Ştiinţa guvernării virtuoase

Orice lider care, în virtutea nemulţumirii unui supus de-al său vizavi de felul în care conduce, îl îndeamnă să plece, să găsească un loc care să-i fie pe plac, este un impostor şi un porc. Un lider adevărat, nu un vierme care se agaţă cu disperare de tron, respectă faptul că incompetentul este cel care trebuie să plătească pentru incompetenţă, nu victima incompetenţei; deci dacă dirijarea lui este incompetentă, cei care trebuie să sufere consecinţele sunt nu supuşii, nemulţumiţi cum sunt, ci liderul, corectând strâmbătatea manierei sale de a dirija sau, dacă nu se arată dispus, renunţând la poziţia de putere şi fiind el cel care pleacă. Doar dacă supusul, sau mai democratic spus subalternul, este nemulţumit din considerente personale, adică şi-a ales ţinta nemulţumirii în mod sentimental-arbitrar (de pildă: “Şefu îmi aminteşte de melteanu’ ăla care mi-a furat gagica în liceu”), are liderul dreptul să îi propună să plece. Dar dacă profesorul de la mine de la facultate e semianalfabet şi se scobeşte în rect cu rigla în faţa clasei, iar eu îi semnalez aceste metehne, ar fi culmea obrăzniciei din partea lui şi nejustificat să îmi spună să plec dacă nu îmi place ce face.