Unitate si dezbinare in istoria Europei

Inceputul mileniului al doilea vede o Europa in care comertul infloreste puternic. Comertul este pe de o parte local, deoarece urbele care incep sa se formeze atrag mestesugarii de la sate, si avand nevoie de mancare, fac schimb cu satele pentru imbracaminte si unelte, care au pierdut prin plecarea mestesugarilor autonomia producerii acestor bunuri si este pe de alta parte national si international, datorita faptului ca anumite bunuri aflate la mare cautare nu sunt produse sau nu se gasesc decat prin intermediul unor factiuni (spre exemplu produsele de lana ale Flandrei sau bunurile aduse din Orient prin porturile Venetiei si Genovei - in speta mirodenii). Centre comerciale solide se dezvolta, si acolo unde se afla mai multe apropiate se formeaza ligi comerciale, care isi cumpara de la feud sau de la rege un fel de independenta juridica si administrativa. Cea mai celebra dintre ligile acestea, formata in Germania, a fost Hansa, sub a carei insignie s-au purtat razboaie si care a dominat negotul marilor Nordica si Baltica pana in secolul al XIV-lea.

Aceste ligi, de autoritate insurmontabila de catre Coroana, erau practic niste mini-republici independente. Mai pregnanta este prezenta lor in partea centrala a Crestinatatii Latine, in speta in Germania, Italia si Tarile de Jos. In Vest, Anglia, Franta si Spania au avut parte de activitate comerciala mai slaba si de conducatori mai energici, care au centralizat puterea si au avut grija sa-si unifice popoarele in monarhii nationale. Echilibrul mai puternic dintre tara si oras prin lipsa unei activitati comerciale puternice in Anglia, Franta si Spania par sa fi constituit factorul principal pe baza caruia Europa de Vest si Europa centrala au fost decalate ca unitate si omogenitate (Italia, Germania si Tarile de Jos si-au obtinut independenta abia prin anii 1860-1870) si care a cauzat aceasta diferenta cu mare inruarire asupra istoriei moderne a continentului.