Lupi in sala tronului

Omenirea este o multime de maini care se imbulzesc la portile unui granar fara suficienta hrana, o multime de picioare care fug de un cataclism caruia nu toate ii vor supravietui, o multime de vointi care se vor catara pe piramida de trupuri umane pentru a nu fi prinse la baza si strivite si, mai ales, o multime de indivizi care tanjesc dupa posteritate si distinctie intre semeni, dar nu reusesc altceva decat sa fie supti cu brutalitate in abisul de mediocritate si anonimat.

Iar leacul omului mediocru care sufera din aceasta cauza vine din partea modernitatii. Modernitatea se adreseaza in cel mai inalt grad omului de proasta calitate. Dar ce il face pe un om sa fie de proasta calitate? Sa fie lipsa de daruri spirituale cu care l-a inzestrat natura? Sa fie faptul ca nu poate crea nimic trainic si de valoare? Sa fie deci faptul in sine de a fi mediocru? Nu, nu este niciuna dintre acestea in mod neaparat. Un om de proasta calitate este cel care atunci cand s-a confruntat pentru prima data in viata sa cu ideea de valoare, desi neintelegand exact ce este valoros si ce nu, dar intelegand destul de bine incat sa perceapa ca el nu este valoros, a ales ca, in loc sa respecte si sa cinsteasca valoarea, sau macar sa aiba o atitudine neutra fata de ea, sa o dispretuiasca intens. In pofida faptului ca acest adevar pare de ordinea zilei, oriunde as pune piciorul in aceasta lume nu vad in comportamentul oamenilor nimic care sa reflecte ca il constientizeaza.

Din prima definitie a omului jos o vom extrapola si pe cea de-a doua: omul jos (sau de proasta calitate) este cel care, dispretuind intens valoarea autentica, incearca sa aduca orice mediu social in care paseste la nivelul lui sordid de spiritualitate. Si cum isi pune omul de proasta calitate in practica aceasta dorinta? Discutand toate platitudinile (faptele cotidiene, generalizarile pripite si simpliste etc.) ca si cum ar fi ceva interesant si demn de discutat. Nici nu le este greu sa coboare standardul intelectual pana aici, intrucat sunt intotdeauna superiori numeric celor care nutresc dorinta de a purta o conversatie constructiva.

Insa nu aceste masuri ale omului jos sunt cele cu adevarat pestilentiale, ci unele luate la scara mai mare. Adica daca mediocritatea domneste intr-un mediu social restrans, nu este o tragedie, caci acel mediu poate fi evitat si nici nu deregleaza ierarhia valorica a statului, ierarhie care este atat de importanta bunului sau mers. Tragedia este cand omul mediocru reuseste sa devalorizeze intregul mediu social, adica intreaga societate, de la cele mai joase foruri ale ei pana la cele mai inalte. Dar ca sa reuseasca asta are nevoie de ceva mai mult decat propria sa ura pentru valoare. Are nevoie de o ideologie aplicata de catre putere.

Iar ideologia cea mai potrivita omului mediocru este cea modernista. Modernismul este de esenta comunista, modernismul este colectivizarea artei. Colectivizarea este procesul eminamente comunist prin care averea unui om instarit, indiferent daca a agonisit-o harnic si cinstit sau nu, ii este confiscata si distribuita in mod egal lichelelor care zac toata ziua asteptand ca averea sa le pice din cer. Colectivizarea artei presupune confiscarea caracterului de arta al unei opere, indiferent daca este autentica sau nu, si distribuirea lui in mod egal operelor filistinilor, care zac din punct de vedere intelectual toata ziua asteptand ca arta sa le pice din simplul fapt ca exista ca indivizi.

Atat colectivizarea propriu-zisa, cat si cea a valorilor inalte, sunt maligne societatii, in special prima, insa a doua ne intereseaza mai mult acum. Prin colectivizarea artei, fiecare mediocritate de om de pe lumea aceasta dobandeste o portie din aceasta esenta care confera individualitate si distinctie - arta. Greseala modernitatii este de a fi pus semnul de egal intre creatie si arta. Adica modernitatea stipuleaza ca poti crea in orice maniera, si nimeni nu va avea dreptul filozofic de a nega valoarea artistica a creatiei tale.

Ceea ce este desigur gresit. Dupa cum am mai spus de o sumedenie de dati si o voi mai spune pana ce mi se va vesteji gatlejul: daca un obiect exista, exista obligatoriu cel putin un obiect care ii este diferit. Deci daca exista un caine, exista in Univers cel putin un obiect care nu este caine, ca altfel tot ce ar fi in Univers, pana la ultima particula, ar fi caine. La fel, daca exista Arta, exista si non-Arta. Deci, dat fiind ca un om are demonstratia logica ca o creatie nu este Arta, el va putea sa-i arate celui care a faurit-o ca nu este artist pentru ca a creat-o, si, eventual, sa-i nege ramurile de laur cu care acesta si-a incins pe nedrept fruntea.