a sa raclă
E bărbatul ce geme pe-un trup femeiesc.

Que tu viennes du ciel ou de l'enfer, qu'importe,
Ô Beauté, monstre énorme, effrayant, ingénu!
Si ton oeil, ton souris, ton pied, m'ouvrent la porte
D'un Infini que j'aime et n'ai jamais connu ?

Că vii din cer sau din infern, ce-mi pasă,
Frumuseţe, monstru credul, uriaş şi cumplit?
Dacă ochiu-ţi, surâsul, pasul cale-mi lasă
Spre-un necuprins ce-l îndrăgesc, deşi nentâlnit?

De Satan ou de Dieu, qu'importe ? Ange ou Sirène,
Qu'importe, si tu rends, - fée aux yeux de velours,
Rythme, parfum, lueur, ô mon unique reine ! -
L'univers moins hideux et les instants moins lourds.

Preasfânt sau Drac, ce-mi pasă? Sirenă, Serafim,
Ce-mi pasă când tu – nimfă cu ochi de catifea,
Cântec, licăr şi parfum, la care-ntreg mă-nchin! –
Scazi urâtul lumii şi-a clipei stâncă grea?

(Pentru coperta frumoasă am scanat această ediţie din 1920 a volumului lui Baudelaire, din biblioteca personală)

Traducere de poezie engleză, III

The Hound of Heaven este opera de vază a lui Francis Thompson, poet englez al celei de-a doua jumătăţi a secolului XIX. Poemul (unul atipic, ca şi autorul său de altfel) este despre urmărirea omului de către Dumnezeu şi invers. Francis Thompson a dus o viaţă obscură şi chinuită. Şi-a abandonat studiile universitare în speranţa de a deveni scriitor, dar, redus la slujbe mizere, şi-a găsit un refugiu în opiu şi a vagabondat până când poeziile i-au fost descoperite de un cuplu, care l-a şi ajutat material. A murit în urât, mâncat pe dinăuntru de opiu, boală, sărăcie şi, mai ales, de acel sentiment pe care Eminescu îl surprinde foarte bine prin cuvintele „pierdut în suferinţa nimicniciei mele”. Am tradus doar prima parte a poemului.

I fled Him, down the nights and down the days;
I fled Him, down the arches of the years;
I fled Him, down the labyrinthine ways
Of my own mind; and in the mist of tears
I hid from Him, and under running laughter.
Up vistaed hopes I sped;
And shot, precipitated,
Adown Titanic glooms of chasmed fears,
From those strong Feet that followed, followed after.
But with unhurrying chase,
And unperturbèd pace,
Deliberate speed, majestic instancy,
They beat--and a Voice beat
More instant than the Feet--
"All things betray thee, who betrayest Me."

Am tot fugit de El, în ceas de zi şi-n ceas de noapte,
Am tot fugit de El, sub arcele ce leagă anii,
Am tot fugit de El, pe-ntortocheate
Ale minţii mele căi. Când ochii îmi plângeau, sărmanii,
Ascunsu-m-am de El, şi când voioşi râdeau.
Spre zări mai lucii am săltat
Sau, repezit, m-am cufundat
În hăuri urieşeşti ticsite de pierzanii,
De Paşii ce în urma mea veneau, veneau.
Dar în vânare nepripiţi
Şi în cadenţă neclintiţi,
Cu iuţeală chibzuită, stăruinţă regească,
Reveneau,
Şi Cuvinte se-auzeau
Ce mai aprig porunceau:
„Toate te-or trăda pe tine, cel ce m-ai trădat pe Mine.”

Traducere de poezie engleză, II

William Wordsworth, poet englez de factură romantică, explorează în Ode. Intimations of Immortality ideea de reîncarnare, de legare a sufletului prezent de vieţile trecute printr-un lanţ al cărui capăt este Dumnezeu. Am găsit poemul într-o carte despre istoria educaţiei, capitolul Grecia antică. Platon şi ai săi considerau actul cunoaşterii ca fiind de fapt unul de amintire. deci pentru ei ideea reîncarnării era contingentă problemei educaţiei şi a învăţământului. Am tradus doar o parte.

“Our birth is but a sleep and a forgetting:
The Soul that rises with us, our life's Star,
Hath had elsewhere its setting,
And cometh from afar:
Not in entire forgetfulness,
And not in utter nakedness,
But trailing clouds of glory do we come
From God, who is our home:
Heaven lies about us in our infancy!”

Naşterea ni-e doar un somn şi o uitare:
Duhul ce cu noi răsare, Steaua vieţii noastre,
A asfinţit în altă zare,
Şi-a mers amar de drum prin astre:
Nu lipsiţi de tot de amintire
Şi nici de-a-ntregul de veşmânt,
Ci păşind pe căi de aur şi mărire,
Noi venim din Domnul, al nostru şezământ:
Cerul stă în jurul nostru în pruncie!

Traducere de poezie engleză

„Be near me when my light is low” este al 50-lea cânt din cele 131 ale poemului epic „In Memoriam” de Lord Alfred Tennyson, poet englez al perioadei victoriene.

„Be near me when my light is low,
When the blood creeps, and the nerves prick
And tingle; and the heart is sick,
And all the wheels of Being slow.”

Alăturea să-mi fii când mi-e pe-apus lumina,
Şi sângele de-abia se mişcă, şi nervii sfredelesc
Şi-mi dau fiori; şi fibrele din piept bolesc,
Şi ale Fiinţei roţi deprind rugina.

„Be near me when the sensuous frame
Is rack'd with pangs that conquer trust;
And Time, a maniac scattering dust,
And Life, a Fury slinging flame.”

Alăturea să-mi fii când trupul limpede-n simţire
De patimi care biruie speranţa-i încercat;
Şi Timpul praf presară ca un apucat,
Şi Viaţa scuipă foc şi pară cu-ndrăcire.

„Be near me when my faith is dry,
And men the flies of latter spring,
That lay their eggs, and sting and sing
And weave their petty cells and die.”

Alăturea să-mi fii când seva din credinţă-mi seacă,
Iar omul e o muscă din târziu de primăvară,
Şi azi e mumă, mâine-i armă sau e vioară
Şi-şi încropeşte-un mic mormânt şi-n urmă pleacă.

„Be near me when I fade away,
To point the term of human strife,
And on the low dark verge of life
The twilight of eternal day.”

Alăturea să-mi fii când mă voi pierde-n zare,
Ca să-mi arăţi sfârşitul strădaniei omeneşti,
Şi de pe-a vieţii joasă neagră buză să-mi vesteşti
Amurgul zilei cea nemuritoare.