[„Craii de Curtea-Veche”, de Mateiu Caragiale]
joi, 3 noiembrie 2011
Din seria „Citate perfecte”
„Mi se dezvălui astfel o lume nebănuită, cu blestemăţii la cari, de n-aş fi fost în fiinţă martor şi le-aşi fi auzit de la altcineva, le-aşi fi crezut că ţin de tărîmul născocirii. Bucureştii rămăsese credincios vechei sale datini de stricăciune; la fiece pas ne aminteam că suntem la Porţile Răsăritului. Şi totuşi, desfrîul mă uimi mai puţin decît descreierarea ce domnea în toate rîndurile; mărturisesc că nu mă aşteptam să văd dospind ţicneli atît de numeroase şi de felurite, să întîlnesc atîta nebunime slobodă. Cum nu-mi fu dat să găsesc pe nimeni la care, mai curînd sau mai tîrziu, să nu se dea pe faţă vreo meteahnă, pe care, pe neaşteptate, să nu-l aud aiurînd, la sfîrşit pierdui nădejdea să cunosc, în carne şi oase, făptură omenească pe deplin teafără la minte.”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Perfect, intr-adevar!
RăspundețiȘtergereAceeasi integritate pe care mi-ai atribuit-o dumneavoastra ma indeamna sa va rog sa nu mai faceti astfel de comentarii. Fara verdicte, fara impresii. Suportul demonstrativ este conditia fara de care nu se poate. Va multumesc si sper sa intelegeti.
RăspundețiȘtergerePunand textul sub semnul ciaielor perfecte ati comis un verdict. Asta imi da dreptul sa revendic egalitatea de tratament. In al doilea rand, perfectiunea poate fi afirmata, nicidecum demonstrata. In al treilea rand, n-am crezut niciodata in virtutile demonstratiei. De exemplu, intreaga geometrie euclidiana este continuta in propozitiile prime. Nicio teorema n-a fost gasita prin rationament, altfel tot omul ar fi geometru. La fel cu tot restul matematicii. In al patrulea rand, nu exista comunicare autentica decat dincolo de discursiv. Daca accept premisele celuilalt sunt identic cu el pana la ultimele consecinte. Daca nu le accept, nu ne vom intersecta niciodata. Or, comunicarea rezida in intersectari neasteptate intre doua subiecte, comunicarea este reziduul unei ciocniri intre doua subiectivitati. Iata, am produs numai verdicte, n-am demonstrat nimic! Acesta e raspunsul meu. Totusi!
RăspundețiȘtergereOboseala noptii trecute m-a tradat. Cititi deci:
RăspundețiȘtergere"...sub semnul citatelor perfecte."
"Cu toate astea, nicio teorema nu a fost gasita prin rationament..."
„Punand textul sub semnul citatelor perfecte ati comis un verdict. Asta imi da dreptul sa revendic egalitatea de tratament.”
RăspundețiȘtergereAveţi dreptate şi îmi cer scuze că am stabilit greşit regulile de dialog. Permiteţi-mi să reformulez: nu au ce căuta într-un dialog acele verdicte simpliste, unidimensionale, pe care le-ar putea da oricine. Orice fiinţă umană are facultatea de a aproba sau a dezaproba în legătură cu un lucru. Orice fiinţă umană îşi comunică sieşi aceste două verdicte contradictorii în actul lăuntric de verificare a poziţiei personale faţă de un lucru. Este absolut redundant să spui „da” sau „nu” în legătură cu o afirmaţie în cadrul unui dialog serios, mai ales dacă tu te înfăţişezi sub forma unei entităţi cibernetice, care este un înveliş fără fond. Nu putem găsi interesant sau neinteresant că nickname-ul „paul” îşi dă acordul sau dezacordul în legătură cu un text. Sunt permise verdicte fără suport argumentativ numai o singură dată în dialog, şi anume la început şi de către cel care deschide dialogul. Eu am responsabilitatea de a oferi scânteia pentru dialog, de a livra o maximă, suficient de nuanţată şi de incitantă, care să pună în mişcare gândirea şi iniţiativa de dialog a cititorilor. Iar dacă cei care răspund la maxima mea nu oferă argumente pentru punctul de vedere pe care-l au, cad în redundanţa de care am vorbit mai sus.
„In al doilea rand, perfectiunea poate fi afirmata, nicidecum demonstrata.”
Dacă unui lucru i se poate demonstra imperfecţiunea arătându-i-se cusurul, atunci i se poate demonstra şi perfecţiunea făcând o listă cu toate cusururile posibile şi arătând că nu îl are pe niciunul dintre ele.
„In al treilea rand, n-am crezut niciodata in virtutile demonstratiei. De exemplu, intreaga geometrie euclidiana este continuta in propozitiile prime. Cu toate astea, nicio teorema n-a fost gasita prin rationament, altfel tot omul ar fi geometru. La fel cu tot restul matematicii.”
RăspundețiȘtergereSăvârşiţi greşeala logică numită generalizare pripită. Adică extrapolaţi o lipsă generală de virtute a demonstratiei din faptul particular că geometria euclidiană s-a descurcat şi fără demonstraţie. Dacă un om supravieţuieşte cancerului fără niciun fel de tratament, nu înseamnă că trebuie să le cerem tuturor bolnavilor de cancer să facă la fel. Pe de altă parte, exemplul pe care îl daţi e greşit:
Geometria euclidiană este alcătuită atât din axiome (propoziţiile prime, după cum le-aţi numit), cât şi din teoreme. Geometria euclidiană conţine atât teoremele în sine, cât şi procesul logic prin care se ajunge la ele plecând de la axiome. Iată ce spune Wikipedia:
„Although many of Euclid's results had been stated by earlier mathematicians,[1] Euclid was the first to show how these propositions could fit into a comprehensive deductive and logical system.[2]”
Deci marele merit al lui Euclid nu este enunţul în sine, ci legarea diverselor enunţuri prin demonstraţie. Şi ce ar trebui să înţelegem prin „Cu toate astea, nicio teorema n-a fost gasita prin rationament, altfel tot omul ar fi geometru. La fel cu tot restul matematicii.”? Permiteţi-mi o interpretare, mai degrabă zglobie, a spusei dumneavoastră: matematicianul, în calitatea sa de iniţiat, calitate care-l şi departajează de turmă, pătrunde în peştera lui Zamolxis, ingerează o substanţă psihotropică obţinută din rădăcini, aruncă un ochi pe sub fusta sacerdotului păgân, şi, zărindu-i necreştinatul mădulariu, are… Viziunea, prin care adevărul matematic îi este împărtăşit. Acum, lăsând la o parte şaga, omul ar avea dificultăţi în a fi geometru şi dacă procesul descoperirii unei teoreme este unul discursiv, şi dacă este unul intuitiv. Gândiţi-vă că nu este aşa uşor să alcătuieşti un raţionament, mai ales unul riguros cum cere matematica, prin urmare nu este la îndemâna oricui.
“In al patrulea rand, nu exista comunicare autentica decat dincolo de discursiv. Daca accept premisele celuilalt sunt identic cu el pana la ultimele consecinte. Daca nu le accept, nu ne vom intersecta niciodata. Or, comunicarea rezida in intersectari neasteptate intre doua subiecte, comunicarea este reziduul unei ciocniri intre doua subiectivitati.”
Cred că trebuie să explicaţi din nou această parte pentru că, îmi pare rău, dar nu am înţeles-o. Vă sugerez însă că verbul „a rezida” şi substantivul „reziduu” nu au legătură, în caz că a fost mai mult decât întâmplătoare alăturarea pe care aţi făcut-o.
„Iata, am produs numai verdicte, n-am demonstrat nimic! Acesta e raspunsul meu. Totusi!”
Ba, să nu-mi fie cu bănat, dar toată replica dumneavoastră a fost o demonstraţie, mai mult sau mai puţin corectă, mai mult sau mai puţin coerentă, dar, în fond, o demonstraţie. Şi trebuie să aveţi în vedere că orice demonstraţie, orice parcurs logic de la premiză (fundament) la concluzie (teză) este format din enunţuri individuale, ceea ce vă ispiteşte poate să vedeţi o demonstraţie ca fiind un set de verdicte. Dar ele sunt verdicte numai dacă sunt izolate de demonstraţie.
La momentul cand am primit acest raspuns eram prea ocupat sa va raspund la randul meu. Ultimul meu comentariu, cel din luna mai2012, explica si ceea ce am incercat sa va transmit mai sus. Daca nu sunteti de acord cu punctul meu de vedere trebuie sa acceptati cel putin ca ne-am clarificat pozitiile.
RăspundețiȘtergereInca ceva: ceea ce dumneavoastra denumiti "generalizare pripita" mai poarta un nume: metoda inductiva. Inductia completa din matematica nu are legatura cu metoda inductiva care asigura - in masura in care rezultatele ei pot fi integrate unei teorii cuprinzatoare - progresul cunoasterii.
RăspundețiȘtergereIn ceea ce priveste comunicarea, ea ramane fructul unei ciocniri intre subiectivitati. Daca respingeti termenul "reziduu" ganditi-va ca rezultatul ciocnirii intre doua particule subatomice este o cuanta de lumina. Cunoasterea este un rest, un profit individual pe care natura speciei il asigura constant individului. Asta e grila in care speram sa fiu citit.
"Rezida", altfel spus, "consta in ultima instanta". Am preferat - din nou - un joc de cuvinte. Chiar daca intelesul termenilor "rezida" si "reziduu" este departe de a se suprapune, cred ca exista ceva adanc in fiinta celor doua cuvinte (metafore)care le apropie. Sau poate ma insel...Trebuie vazuta etimologia termenilor. A fost o alegere de moment, personala. Ceea ce va reprosez era modul prezumtios in care ati comentat. Pentru ca nimic din textul meu nu ma credita cu titlul de agramat. De altfel, asta reprosez acestui blog: prezumtiozitatea. Veti gresi daca va veti considera insultat.
RăspundețiȘtergerePentru a nu ma considera agramat, rectific: "Chiar daca intelesurile termenilor "rezida" si "reziduu" sunt departe de a se suprapune..." Graba si dificultatea de a redacta pe acest spatiu electronic...
RăspundețiȘtergere