Despre patriotism

Jorge Luis Borges a spus:

"Nu cred in tari. Tarile sunt o greseala, o superstitie."

Ideea de tara nu este in sinea ei o blasfemie, insa implicatiile pe care le comporta existenta tarilor sunt blasfemice. Spre exemplu, orice tara, chiar daca nu are o religie oficiala, ci chiar incurajeaza diversitatea confesionala, este asociata in mod oficial cu credinta si cu ideea de Dumnezeu. Blasfemia este comisa in momentul in care tara il aserveste pe Dumnezeu intereselor ei nationale, cand face din Dumnezeu mai mult protectorul ei decat al altor tari, atunci cand discrimineaza alte tari de la dreptul divin. Tocmai pentru ca in viata calea mai evlavioasa este aceea de a nu participa la lupta pentru supravietuire, a-l invoca pe Dumnezeu ca ajutor in lupta pentru supravietuire nationala este, prin extensie, o deviere importanta de la calea sfanta si, deci, o blasfemie. In mod ironic, una din sursele ce abunda in reprezentari si proslaviri ale lui Dumnezeu in chip de aliat personal si distrugator al vrajmasilor personali este Biblia. Dumnezeul Vechiului Testament, eminamente martial, instigator la violenta, discrimineaza cu cea mai mare lejeritate de inima popoarele lumii pentru conservarea si prosperarea poporului lui Israel. Biblia este cea mai sistematica si elaborata blasfemie alcatuita vreodata.

Faptul acesta se datoreaza patriotismului evreilor. N-am putut niciodata sa inteleg patriotismul, sentimentul mandriei nationale. De fapt, mandria este de felul ei un sentiment idiot. Am sa incerc sa o clasez in functie de stupiditate:

Sa presupunem ca Joao, brazilian de rand, e mandru de tara sa. Daca Joao ar avea un dram de intelect, si-ar spune:

"De ce sa ma mandresc cu tara mea daca nu a facut nimic?"

Sa presupunem acum ca redutata echipa de fotbal a Braziliei a spulberat modesta echipa a Zimbabweului. Acum Joao are un raspuns la intrebare si este in deplin comfort cu mandria sa. Insa daca mai adaugam un dram de intelect in capul lui Joao, se va intreba:

"De ce sa ma mandresc cu aceasta realizare daca nu am contribuit cu nimic la ea? Doar pentru faptul ca m-am nascut in acelasi spatiu care a produs-o nu inseamna ca trebuie sa fiu mandru de ea. Asta ar insemna ca trebuie sa fiu mandru si de toate faptele infame comise de catre tara mea."

Sa presupunem acum ca Joao a contribuit personal la victoria Braziliei. Acum Joao are un raspuns la intrebare si poate sa fie mandru. Dar mai adaugam o picatura de intelect in capul sau:

"De ce sa ma mandresc cu acest rezultat daca Brazilia a avut mijloace mult mai puternice de a castiga decat Zimbabwe?"

Sa presupunem deci ca Brazilia si Zimbabwe au avut aceleasi mijloace de a castiga si ca lupta s-a dat intre valoarea lor personala. Acum Joao si-a primit raspunsul si are un motiv sa fie mandru. Insa mai adaugam un pic de intelect si obtinem o revelatie filozofica:

"Dar ce este de fapt aceasta valoare personala? Toate trasaturile care ma formeaza nu provin din mine, chiar daca imi apartin, eu provin din ele, ele ma formeaza. Nici trasaturile pe care le dobandesc nu sunt meritul meu, pentru ca dobandirea lor se datoreaza trasaturilor prezente, care, dupa cum am stabilit mai devreme, nu sunt meritul meu. Sa fiu mandru de ceva, oricat de grandios, e echivalent cu mandria unui asteroid ca loveste o planeta sau mandria unui vulcan ca erupe, sau a oricarui obiect, ale carui proprietati sunt exclusiv zestrea naturii, ca face ceva."

Cam asta ar fi dialogul dintre Joao si mandria sa.