Vrajitorul amanat

Urmeaza sa redau o legenda, culeasa de Jorge Luis Borges in "Cartea de nisip":

"Era odata un decan la catedrala din Santiago si tare mult ravnea el sa invete mestesugul magiei. Auzi spunandu-se ca Don Illan, de la Toledo, ar fi cunoscator ca nimeni altul si porni la Toledo sa-i vorbeasca.

In chiar ziua sosirii sale acolo, se duse drept la Don Illan acasa si il gasi citind intr-o odaie mai ferita. Don Illan il intampina plin de bunavointa si il ruga sa amane, pana dupa incheierea mesei, dezvaluirea pricinii care il adusese la Toledo. Ii oferi odaia cea mai racoroasa si-i spuse ca venirea lui il bucura nespus. Indata ce sfarsira de mancat, decanul ii deslusi rostul calatoriei lui, rugandu-l totdeodata sa fie bun si sa-l initieze in stiintele magiei. Don Illan ii raspunse ca a si ghicit ca e decan, om cu o deosebita bunastare si cu un viitor de aur, dar teama-i e ca mai tarziu are sa-l dea uitarii. Decanul ii facu fagaduieli si il incredinta ca niciodata nu va uita binele acesta si ca-i va sta intotdeauna de ajutor. Odata zise aceste lucruri, Don Illan ii deslusi ca mestesugul magiei nu se poate invata decat in loc ferit si, luandu-l binisor de mana, il duse intr-o odaie invecinata, pe a carei pardoseala se afla un belciug gros de fier. Inainte de asta, ii spuse slujnicei sa pregateasca pentru seara, la cina, potarnichi, dar sa nu le puna la fript pana ce nu-i va porunci el. Ridicara, opintindu-se amandoi, chepengul, si coborara pe o scara de piatra frumos cioplita si coborara atat de adanc incat decanului i se paru ca albia raului Tajo se afla acum deasupra lor. La piciorul scarii se afla o chilie, si alaturi o biblioteca, si alaturi un soi de cabinet cu instrumente magice. Se pusera sa cerceteze carti si in indeletnicirea aceasta se gaseau cand intrara doi oameni cu o scrisoare pentru decan, scrisa chiar de episcop, unchiul sau, prin care acesta ii dadea de stire ca se afla grav bolnav si il ruga, daca voieste sa-l mai gaseasca in viata, sa vina fara intarziere. Pe decan il necajira mult aceste vesti, mai intai pentru suferinta unchiului, iar apoi din pricina ca era astfel nevoit sa-si intrerupa invatatura. Hotari prin urmare sa alcatuiasca o scrisoare in care sa-si astearna toata parerea lui de rau si s-o trimita neintarziat unchiului sau. Dupa trei zile sosira cativa oameni cerniti, cu alt rand de scrisori pentru decan, in care se putea citi ca episcopul s-a stins din viata, ca la Santiago sunt pe cale sa aleaga un succesor si ca trag toti nadejde, cu mila Domnului, sa fie el alesul si totdeodata il indemnau sa nu se osteneasca venind pana acolo, caci le parea cu mult mai potrivit sa fie ales in lipsa. Dupa zece zile venira scutieri frumos invesmantati, care i se inchinara ca noului episcop. Cand Don Illan vazu aceste lucruri, se indrepta cu bucurie spre inalta fata bisericeasca, multumindu-i Celui de Sus ca stiri atat de bune sosesc tocmai in casa lui. Apoi ii ceru scaunul de decan ce ramasese liber, pentru unul din fiii sai. Episcopul ii raspunse ca a pregatit scaunul de decan pentru propriul sau frate, dar ca a hotarat, in schimb, sa-l cinsteasca pe fiu asa cum se cuvine, si vrea sa-l ia cu el la Santiago.

Pornira, asadar, toti trei spre Santiago, si acolo fura intampinati cu mare cinste. Dupa sase luni, episcopul primi soli de la Sfantul Papa, care ii oferea arhiepiscopatul de Toulouse, lasand in grija lui numirea unui succesor. Cand auzi acestea, Don Illan ii aminti vechea fagaduiala si-i ceru locul care urma sa fie liber pentru acelasi fiu al sau. Arhiepiscopul ii spuse ca a pregatit episcopatul pentru propriul sau unchi, frate al tatei, dar ca a hotarat, in schimb, sa-l cinsteasca pe fiu asa cum se cuvine, si vrea sa-l ia cu el si la Toulouse. Don Illan n-avu incotro si incuviinta.

Pornira spre Toulouse toti trei, si acolo fura intampinati cu mare cinste si cu slujbe bisericesti. Dupa doi ani, venira la arhiepiscop trimisii Prea Sfantului Papa care ii oferea slujba de Cardinal, lasand la voia lui numirea unui succesor. Cand auzi acestea, Don Illan ii aminti vechea fagaduiala si-i ceru locul care avea sa ramana liber, tot pentru fiul sau. Cardinalul ii raspunse ca a pregatit arhiepiscopatul pentru propriul sau unchi, fratele mamei, dar ca a hotarat, in schimb, sa-l cinsteasca pe fiu asa cum se cuvine si vrea sa-l ia cu el la Roma. Don Illan n-avu incotro si incuviinta. Pornira, asadar, toti trei spre Roma, unde fura intampinati cu onoruri, cu slujbe si cu procesiuni. Dupa alti patru ani, Papa muri si Cardinalul nostru fu ales de toti ceilalti sa ocupe scaunul papal. Cand afla Don Illan, imbratisa picioarele Sfintiei Sale, ii aminti vechea fagaduiala si ii ceru scaunul de cardinal pentru fiul sau. Papa il ameninta cu inchisoarea, spunand ca stie el prea bine ca Don Illan nu e decat un vrajitor si ca pe vremuri, la Toledo, s-a indeletnicit cu artele magiei. Nefericitul Don Illan raspunse, deci, ca nu-i ramane decat sa se intoarca in Spania si il ruga sa-i dea ceva merinde pentru drum. Dar Papa nici nu vru sa auda. Atuncea Don Illan (al carui chip intinerise in mod ciudat), rosti cu un glas care nu sovaia:

-Nu-mi mai ramane, asadar, decat sa ma infrupt din potarnichile pe care le-am cerut pentru asta seara.

Slujnica se infatisa pe data si Don Illan ii porunci sa puna potarnichile la fript. In clipa aceea, noul Papa se pomeni din nou in chilia adanca din Toledo, decan de Santiago si nimic mai mult, si intr-atat de umilit de nerecunostinta sa, incat nu mai stia cum sa-si ceara iertare. Don Illan spuse atunci ca-i este de ajuns dovada aceasta, nu-l ospata cu potarnichi si-l conduse pana in strada, unde-i ura calatorie placuta si isi lua ramas bun cu cea mai mare cuviinta."