Imn lui Beethoven

Muzica ta e la audere ca sulurile de mătase
Cu care dictatorii își șterg recturile grandioase.

Când cânt-a noua simfonie - te simt, O, Helios,
Focar de foc fecund al Cosmosului mare,
De la șira spinării pân-la al frunții os,
Cum îmi mâni pe subt piele legiunile-ți solare -
Un milion de soldăței, progenituri de bronz,
În pulsuri elizee îmi străbat a corpului cărare,
Și-un milion de-nțepături (titanice extaz cărnos!) -
La-un milion de calde pișcături tu dai născare.

De-a fost mult trecut sau mult de-are a trece
Până când ritmurile tale-am să le-ascult,
Cu alte cânturi de timpul l-aș petrece,
Fidel eu oi rămâne mărețului tău cult.
Fidel pe Marea, vasu-mi pântecele-și frece
Tu, gigantic, impasibil, dup-al apelor tumult
Un far în noaptea muzicii, tronezi rece,
Și raza ta-mi dă un năieresc de nou avânt.

The tragedy of war

Din "Breaker Morant", un film din 1980:

"Yet there is no evidence to suggest that Lt. Morant has an intrinsically barbarous nature. On the contrary. The fact of the matter is that war changes men's natures. The barbarities of war are seldom committed by abnormal men. The tragedy of war is that these horrors are committed by normal men in abnormal situations. Situations in which the ebb and flow of everyday life have departed and have been replaced by a constant round of fear and anger and blood and death. Soldiers at war are not to be judged by civilian rules. As the prosecution is attempting to do. Even though they commit acts which, calmly viewed afterwards could only be seen as unchristian and brutal. And if in every war, particularly guerilla war all the men who committed reprisals were to be charged and tried as murderers court-martials like this one would be in permanent session. Would they not? I say that we cannot hope to judge such matters unless we ourselves have been submitted to the same pressures, the same provocations as these men, whose actions are on trial."

Kvasir

Din dictionarul de mitologie generala a lui Victor Kernbach:

"Kvasir - Personaj mitic scandinav creat de zei ca incarnare a intelepciunii, intru consolidarea pacii stabilite de zeul suprem Odhinn. Dupa razboiul initial purtat intre zei (Asa) si duhurile apei (Vana), pacea e confirmata de ambele tabere impacate, care scuipa intr-un vas comun, iar din saliva lor contopita se naste Kvasir (kvasir insemnand si saliva si fruct), care personifica mestesugul cuvantului si e in stare sa raspunda oricarei intrebari imaginabile. Odata nascut, Kvasir isi asuma misiunea de a strabate lumea, raspandind intelepciune. Existenta lui parand ingrijoratoare, spre a-i impiedica ascensiunea nelimitata, Kvasir este distrus de zei si prefacut in notiunea abstracta de Poezie. In varianta mitologia principala, Kvasir e ucis nu de zei, ci de doi gnomi (Hjalar si Fjalar), la un ospat; ucigasii ii aduna apoi sangele scurs, il amesteca in mod magic si obtin o bautura generatoare de inspiratie poetica sau de intelepciune vizionara; dar gnomii tainuiesc fata de zei crima, afirmand ca Kvasir a murit sufocat de intelepciunea sa prea imbelsugata. Bautura magica ajunge in stapanirea gigantului Suttung din Yotunheim de la care Odhinn o obtine printr-un siretlic si o bea toata, fiind cuprins de extazul poetic si devenind skald. Impovarat de cantitatea prea mare bauta, zeul vomita licoarea in niste vase ceresti; un submit precizeaza ca, inainte de o a fi vomitat, transportandu-se in chip de vultur din Yotunheim spre Asgardhr, Odhinn scapa pe pamant cativa stropi din care se infrupta numai poetii mediocri, incapabili sa ajunga a sorbi din vasele ceresti unde s-a depozitat ulterior licoarea."

Disertatie asupra muzicii

Muzica nu este arta, ci artizanat. Am stabilit asta aici. Daca exista vreun tip de muzica care sa se apropie de statutul de arta, acela este folcloricul. Caci numai acest tip de muzica reprezinta o transpunere a unui concept in sunet: poporul. Muzica folclorica reprezinta o forma foarte diluata, in care se mai pastreaza elemente superficiale, a geografiei, istoriei si a tuturor factorilor care i-au conferit unui popor identitate. Datorita faptului ca muzica din folclor nu a fost niciodata redactata, ci transmisa pe cale orala, fiecare interpret al ei i-a dat o mica slefuire, contribuind cu o piatra la aceasta constructie sufleteasca ce-si intinde trupul peste milenii si facand-o o imagine mai de ansamblu si mai obiectiva a nationalului.

Moderatorul ideal

Astfel am vazut ca este batjocorita si pe atat de multi ignobili i-am vazut investindu-se in aceasta nobila functie, incat vreau sa le arat oamenilor cum trebuie sa fie un moderator. Sa definim ce este un moderator: este acel individ insarcinat sa dirijeze o discutie astfel incat aceasta sa produca un maximum de eficienta posibil. Este cardinal ca cei care prin natura meseriei lor sunt expusi in fata unui numar mare de oameni si sunt deseori centrul atentiei lor (de ex. profesorul, politicianul, moderatorul) sa fie indivizi cu un caracter ireprosabil, altfel spus sa fie oameni-model. Este de asemenea de o exceptionala importanta ca regulamentul (fie el scris, fie doar mintal) dupa care moderatorul imparte dreptatea in dialog trebuie sa fie respectat de catre el insusi, si in cazul in care se gaseste sau este gasit vinovat pentru o abatere de la el, va primi o pedeapsa mai severa decat pedeapsa pe care ar primi-o un simplu polemizant pentru aceeasi abatere.

Prima intrebare pe care trebuie sa ne-o punem este daca abilitatea de lider a moderatorului influenteaza rodnicia dialogului. Fara indoiala ca o fire slaba va obtine un dialog prost daca il va modera, fie pentru ca nu va reusi sa se faca ascultat printre interlocutori, fie pentru ca desi va reusi sa se faca nu va avea intransigenta necesara pentru a lua decizii, iar asa isi va pierde credibilitatea, pierzandu-si si subreda autoritate pe care o are. Charisma si intransigenta sunt deci cele doua capacitati fundamentale pe care un moderator trebuie sa le aiba. Fara ele domneste in cele mai multe dintre cazuri legea junglei in polemica. Cu toate astea moderatorul nu trebuie sa fie foarte charismatic, altfel interlocutorii vor avea o atitudine delasatoare fata de dialog, desfatandu-se in prezenta sa cuceritoare, ori acei interlocutori inzestrati cu firi mai lipsite de energie vor fi coplesiti de personalitatea puternica, blocandu-se din punct de vedere social. Insa acesti indivizi slabi pot avea in schimb capacitatea intelectuala de a da pretioase argumente in discutie, iar dialogul asta trebuie sa scoata din oameni - argumentul! - nu interactiune sociala. Moderatorul trebuie deci sa aiba charisma dozata si fermitate, fara ca asupra calitatii din urma sa se faca o observatie legata de magnitudine.

Urmatoarea calitate cu care un moderator trebuie sa fie inzestrat este neutralitatea. Moderatorul trebuie sa respecte un principiu de neutralitate absoluta. Toti interlocutorii trebuie sa fie egali ca drepturi de dialog, si orice feblete a moderatorului pentru un anumit interlocutor poate transforma ireversibil dialogul intr-o confruntare de vointe, in loc de intelecte. Pentru ca acest principiu sa fie respectat cu cat mai multa strictete este important ca moderatorul sa nu-si exprime niciodata opinia. Daca o face se poate ca opinia sa fie aceeasi cu opiniile unor interlocutori, si prin aceasta simpla coincidenta sa se creeze un favoritism si deci un imbalans. Moderatorul trebuie sa li se adreseze corect interlocutorilor. Nu are voie sa le paronimizeze numele sau sa ii porecleasca. Trebuie sa foloseasca un ton constant. Nu are voie sa ridice vocea la interlocutori. Nu are voie sa le atribuie vreun epitet interlocutorilor. Nu are voie sa-i ironizeze pe participantii la discutie. "Ironia nu poate nici un moment sa mijloceasca o neintelegere." (Thomas Mann) Ironia este una din greselile majore pe care poate sa le comita un moderator. Ea este de natura ambigua, intotdeauna va semana confuzie printre dialogatori. Ea poate doar sa incinga spiritele, iar asta creste riscul izbucnirii unei certe. Oricare dintre aceste reguli, nerespectata, altereaza neutralitatea intr-o discutie.

Obiectivitatea este o alta trasatura esentiala a moderatorului. Altfel spus, un moderator trebuie sa judece spusele unui dialogator dupa valoarea lor proprie si sa evite complet influentarea acestei judecati de catre consideratii legate de personalitatea vorbitorului. Orice tratare a dialogului la subiect reprezinta o dovada de incompetenta diplomatica crasa. De asemenea moderatorul trebuie sa aiba grija ca interlocutorii sa fie obiectivi si va reprima cu darzenie orice pornire subiectiva a lor.

Moderatorul trebuie sa aiba instinct pedagogic. El trebuie sa creeze contexte de participatie pentru aceia care prin natura lor non-conformista sau prin statutul lor exotic sunt excizati din nucleul social, sa le ofere tuturor o lejeritate, o relaxare a mediului care sa le dea pofta de comunicare. Moderatorul trebuie sa fie jandarmul individualitatii. Trebuie sa o protejeze, sa o hraneasca cu rasuflare ca pe o flacara ce sta sa se stinga. Deseori cei care prin opiniile lor, prin stil si viziune intelectuala, sunt divergenti, vor fi infierati de catre restul grupului ca eretici, iar pe acestia moderatorul trebuie chiar sa ii favorizeze, chiar daca asta are sa-i compromita stanta de neutralitate. Individualitatea este combustibilul progresului, si de asta trebuie sa o acceptam, chiar daca ne vine greu.

Moderatorul trebuie sa aiba o cunoastere impecabila a limbii in care se discuta. Atunci cand se exprima trebuie sa o faca in cel mai simplu si mai conventional limbaj cu putinta. Infloriturile lingvistice nu sunt recomandate. Nu are voie sa foloseasca jargon (indeosebi unul personal). El trebuie de asemenea sa vorbeasca cat mai putin, numai si numai cand in dialog este pusa in dezechilibru balanta puterilor sau discutia are nevoie de un impuls intelectual. Moderatorul trebuie deci sa fie o prezenta foarte discreta - o briza racoritoare abia simtita in incapere. Intreruperea oricarui discurs este o greseala. Un moderator care este piua intai e incompetent.

Insa ceea ce face pe un moderator sa fie desavarsit sunt logica si cultura. Aceste doua lucruri reprezinta cheia de bolta in planificarea unui dialog. Numai sub acesti astrii - Logica si Cultura - biruinta va straluce pentru dialoganti, pentru aceasta armie a Cunoasterii, ce, cu crancen avant, bate a sfada la portile ultimului bastion al Ignorantei. Cat despre prima - daca am afirmat despre charisma ca nu trebuie sa se afle din abundenta in buchetul sufletesc al moderatorului, despre logica se poate afirma exact contrariul - ca cel care dirijeaza dialogul trebuie sa o aiba din plin, chiar nu trebuie sa existe bariere care sa-i stavileasca cantitatea acestei facultati intelectuale care il ajuta pe om sa cunoasca rezultatul confruntarii dintre doua argumente. Cu cat este mai cult, cu atat scade riscul sa fie paralel cu ceea ce se discuta. Daca nu intelege ce se vorbeste risca sa piarda controlul asupra polemicii, dar daca va incerca sa o aduca la nivelul sau intelectual ar reprezenta o defluidizare brutala. Este deci important ca moderatorul sa fie un om erudit, mai mult polihistor decat specializat.

Atat despre aceasta nobila tagma. Rusine tuturor celor care sunt moderatori incompetenti si refuza sa predea stafeta cuiva mai competent doar pentru ca se lafaie in placuta senzatie de placere pe care pozitia le-o da. Majoritatea forumurilor romanesti sunt moderate de asemenea indivizi mici si meschini (in speta forumurile Metalhead si Metalfan). Excelsior!

Bizareriile lui Dali, partea a III-a

Articolul asta face parte dintr-un sir mai lung de articole despre Dali: asta e partea I si asta e partea a II-a.

Dali, se stie prea bine, era un excentric. Excentricitatea a capatat noi valente prin pictorul spaniol, s-a recalibrat, pentru ca prin personalitatea lui contracara acele norme pe care oamenii le adopta din compulsie anatomica, nu din apartenenta la un anumit grup social. Altfel spus Dali intelegea ca normele pe care ti le dicteaza corpul sunt mai primitive si deci iti poruncesc mai tare sa te conformezi decat cele dictate de o casta. Dali cauta sa-si insuseasca ceea ce cat mai multi oameni respingeau. El vroia o contopire cu un tabu nerelativ. De aici se trage obsesia lui pentru sexualitate si excremente.

Din obsesia asta i s-au tras obiceiuri pe cat de fantastice, pe atat de daunatoare hieratismului societatii. Avea spre exemplu o colectie de penisuri de cauciuc, de varii voluptati si nuante. Obisnuia, pare-se, sa-si examineze ore in sir scaunul, de care insa nu se atingea direct niciodata. Se si declarase, la inceputul tineretilor sale suprarealiste un scatofil, fara indoiala doar pentru a-si spori aura de nonconformism. Insa cea mai extraordinara, cea mai ofensiva vizavi de orisice norma izvorata din sanul societatii sau din pura decenta individuala, era prezenta unui Mantuitor gigantic - o ingramaditura antropomorfa de fiare vechi si gunoaie in spatele resedintei lui din Cadaques. Criticul englez Brian Sewell a aflat pe propria piele maniera in care ii servea lui Dali aceasta recompunere grotesca a trupului christic. Se face ca se gasea in vacanta pe coasta spaniola, in Cadaques. Era intr-o macelarie, pe care o frecventa regulat pe parcursul sejurului pe tarmul arid si salbatic al Mediteranei, cand in fata parcheaza un Cadillac interbelic. Din el descind, cu veritabila morga de aristocrati, un barbat si nevasta lui. Reperandu-l pe Sewell ca un element necunoscut in universul in care era omniscient, Dali i se adreseaza cu o imperiozitate ce nu ar fi parut deplasate nici in conduita lui Ludovic al XIV-lea: "Stii cine sunt eu?". Raspunsul lui Sewell a venit: "Desigur, esti Salvador Dali." Criticul s-a integrat de atunci in anturajul lui Dali. La un moment s-au regasit singuri in curtea casei pictorului, unde se afla titanicul Hristos de rebuturi. Dali, cu cea mai mare naturalete, ii ordona sa se duca langa Christ, sa se dezbrace si sa se masturbeze, porunci pe care Sewell, spre propria stupefactie, le indeplineste tacit. Dali ii facu mai multe fotografii si mai tarziu criticul ne povesteste ca era posesorul unei uriase colectii de fotografii surprinzand onania, facute de el insusi, in care folosea ca modeluri baieti locali, de reminiscenta maura - o preferinta estetica pentru el. Sewell ne mai marturiseste, printre altele, ca a simtit ca pe langa superficialitatea prieteniilor lui Dali, cu el pare sa fi legat, in ciuda duratei scurte - o saptamana, una mai profunda, o "confesiune mutuala" cum a numit-o, pe care aveau s-o poarte amandoi pana la restul vietii in suflet.

Chipul lui apare contorsionat si surprins in general. Mustata lui, des aflata in pozitie verticala, era dupa propriile spuse un suplinitor al impotentei si al unui penis foarte mic, pentru care era batjocorit deseori de catre copiii cu care se juca in infanta. In Cadaques, Dali era venerat, era o figura cvasi-divina. Ca sa creeze sinergii cu figuri mari din istoria Spaniei, reconditionase 3 corabii din defuncta Armada. Obsinuia in fiecare an, de aniversarea plecarii spre Lumea Noua, sa traga salve de tun cu corabiile, la care populatia de oameni simpli si sarmani a asezarii, in genere pescari, raspundea sarbatorind in cinstea marii lor personalitati.

Reflectii bahice

Cand suntem beti gandurile prind un ecou placut: rasuna si se ciocnesc molatec de peretii mintii, pe care raman imprastiate, scurgandu-se delicios, ca un sirop suav de ciocolata pe o inghetata la cornet, in mijlocul toropelii de iulie. Ecoul! - acesta este unul din lucrurile cu care aburul bahic ne imbiba gandurile. Alcoolul incetineste intelectul, dandu-i voluptate in schimb, facand fiecare boare psihica, fiecare rebeliune a neuronilor, fiecare complot intru maretie al sinapselor, sa persiste si sa ramaie suspendate in constienta ceva mai mult.

Ma-ntreb ce a produs ideea de mai sus. Este oare infuzia alcoolica cea care mi-a facut ratiunea mai fecunda si producerea de idei mai deasa sau a fost doar o coincidenta aparitia unui gand pe parcursul consumului de bautura, in fapt asemenea inspiratii avand loc la intervale regulate sau in fapt asemenea insuflari de geniu se produc premeditat, fiind pinaclul unei constructii de observatii si prelucrari, a carei istorie arborescenta se pierde in anusul mintii? Inclin sa cred ca alcoolul nu poate sa ne fertilizeze spiritul, dar in orice caz ne insufleteste condeiul, ne da o mai mare toleranta vizavi de gandurile pe care luciditatea le-ar suprima. Iar prin simplul fapt ca scriem (O, scriu! - ce conotatie senzuala prinde aceasta activitate rezervata proscrisilor senzualitatii) ca scriem eliberat si fara prejudecati, dam voie fiecarui gand, oricat de minuscul, sa-si exprime opinia si punem la dispozitia marei plase a Logicii un banc mai mare din acesti minusculi pesti, iar dat fiind gradul de ecumenism al intelectului, se va fauri o mancare de peste, poate cea mai oceanica produsa vreodata.

Dar vai, simt cum acest sut intelectual primit de la alcool isi pierde din intensitate! Sa mai comand o bere? Dar ce este berea? Berea este o aranjaciune, o rearanjaciune de roduri ale pamantului, o rezidire a Universului. Insa lasand la o parte aceasta definitie banala (caci ii poate fi atribuita oricarui aliment), berea este fondatoarea unui cult, pilonul unei subculturi, la care adera proscrisii ratiunii. La urma urmelor, orice subcultura este formata numai din acesti exilati, din acesti neglijati de catre chestiunile inalte. Pierd ei oare ceva din aceasta ignorare? Nu s-ar zice. Ei isi agraveaza aceasta schisma fata de Idee prin bere. Berea este panaceul, alifia si salvatorul, afundantul in panzele lumii.

Placut mai este sa scrii, alcoolizat fiind. Chelnerita tocmai m-a intrebat daca mai doresc ceva. I-am raspuns perfect lucid, semn ca simtul meu social inca vegheaza (batran lup social, acest simt!) si fapt care ma duce la concluzia ca ratiunea incepe sa rataceasca mai usor decat socialitatea, data fiind o picatura din veselul dar al vitei de vie. DEZLANTUIRE! ALCOOL, COPIL AL REBELIUNII INTELECTUALE! Nu este oare intelectualul acel individ care, facandu-se abstractie de pornirile sale instinctuale imediate, are actiuni a caror explicatie este greu de gasit. El se observa, observa ca se observa si devine ataraxic fata de insasi ataraxia sa! Nu este omul mai intelectual cu cat mintea sa este mai ramificata, si deci varfurile acestei grandioase coroane psihice sunt aparent nelegate de radacina? Ce atitudini mature au unii oameni, ba chiar si unii copii, in ciuda faptului ca sufletele lor sunt din epoca de piatra. Si nu, nu voi face previziuni sumbre pentru viitor bazate pe aceasta idee. Oamenii din epoca viitoare sunt identici ca esenta cu cei din epoca trecuta. Numai o mana dintre ei sunt geniali, adica sunt diferiti de restul. Dar ma intreb daca exista diferenta numai intre mase si genii si nu si intre membrii acestei elite care este genialitatea. Ar trebui geniul sa pledeze pentru genialitate sau pentru autenticitate?

Regalul simturilor slabeste, efectul alcoolului se estompeaza. Ceea ce spun nu mai are plasticitate. Observ ca alcoolul ne confera puterea de a face asocieri valabile intre lucrurile foarte vulgare si cele ideale, facand din metafora un pod miraculos intre generalitatea Naturii si particularitatea Cotidianului uman. Consider ca o metafora de calitate trebuie sa speculeze traversarea acestui hau, ea trebuie sa fie, printre altele, o analogie intre ceva cat mai natural si ceva cat mai artificial. Observ cum alcoolul imi diminueaza capacitatea de cititor, dar mi-o potenteaza pe cea de scriitor. Observ cum observ...

Panteismul

Panteismul este o credinta religioasa conform careia Dumnezeu se afla in tot si in toate sau Dumnezeu si Natura sunt identici. Este general valabil ca cu cat exista mai mult din ceva acel ceva isi pierde din valoare. Iar daca cantitatea unui lucru tinde spre infinit valoarea lui tinde spre zero. Daca Dumnezeu este deci in tot si in toate, nu este ca si cum nu ar fi deloc? Nu este panteismul un fel de ateism?

Despre muzica

Arta putem spune ca este o forma de comunicare, iara comunicarea presupune transmitere de informatii, nu activare de emotii. Cum informatia este o eliminare a incertitudinii, comunicarea si la randul ei, arta, trebuie sa elimine incertitudinea. Muzica nu numai ca nu poate sa elimine incertitudinea, dar are uneori si parsiva trasatura de a da o foarte falsa senzatie de inalta certitudine. "Muzica este suspecta din punct de vedere politic" cum bine zice Thomas Mann. Muzica este extaz auricular, pura placere fizica, nu are nimic afectiv si nici intelectual in ea. Muzica nu este o arta, ci un artizanat. Ea poate fi atinsa doar de nimbul frumusetii, nu si de nimbul adevarul. O piesa muzicala poate fi arta numai in masura in care o femeie frumoasa este arta.

"Muzica ne inflacareaza sentimentele" spune acelasi Mann. Fraza muzicala nu poate sa trezeasca un anume sentiment in ascultator, pe care ea il are ca coloana vertebrala, ci doar sa amplifice modulatia sufleteasca ce pe moment se petrece in forul interior, asa cum face orice este placut. Muzica este, daca poftiti, ca un pianist slab, care, in lipsa lui de virtuozitate, apasa prea multe taste deodata. Corzi multiple ale sufletului face sa rasune, fara putere de nuantare. Cuvantul si imaginea vizuala sunt singurele vehicule purtatoare ale spiritului, iar numai literarul si plasticul pot creea arta.