Bizareriile lui Dali, partea a III-a

Articolul asta face parte dintr-un sir mai lung de articole despre Dali: asta e partea I si asta e partea a II-a.

Dali, se stie prea bine, era un excentric. Excentricitatea a capatat noi valente prin pictorul spaniol, s-a recalibrat, pentru ca prin personalitatea lui contracara acele norme pe care oamenii le adopta din compulsie anatomica, nu din apartenenta la un anumit grup social. Altfel spus Dali intelegea ca normele pe care ti le dicteaza corpul sunt mai primitive si deci iti poruncesc mai tare sa te conformezi decat cele dictate de o casta. Dali cauta sa-si insuseasca ceea ce cat mai multi oameni respingeau. El vroia o contopire cu un tabu nerelativ. De aici se trage obsesia lui pentru sexualitate si excremente.

Din obsesia asta i s-au tras obiceiuri pe cat de fantastice, pe atat de daunatoare hieratismului societatii. Avea spre exemplu o colectie de penisuri de cauciuc, de varii voluptati si nuante. Obisnuia, pare-se, sa-si examineze ore in sir scaunul, de care insa nu se atingea direct niciodata. Se si declarase, la inceputul tineretilor sale suprarealiste un scatofil, fara indoiala doar pentru a-si spori aura de nonconformism. Insa cea mai extraordinara, cea mai ofensiva vizavi de orisice norma izvorata din sanul societatii sau din pura decenta individuala, era prezenta unui Mantuitor gigantic - o ingramaditura antropomorfa de fiare vechi si gunoaie in spatele resedintei lui din Cadaques. Criticul englez Brian Sewell a aflat pe propria piele maniera in care ii servea lui Dali aceasta recompunere grotesca a trupului christic. Se face ca se gasea in vacanta pe coasta spaniola, in Cadaques. Era intr-o macelarie, pe care o frecventa regulat pe parcursul sejurului pe tarmul arid si salbatic al Mediteranei, cand in fata parcheaza un Cadillac interbelic. Din el descind, cu veritabila morga de aristocrati, un barbat si nevasta lui. Reperandu-l pe Sewell ca un element necunoscut in universul in care era omniscient, Dali i se adreseaza cu o imperiozitate ce nu ar fi parut deplasate nici in conduita lui Ludovic al XIV-lea: "Stii cine sunt eu?". Raspunsul lui Sewell a venit: "Desigur, esti Salvador Dali." Criticul s-a integrat de atunci in anturajul lui Dali. La un moment s-au regasit singuri in curtea casei pictorului, unde se afla titanicul Hristos de rebuturi. Dali, cu cea mai mare naturalete, ii ordona sa se duca langa Christ, sa se dezbrace si sa se masturbeze, porunci pe care Sewell, spre propria stupefactie, le indeplineste tacit. Dali ii facu mai multe fotografii si mai tarziu criticul ne povesteste ca era posesorul unei uriase colectii de fotografii surprinzand onania, facute de el insusi, in care folosea ca modeluri baieti locali, de reminiscenta maura - o preferinta estetica pentru el. Sewell ne mai marturiseste, printre altele, ca a simtit ca pe langa superficialitatea prieteniilor lui Dali, cu el pare sa fi legat, in ciuda duratei scurte - o saptamana, una mai profunda, o "confesiune mutuala" cum a numit-o, pe care aveau s-o poarte amandoi pana la restul vietii in suflet.

Chipul lui apare contorsionat si surprins in general. Mustata lui, des aflata in pozitie verticala, era dupa propriile spuse un suplinitor al impotentei si al unui penis foarte mic, pentru care era batjocorit deseori de catre copiii cu care se juca in infanta. In Cadaques, Dali era venerat, era o figura cvasi-divina. Ca sa creeze sinergii cu figuri mari din istoria Spaniei, reconditionase 3 corabii din defuncta Armada. Obsinuia in fiecare an, de aniversarea plecarii spre Lumea Noua, sa traga salve de tun cu corabiile, la care populatia de oameni simpli si sarmani a asezarii, in genere pescari, raspundea sarbatorind in cinstea marii lor personalitati.