Antagonismul Germania-Franta

Citesc de doua luni la "Muntele vrajit" de Thomas Mann. Prin al doilea volum din cele trei cate are in total am gasit una din multele idei notabile si interesante continute in carte, anume ca francezul pretuieste libertatea in timp ce vecinul sau, germanul, cu care s-a aflat des in stare de razboi de-a lungul veacurilor, este alcatuit sufleteste astfel incat sa prefere ordinea. Franta si Germania chiar au purtat la un moment dat trei razboaie majore in aproape 70 de ani - razboiul Franco-Prusac si Primul si al Doilea Razboi Mondial.

Pot sa spun ca ideea din cartea lui Mann e valabila. Daca privim la urma urmelor felul in care cele doua popoare s-au format, observam ca cel francez s-a format prin cucerirea celui nativ de catre alte popoare in timp ce poporul german nu a suportat in geneza sa dominatia altora, ba chiar s-a impus ca autoritar in geneza neamurilor din jur. Este natural ca o semintie care isi deriva placerea din supunerea altor semintii sa aiba in interes conservarea raporturilor de putere, deci repaosul, iar ca o semintie fara vise de cucerire a lumii si care este chiar dezavantajata in general de raporturile de putere sa doreasca dezechilibrarea lor, deci impulsul haotic. Nu este deci de mirare ca Franta, in speta Parisul a avut dintotdeauna o inclinatie pentru excentric si ca toate veleitatile artistice ale planetei bazate pe non-conformism au gravitat in jurul acestui loc. N-ar trebui sa ne mire nici vocatia catre disciplina, rigoare si sterilitate a germanului, care a fost dintotdeauna dispus sa sacrifice orice ca sa arate lumii ca el este cel mai bun.