Cum îşi mai poartă

Cum îşi mai poartă lumea-n aer nasul -
Polei bogat îi veşmântează râsul,
De tâlcuri vechi parcă-i e plin surâsul
Şi sigur îi mai curge dânsei glasul.

Gândeşti că n-a ştiut vreodată plânsul
Sau că îi poate să se-ncurce pasul,
Nu că în suflet plin cu-otravă-i vasul
Şi nici că răgetu-i ascunde fâsul.

Eu precum sunt m-arăt în faţa voastră -
Un miez de-amar, o palidă epavă,
O pânză ciuruită de furtună;

Căci eu şi dor şi veac şi zarea-albastră
Mi le-am urcat pe şalea mea firavă.
Ce mă-ntrebaţi de ce nu-mi merge strună?