Cu ocazia Sfincterelor Paşti

Miţă e un om de la mine de la facultate, pe care sincer să fiu nu dau doi bani (nici pe el, nici pe facultate - nu că nu mi-aş dori să dau doi bani pe ea, ba chiar îmi doresc foarte tare, însă nu merită). Presupun că nu-l cunoaşteţi pe Miţă, adică marea majoritate dintre voi, dar nu e important lucrul ăsta. Important e mesajul cu care m-a trezit azi Miţă: "Paşte fericit. Să aveţi parte de ce meritaţi." N-aş fi crezut, Miţă, şi îţi cer iertare. Valorezi mult mai mult decât doi bani.

Un mesaj care denotă spirit, curaj, caracter făţiş, ba chiar un strop de maliţiozitate elegantă, şi care este totuşi trimis cu ocazia Preasfintelor şi Preasacrelor Paşti, printre triliarde şi triliarde de mesaje care n-au niciun soi de personalitate, printre triliarde şi triliarde de vome care încing cipurile şi antenele sateliţilor.

Ştiţi ce am putea face cu tot curentul ăsta electric? Am putea alimenta o boxă gigantică cu care să se difuzeze versuri de Eminescu în spaţiul cosmic! Până la Proxima Centauri, aflată la 4,1 ani-lumină distanţă. Sau măcar până la lună. Să facem cuvintele Poetului să răsune în Univers! Oare i-o fi trecut prin cap lui Eminescu când scria

"Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci"

că aceste cuvinte, într-o bună zi, propagate de o maşinărie monstruoasă, chiar vor ajunge până la lună? Cred că până şi lui i-ar fi stat mintea în loc încercând să-şi închipuie asta. Însă înainte de a construi o boxă gigantică, ar trebui să punem mâna pe o pompă de aer gigantică cu care să umplem spaţiul dintre Pământ şi lună, pentru că sunetul nu circulă în vid. Şi avem nevoie şi de căcălău de aer! Şi de un container în care să-l înglobăm, deoarece aerul are prostul obicei de a se dispersa (sau vidul are prostul obicei de a suge aerul din jur, luaţi-o cum vreţi). Şi de un generator antigravitaţional ca să îl împiedicăm să fie atras de Pământ şi de lună. Cred că toate aceste eforturi ar merita mai mult decât efortul de a face să circule pe glob 100 de miliarde de urări superficiale de Paşti.

Să vă mărturisesc că nu mă doare nici cât negru sub unghie de Paşti şi de vânzoleala din jurul lui, că preţuiesc pentru mine mai puţin decât un testicul de urs aflat în descompunere? Dacă aş fi fost o variantă obscenă de-a mea, aş fi afirmat că îmi introduc ceva în sărbătorile de Paşti. Dar cum sunt eu însumi, şi nu o variantă obscenă de-a mea, nici nu simt nevoia să spun aşa ceva şi nici nu o voi face.