Imn lui Beethoven

Muzica ta e la audere ca sulurile de mătase
Cu care dictatorii își șterg recturile grandioase.

Când cânt-a noua simfonie - te simt, O, Helios,
Focar de foc fecund al Cosmosului mare,
De la șira spinării pân-la al frunții os,
Cum îmi mâni pe subt piele legiunile-ți solare -
Un milion de soldăței, progenituri de bronz,
În pulsuri elizee îmi străbat a corpului cărare,
Și-un milion de-nțepături (titanice extaz cărnos!) -
La-un milion de calde pișcături tu dai născare.

De-a fost mult trecut sau mult de-are a trece
Până când ritmurile tale-am să le-ascult,
Cu alte cânturi de timpul l-aș petrece,
Fidel eu oi rămâne mărețului tău cult.
Fidel pe Marea, vasu-mi pântecele-și frece
Tu, gigantic, impasibil, dup-al apelor tumult
Un far în noaptea muzicii, tronezi rece,
Și raza ta-mi dă un năieresc de nou avânt.