Superioritatea arhitecturii clasice

Am afirmat mai demult (aici) ca arhitectura urbana trebuie sa fie o fantana de ordine, pentru a corecta zbuciumul si haosul care se acumuleaza in sanul orasului, ordine pe care arhitectura moderna nu poate sa o ofere, insa pe care cea clasica poate, dupa cum voi explica:

Orice ordine este bazata pe o ierarhie. Una din metodele de ierarhizare este vadirea bogatiei. In societate capetele incoronate au cele mai suculente diamante si mai opulente podoabe, clasa de mijloc se multumeste cu bijuterii frumoase dar nu monumentale, iar talpa tarii sa zica merci daca verigheta pe care o prinde pe inelar e de aur. Aceeasi tendinta megalomaniaca se reflecta si in arhitectura clasica. Casele fetelor alese au cele mai mari, mai armonioase, mai complexe si mai variate in relief detalii de arhitectura, in timp ce clasele mai mici isi impodobesc locuintele cu inflorituri abia sculptate si fara o calitate estetica deosebita.

Si bijuteriile cat si detaliile de arhitectura clasica se mai aseamana prin faptul ca desi au un scop decorativ si sunt reduse in dimensiuni, rivalizeaza in pret cu parti mult mai functionale ale lucrarii. Banuiesc ca pentru a realiza un detaliu de arhitectura cum sunt cele de pe marile institutii ale statului (care contin si chipuri sculptate), trebuie sa platesti o suma cu care ai putea sa realizezi o mica locuinta care sa aiba doar cele indispensabile traiului. Ornamentul este o exprimare a puterii prin bogatie. Nu poate insa sa ofere o informatie mai particulara decat nivelul social al familiei care isi impodobeste cladirea cu el. Nu are, adica, un rol heraldic.