Despre forumuri

Internetul, acest festin al descreierării, această orgie a oligofreniei, această odă închinată vidului din ţeastă şi primatului maţelor, îşi înfăţişează în modul cel mai grăitor metehnele prin forumuri. Mi-am petrecut ceva vreme pe forumuri. Pe forumuri de muzică metal, de chitarişti, de grafică, de jocuri PC, de pipă şi tutun, de bărbierit, de studenţi etc. Mai mult ca observator decât ca participant. Am ales să le explorez deoarece aveam un dram de aşteptări de la ele, dovadă că există forumuri de la care nu am nicio aşteptare şi unde nu aş călca decât dacă am nevoie de inspiraţie pentru un psalm. Spre exemplu forumurile de sex şi dragoste. Cine apelează la sfatul pieţei publice pentru a-şi vindeca viaţa amoroasă? Drojdia, jegul, lepra, talpa, pleava, pegra, zgârciul, hoi polloi, ciururile, trânjii societăţii, desigur. Un alt exemplu de astfel de forumuri sunt cele de muzică comercială (pop, house, rock uşor etc.). Un altul sunt forumurile de creştini sau forumurile cu caracter general, unde nu se discută nimic anume. Etcaetera.

M-am întrebat bună vreme, cu o îngrijorare sinceră şi pătrunzătoare, dacă nu cumva sunt eu dereglat, descreierat, dezaxat, dezmăţat, deşănţat, dezmembrat pentru faptul că nu mă pot împleti armonios cu populaţia şi activitatea de pe forumurile pe care le-am ales să le explorez. Această stare de dubiu şi frământare a fost lucrativă pentru personalitatea mea, nu-i cuvânt, însă asta nu scuză comportamentul abject al indivizilor de pe forumuri. Pentru că am sosit, desigur, la concluzia că sunt perfect sănătos la minte şi că defectele pe care cochetam să mi le atribui mie îi caracterizează întru totul tocmai pe aceştia. Tindeam să mi le atribui în bună parte din cauza unei arme pe care ei o mânuiesc, şi anume instilarea sentimentului că eşti ciudat şi vinovat, armă specifică idiotului vulgar şi lipsit de scrupule. Dar ceasurile îndoielii de sine au fost iute măturate de credinţa de fier că de fapt am de a face cu o sumă de neanderthali (sau NETanderthali, dacă ar fi să ne luăm după terminologia jurnalistului C.T. Popescu). Şi în cele ce urmează vă voi prezenta o radiografie a animalului de forum, universal valabilă fie că respectivul e un tatuat care vomită pe la concerte, fie că e un domn venerabil şi pufăitor de pipă. Aşadar, dragilor, nedragilor şi nădragilor, cele şase reguli de fier care sintetizează firea animalului de forum:

Regula nr. 1 Animalul de forum nu are nimic interesant de spus sau de făcut, nu are pe cineva care să îl asculte, caută un loc în care să vorbească şi alţii să se facă că îl ascultă, să-l perie, să-l accepte şi să solidarizeze cu el întru mediocritate.

Regula nr. 2 Animalul de forum nu are noţiunea deosebirii între spaţiul privat şi spaţiul public, se poartă cu ceilalţi utilizatori de parcă ar fi intimii lui, iroseşte spaţiul de dialog cu remarci nule în conţinut, găseşte prilej într-o discuţie serioasă să-şi salute sau să-şi bată pe spate cunoscuţii, se poartă ca şi cum comunitatea virtuală ar fi tarlaua proprie.

Regula nr. 3 Animalul de forum nu cultivă valori autentice, nu are exigenţe vizavi de sine, nu încearcă să-şi depăşească complexele de inferioritate prin muncirea personalităţii, nu încearcă să-şi sprijine cu un temei spoiala de valoare pe care şi-o asumă, nu are nicio aspiraţie către adevăr, bine sau frumos.

Regula nr. 4 Animalul de forum formează un tot organic împreună cu celelalte animale de forum ale comunităţii, individualitatea lui derivă din regulile nescrise ale turmei, contribuţia lui la unitatea comunităţii este orbească şi necondiţionată, solidaritatea lui faţă de celelalte specimene nu are niciodată o justificare morală.

Regula nr. 5 Animalul de forum nu este în stare să poarte o discuţie argumentată logic, nu are niciun scrupul în a deforma principiile gândirii, nu are niciodată ca scop dialogul, se apără transformându-se într-un labirint de sofisme, într-un dans macabru de ocolişuri şi răstălmăciri, îşi află scut în faptul că regulile forumului sunt pură faţadă şi moderatorii sperietori de ciori.

Regula nr. 6 Animalul de forum nu are un chip al lui şi o fire adevărată, el este veşnic supus unui proces de disimulare şi de adaptare a eului la tendinţele momentului, ipocrit până la nonşalanţă, chiar şi când îndeamnă la bine joacă teatru şi chiar şi când spune adevărul motivele îi sunt corupte.