Despre greş(e)ală

„Greşind cu tine chiar, iubesc greşala”

[„Cărţile” – Mihai Eminescu]

De multe ori, când ascult pe cineva vorbind şi face o greşeală cât de cât serioasă de limbă, am senzaţia că este stângaci în vorbire şi am pornirea de a-l eticheta ca atare. Mai întotdeauna am dreptate. Însă chiar dacă am absolut mereu dreptate, criteriul acesta de deducţie este superficial: ceea ce îl face de fapt pe respectivul să pară un prost vorbitor este nu frecvenţa şi gravitatea greşelilor, ci o lipsă fundamentală de preocupare pentru a vorbi corect, o lipsă de respect pentru limbă. Iar aceste lipsuri, chiar dacă sunt ascunse, se reflectă pe exterior şi îl arată a fi stângaci în vorbire.

Marea poezie abundă de greşeli de limbă, aşa-zisele licenţe poetice. Însă ele nu dau senzaţia că autorul este incult. Un mare poet, numai după ce a trecut prin durerile muncii sârguincioase de a înţelege şi stăpâni limba, ajunge să îi poată încălca regulile fără a zgâria pe ureche. Să luăm două exemple. În King Richard II, Shakespeare, descriind Anglia, scrie aşa:

„This royal throne of kings, this scepter’d isle,
This earth of majesty, this seat of Mars”

[Actul II, scena I]

Acesta este un exemplu de pleonasm cinciplu, acelaşi lucru este desemnat de şase cuvinte care exprimă toate noţiunea de regalitate: royal, throne, kings, scepter’d, majesty, seat. În Rugăciunea unui dac, ştrengarul nostru naţional cuvântează astfel:

„Că chinul şi durerea simţirea-mi a-mpietrit-o”

Eminescu deschide versul cu o cacofonie. Nu e cea mai urâtă, e drept. Imaginaţi-vă un reporter spunând: Se pare că categoriile sociale... Sau, ca să vezi că întotdeauna e loc pentru mai rău, imaginaţi-vă următorul dialog:

-Te muţi la etaj?
-Nu.
-De ce?
-Pentru că catul e ocupat complet.

În continuarea versului, Eminescu foloseşte o expresie uşor pleonastică („chinul şi durerea”) şi, cireaşa de pe tort, nu acordă subiectul cu predicatul. Cu toate acestea, niciunul din cele două exemple nu strică imaginea de maeştri lirici a poeţîlor, ba chiar, în mod misterios, pare să îi împrospăteze veridicitatea. Admiraţia, respectul şi iubirea pentru limbă a acestor oameni sunt atât de puternic impregnate în fibra lor încât oricât de greşit ar vorbi, tot desăvârşit par să vorbească.