„Dacă aş sta faţă în faţă cu cel mai înalt şi tumultuos munte, şi aş putea să-l cuprind cu privirea de la poale şi până la vârf, înspăimântat de prăpăstii şi ameţit de culmi, m-aş întoarce acasă şi aş scrie. Iar dacă, prin miracol, aş putea să-l urc până în vârf, de o mie de ori mai înspăimântat de prăpăstii şi ameţit de culmi, când m-aş întoarce acasă, încă aş putea să scriu.
Dar despre el nu pot să scriu.
Dacă aş sta în faţa celui mai vast ocean din lume, şi l-aş străbate – eu singur pe toată întinderea lui – de la un ţărm la altul, m-aş întoarce acasă şi aş scrie. Iar dacă, prin miracol, aş putea să cobor până în fundul lui, şi aş pluti printre peşti fantastici şi tragici, devenind eu însumi fantastic şi tragic, când m-aş întoarce acasă, încă aş putea scrie.
Dar despre el nu pot să scriu.
Dacă m-aş afla faţă în faţă cu stânca pe care a fost înlănţuit Prometeu, şi aş privi-o cuprins de un vârtej de sentimente, iar dacă, prin miracol, l-aş zări deodată acolo şi aş vedea cum vine vulturul să-l sfâşie, şi l-aş auzi răcnind, cutremurând omenirea şi mileniile, m-aş întoarce acasă şi aş scrie.
Dar despre el nu pot să scriu.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu