marți, 11 octombrie 2011

De pe feţele de oameni

De pe feţele de oameni măşti de aur se destramă,
Al mizeriei negru sâmbur stă la pândă să erupă,
Ca furtuna se desface – tu, smintit, l-ai pus în ramă:
El o sfarmă cu turbare şi cu aşchii-ţi umple-o cupă
Şi să bei îţi cere seamă.

De pe chipul de prieten cad icoane în ruină -
Ţi-ai făcut din oase pensuli şi din sânge o vopsea
Şi aşa le-ai dat culoare împletită cu lumină,
Iar acuma zac în zloată, se topesc ca fulgi de nea,
Dezvelindu-ţi o jivină.

3 comentarii:

  1. Dragute versuri! Imi place mesajul transmis care e chiar adevarat! La cat mai multe versuri :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. Unul din cele patru principii fundamentale ale gândirii, principiul raţiunii suficiente, stabileşte că unui enunţ, pentru a putea fi acceptat ca adevărat, trebuie să i se arate temeiul, în alte cuvinte trebuie demonstrat. După cum am avut de 50 de miliarde de ori până acum prilejul să arăt, nu caut să fac prin articolele mele colecţie de impresii şi verdicte. Prin urmare te rog să nu ne mai comunici gânduri de ale tale fără să arăţi de ce este conformă cu realitatea imaginea pe care ne-o înfăţişează ele. Următoarea abatere se va solda cu un ban.

    RăspundețiȘtergere
  3. Of, of, m-am exprimat ambiguu (un pic cam tarziu sa sesizez asta, si totusi) :

    "După cum am avut de 50 de miliarde de ori până acum prilejul să arăt, nu caut să fac prin articolele mele colecţie de impresii şi verdicte."

    Ceea ce vroiam de fapt sa zic: nu caut prin articolele mele sa-i stimulez pe diversi sa ne impartaseasca impresii si verdicte.

    RăspundețiȘtergere