Imn lui Iulius Caesar

Cezar, înlauratei cunune,
Ce-o porţi ca al măririi-nsemn,
O singură frunză să-i adune
Condeiul meu este nedemn.

O, ai adus sub schiptrul tău
Culturi şi naţii între care
E ca-ntre cer şi lut un hău;
Tu şters-ai ferm a lor hotare.

Piramidei din Egipt alături
Plete de gal naramze-ai pus.
Cu bărbi persane-n chip de mături
Ai şters britanicul Apus.

A celor trei lumi suflare
Sub nările-ţi calme-ai robit,
Şi că tu le-ai dat lor născare,
Trufaş, poate chiar ai gândit,

Sau c-Olimpul din sacru-i foc
Neatent scăpat-a văpaie
În apa-n al cărei mijloc
Tu, prunc fiind, făceai baie.

Îţi rumegai inocent mărirea
În Augustul de soare uscat
Când din vis ţi-e smulsă privirea:
Îi auzi venind, încordat.

Braţe ticăloase te-nconjoară,
Purtând pumnale sfioase,
Îţi dau ocol, nu te omoară,
T-evită cu gesturi cuvioase.

Că cel ce l-ai hrănit la sân
E cel ce-acum îţi stinge fiinţa,
N-ai fi ghicit, vulpoi bătrân,
Nici cu toată, toată ştiinţa.

Spre tine-şi ia pumnalu-avânt,
Dar chiar când pielea să-ţi atingă,
De jale pieptu-ţi este frânt,
Şi mori – fruntea cipru să-ţi încingă.

~ FIN ~