Cât aş vrea

Cât aş vrea cu aleanuri să încarc
Corăbiile ce-alunecă pe mare,
Să mi le poarte-n depărtata zare
Până se pierd pe-al lumii veşnic arc.

Nici n-aş căta o altă alinare
Decât în ăst periplu să le-mbarc,
Să părăsească-al fiinţei mele ţarc
Şi să-şi croiască prin furtuni cărare.

Aho, aho, năieri munciţi de valuri,
Nu-ntoarceţi tâmpla de la ruga mea!
Acum că soare urcă dintre dealuri

Şi n-a rămas pe cer o altă stea,
Iar marea lin se clatină pe maluri,
Aminte luaţi de biata rugă-a mea!