Adevarata verticalitate

Inaltele trairi pe care le dau operele literare autentice prin directitudinea si simplitatea formularii lor pot fi puse numai pe seama faptului ca cei care le-au creat au pastrat in ei, in pofida trecerii timpului si a vicisitudinilor vietii, copilul. Numai copiii exprima, datorita neconstientizarii consecintelor actiunilor proprii, ceea ce gandesc intr-o maniera explicita si fara ocolisuri, tocmai opusul dezideratului diplomatiei. Rapid insa invata ca a rosti adevarul intr-un mod atenuat e necesar pentru supravietuire, sau chiar a nu-l rosti deloc, pentru un maximum de sorti de izbanda intr-ale prosperitatii personale.

Copilul din poet insa e mai puternic. Din vremurile mugurimii, in numele adevarului si al urii pentru aparentele inducatoare in greseala, a conservat puterea de penetrare a cuvintelor si gingasia modurilor in care pot fi asamblate.

"[...], and anon behold
The strong-ribb'd bark through liquid mountains
cut," [1]

Cine altcineva decat unul care, indaratnic la a renunta la jucarii odata ajuns la maturitate, cedeaza obiectele fizice, dar adopta cuvintele, obiecte ale spiritului, ca noi obiecte de joaca, ar fi capabil sa numeasca marea "munti lichizi"? Pesemne ca Shakespeare s-a gandit, cand a facut aceasta comparatie, la valurile de pe spuma sarata, care aduc cu lanturile muntoase, dar cred ca s-a gandit mai ales la faptul ca muntele si marea au esenta comuna - sunt monumente ale Naturii - si numind muntele "lichid" a eliminat nesemnificativa diferenta data de starile lor de agregare.

Caci omului, atunci cand ajunge la maturitate, Ratiunea si cortegiul ei de facultati ii fac o propunere in stilul urmator:

"Iata-te nevoit sa iti lasi jucariile, sa iti rupi viata de basm si sa incepi o noua viata, a satisfactiilor lumesti si a interdictiei de a visa. Fa din cele ce populeaza domeniul nostru noile tale jucarii, abstractizeaza-ti locul de joaca si muta-l in minte si toate acestea vor conferi spuma, scanteie si feerie vietii tale, imbogatind-o pe interior si salvand-o de la a fi o viata pur exterioara, dedicata sporirii seci de bunuri si faima.

Observatia si Perspicacitatea, mainile mele drepte, iti vor oferi capacitatea sa iti procuri jucariile. Imaginatia si Logica vor fi ajutorul tau in a le gasi potrivelile astfel incat sa le combini minunat. Inteligenta iti va inteti toate gandurile si le va inlesni mersul pe rutele mintii, facand intregul proces de creatie mai rapid."

Insa pentru ca Ratiunea si nobilul ei alai sa iti faca o asemenea invitatie, de obarsie de-a dreptul inalta, trebuie sa le ai, adica trebuie sa fii inzestrat cu darurile duhului. Metafora este o forma de joc si este apanajul doar celor care au rezistat abrutizarii vietii prin desfatarile mintii. Iata cum, spre exemplu, aceste gravuri in lemn ale taranilor din Maramures mustesc de aceeasi transfigurare naiva a realitatii, care nu ii ocoleste in vreun fel caracterul, ci doar il potriveste mai dulce in ochiul observatorului:




In manifestari spirituale ca cea de mai sus, care stau sub semnul aceluiasi bland, dar maret Joc, isi au originea si operele rafinate de arta ale omenirii.

"Printre feresti patrunde o lumina;
Perdelele-i pareau muiate-n soare." [2]

Din Eminescu nu pot extrage decat fantezii descalcite ca cea de mai sus.

Philippide chiar se compara pe sine ca poet cu, in mod ironic, un copil:

"M-atârn de tine, Poezie,
Ca un copil de poala mumii,
Să trec cu tine puntea humii
Spre insula de veșnicie
La capătul de dincolo al lumii." [3]

[1] W. Shakespeare - "Troilus and Cressid"
[2] M. Eminescu - "Rime alegorice" 1876
[3] Al. Philippide - "M-atarn de tine, Poezie", vol. "Visuri in vuietul vremii" 1939