Despre dictatori

Dictatorul, trebuie să zicem, este o făptură tare aparte, el stă sub semnul unei contradicţii, de mult te mai miri cum poate să existe în pofida ei şi să nu fie rupt în două de ea:

Dictatorul este pe de o parte un fin şi iscusit politician. După cum bine ştim, politica, sau, mai bine zis, actele decisive ale unei evoluţii politice, nu permit sentimentalisme. Deci, dictatorul, fiind fundamentalmente un politician, va plasa mereu considerentul pragmatic deasupra celui moral-afectiv.

Pe de altă parte însă, dictatorul are senzaţia că soarele răsare din propriul său... rect (scuzaţi puncte-punctele). Această impresie comportă o serie de sentimentalisme: trufia, orgoliul, grandomania, megalomania etc. Dat fiind că la mulţi dictatori cultul personalităţii atinge proporţii astronomice, aceste capricii nu-s forţe mărunte în pieptul său, ci trebuie că se află într-o încleştare constantă cu pofta de putere, întrucât a râvni la putere te face ades să te apleci, să te cobori, să te umileşti - ipostaze care nu sunt chiar măgulitoare pentru o figură care vrea să facă a crede că este semeaţă.

Traducere de poezie franceză (Charles Baudelaire)

Hymne à la Beauté (Imn Frumuseţii)

Viens-tu du ciel profond ou sors-tu de l'abîme,
Ô Beauté ? ton regard infernal et divin,
Verse confusément le bienfait et le crime,
Et l'on peut pour cela te comparer au vin.

Te tragi din cer adânc sau urci dintru genuni,
O, Frumuseţe? Privirea-ţi, un iad şi-un rai,
Revarsă laolaltă pierzanii şi minuni,
Şi de aceea alături de vin poţi să stai.

Tu contiens dans ton oeil le couchant et l'aurore;
Tu répands des parfums comme un soir orageux;
Tes baisers sont un philtre et ta bouche une amphore
Qui font le héros lâche et l'enfant courageux.

Zorii şi apusul în ochiu-ţi se-ntâlnesc,
Miresme-mprăştii ca o seară furtunoasă,
Şărutu-ţi e-o beţie şi gura vas grecesc,
Ce-n prunc trezesc curaj, din brav fac o mucoasă.

Sors-tu du gouffre noir ou descends-tu des astres ?
Le Destin charmé suit tes jupons comme un chien;
Tu sèmes au hasard la joie et les désastres,
Et tu gouvernes tout et ne réponds de rien.

Răsari din negru-adânc? Din stele te cobori?
Soarta e robită de roba-ţi ca un câine,
Presari la întâmplare urgii şi sărbători,
Doamnă peste toate, dar nimeni peste tine.

Tu marches sur des morts, Beauté, dont tu te moques;
De tes bijoux l'Horreur n'est pas le moins charmant,
Et le Meurtre, parmi tes plus chères breloques,
Sur ton ventre orgueilleux danse amoureusement.

Păşeşti pe morţi, Frumuseţe, de ei râzând;
Groaza-i un odor de-al tău nelipsit de vrajă,
Omorul, pe mândru-ţi pântec cu drag dansând,
Cu multă încântare îl întinzi ca mreajă.

L'éphémère ébloui vole vers toi, chandelle,
Crépite, flambe et dit : Bénissons ce flambeau !
L'amoureux pantelant incliné sur sa belle
A l'air d'un moribond caressant son tombeau.

Vremelnici fluturi zboară orbi spre tine, faclă,
Sfârâie, în flăcări ard, şi tot te preamăresc.
Ca omul pe moarte ce-alintă a sa raclă
E bărbatul ce geme pe-un trup femeiesc.

Que tu viennes du ciel ou de l'enfer, qu'importe,
Ô Beauté, monstre énorme, effrayant, ingénu!
Si ton oeil, ton souris, ton pied, m'ouvrent la porte
D'un Infini que j'aime et n'ai jamais connu ?

Că vii din cer sau din infern, ce-mi pasă,
Frumuseţe, monstru credul, uriaş şi cumplit?
Dacă ochiu-ţi, surâsul, pasul cale-mi lasă
Spre-un necuprins ce-l îndrăgesc, deşi nentâlnit?

De Satan ou de Dieu, qu'importe ? Ange ou Sirène,
Qu'importe, si tu rends, - fée aux yeux de velours,
Rythme, parfum, lueur, ô mon unique reine ! -
L'univers moins hideux et les instants moins lourds.

Preasfânt sau Drac, ce-mi pasă? Sirenă, Serafim,
Ce-mi pasă când tu – nimfă cu ochi de catifea,
Cântec, licăr şi parfum, la care-ntreg mă-nchin! –
Scazi urâtul lumii şi-a clipei stâncă grea?

(Pentru coperta frumoasă am scanat această ediţie din 1920 a volumului lui Baudelaire, din biblioteca personală)

Nu-i greu să scrii (sonet în heptametru)

Nu-i greu să scrii - e-n stare orice frunte goală,
Să zăboveşti asupra penei însă este focul
Prin care drept trecând îţi dovedeşti cojocul
Şi-arăţi că e de tine mai mult decât spoială.

Să rabzi la vorbe cumpănind, să-ntorci pe dos şi tocul
Sperând să afli calea în coaja-i de cerneală,
Iar când îndrepţi un semn, dar faci din restul o greşeală,
Să-ţi tot blestemi că te-ai născut poet norocul.

Poezia-i o crăiasă, nazuri cât cuprinde,
O dată strâmb de calci - îţi cade grabnic capul.
În bălţi şi bălţi de sânge rochia i se-ntinde -

E jertfa celor care au luat drept blând satrapul.
Noi, puţinii chibzuiţi, când pizma i se-aprinde,
Avem un dar aparte de-a îmblânzi sireapul.

Conspiraţionistul furtunos

Astăzi vom studia tipologia conspiraţionistului furtunos. Nu vă speriaţi, nu e nicio mare brânză a minţii, nicio mare filozofie - în ciuda numelui alambicat, e uşor de înţeles pentru toată lumea. Vă invit să iscodim împreună natura acestui tip uman, fascinant şi detestabil deopotrivă.

Conspiraţionistul furtunos este genul de om care crede în teorii ale conspiraţiei - acele teorii senzaţionaliste asupra fenomenelor controversate şi cruciale care se petrec în culisele lumii - însă el, în furtunoşenia lui, care îl şi distinge de conspiraţioniştii obişnuiţi, nu se mulţumeşte să creadă în ele, ci trebuie să îţi inoculeze şi ţie convingerea că sunt adevărate.

Prima problemă este că nu are nicio rigoare ştiinţifică în demonstraţia pe care ţi-o face. El însuşi a căzut victimă unei manipulări ordinare, fie vizionând un documentar despre aerodromurile extraterestre de pe platourile incaşe, fie citind o carte despre dispozitive de spionaj care-ţi află, din partea ailaltă a lumii, numărul de decibeli şi hertzi al râgâiturilor. Şi, cum este firesc, dacă el nu a avut capacitatea de a filtra corect informaţia, nu va avea nici capacitatea de a o distribui corect.

A doua problemă este aroganţa cu care te tratează. La fiecare lucru pe care ţi-l spune are un aer de "Aşa crezi tu, nu?", după care dă uşor şi scurt din cap, cu înţelegere părintească, ca şi cum ar spune "Băi băieţică, ia şi şterge-ţi caşu' dă sub nas". La fiecare lucru pe care ţi-l spune pare să nutrească o compătimire infinită pentru naivitatea ta. La fiecare lucru pe care ţi-l spune pare să se străduiască din răsputeri să condescindă să te lumineze cu adevărul marilor scheme globale. Iar odată ce porneşte tirada demonstraţiei, nu îl mai poate opri nici Oastea lui Dumnezeu. În năvălnicia lui sublimă, îţi cară la pumni pseudointelectuali până şi după ce recunoşti că are dreptate. Când îţi cere părerea, întreabă doar retoric. Dacă îi răspunzi, trece imediat peste tine şi îşi reia bombardamentul. Replicile tale sunt pentru el treceri în revistă. Dialogul conspiraţionistului furtunos este de fapt un lung şi exasperant monolog.

Conspiraţionistul furtunos îţi face buna-dispoziţie ferfeniţă. El nu trebuie lăsat niciodată să se manifeste, decât, eventual, pentru amuzament deliberat. Chiar şi atunci, trebuie să se procedeze cu mare precauţie şi vigilenţă, întrucât vulcanul prostiei dinăuntrul său poate erupe în orice clipă, tsunamiul bolovănismului său se poate dezlănţui în orice moment, provocând distrugerea acestor sate de pescari japonezi care sunt nervii noştri.

Maximă

Acela care, fiind o figură de seamă într-un domeniu, este sugrumat de orgoliu din pricina cuiva de care i se pare că este depăşit, nu are cu adevărat drag de acel domeniu, fiindcă dacă ar fi avut, dragul de realizările celui pe care îl pizmuieşte ar fi întrecut nedragul de faptul că nu îi aparţin lui.