Sonetul vulcanului

Şuvoaiele de flăcări se adună,
Din adâncimi, din inimă de piatră,
Răsuflă foc în tumultuoasa vatră
Şi-un cânt crescând de foc din ele sună.

A rău augur pe munte lupii latră:
Căci şi-a gonit a norilor cunună
Şi a urzit din fumuri peste lună
Şi peste cer o cenuşie natră.

În munte-un dor de vrajbă mână focul
Şi vrea să sfarme trupul său de stâncă.
În munte-acum îşi face flama jocul

Şi cu o voce clară şi adâncă
Îi spune că i s-a sfârşit norocul
Şi-i strigă-n mii de ţăndări să se frângă.