Interpretare mitologica

Asamăn condiţia geniului cu cea a regelui Midas. Midas, cinstit de zei cu darul de a transforma tot ce atinge în aur, se vede prizonierul propriului său dar, căci după ce a acumulat averi inestimabile prin atingerea sa miraculoasă, nu doreşte decât să se bucure din nou de atingerea unor lucruri pe care nu le doreşte preschimbate. Dinţii i se zdrobesc în bucatele de nemestecat. Mâinile îi pălesc pe mătăsurile care nu mai flutură în vânt. Buzele i se înfioară pe buze de metal.

Aşa şi geniul, realizează fiecare sarcină pe care o întreprinde în trecerea sa prin viaţă într-un chip care îl distinge net de ceilalţi, într-un chip care este rezultatul unei meditaţii fervente şi reuşite care îşi duce rădăcinile până în pruncia sa, într-un chip care conferă acelei sarcini, oricât ar fi ea de neînsemnată, o aură de monument. Şi totuşi există gesturi pe care ar vrea să le facă, care poartă în ele toată sensibilitatea şi profunzimea vieţii, care pur şi simplu nu suferă o înălţare, ci vor cea mai simplă şi umană interpretare cu putinţă. Atunci – blesteme! – puterea alchimică cu care atingerea sa a fost înzestrată, care face orişicare ritm colţuros să răsune a tril şi orişicare înşiruire de cuvinte să deznămolească cugetele, invadează şi corupe aceste regiuni ale vieţii care tânjesc după o purtare modestă, care vomită orice cununi şi flamuri cu care sunt împodobite.