Despre toleranţă

"The best lack all conviction, while the worst
Are full of passionate intensity"
["The Second Coming" - W.B. Yeats]

      Moderaţia este benignă numai atunci când constă dintr-un echilibru echitabil între toleranţă şi intoleranţă, atunci când constă doar din toleranţă ea nu este deloc propice unei convieţuiri umane armonioase. Toleranţa totală este la fel de păgubitoare convieţuirii umane ca şi fundamentalismul religios, rasial şi alte forme de intoleranţă nerelevante din punct de vedere moral. Toleranţa începe să fie păgubitoare atunci când acceptarea celuilalt, a diferenţei, a alterităţii, se face ignorând abuzurile şi greşelile comise de celălalt. Acceptând cu braţele prea larg deschise alteritatea, lăudând prea febril diversitatea, firea umană este absolvită de toate relele şi slăbiciunile ei. De aceea toleranţa trebuie practicată numai când este însoţită, completată şi controlată de o intoleranţă faţă de toate formele de imoralitate. A o lipsi de atare contrabalans înseamnă a lăsa cale liberă neghinei din om.

      Intoleranţa este dăunătoare şi o formă de extremism numai când se manifestă împotriva unor aspecte ale omului care nu strică prin excelenţă bunul mers al lumii. Religia sau culoarea pielii de pildă, luate în sinea lor nu fac din om un potenţial agent distructiv. Însă plăcerea de a-i vedea pe alţii suferind sau o sete nestăvilită de avuţii fac. Şi de aici o serie de trăsături de caracter, mai mult sau mai puţin distrugătoare, în mod mai mult sau mai puţin direct, vizavi de care trebuie să se arate neîngăduitor, măcar în sinea sa, oricine se consideră un individ benevolent.