Un toast in cinstea vesnicului Repaos

Putem afirma cu credinta ca spunem adevarul ca arta este un razboi impotriva timpului? Arta este o manifestare a dispretului fata de gloriile trecatoare ale lumii. Oricat ai incerca insa sa-ti imunizezi opera la ceata uitaciunii ea va acoperi tot ceea ce faci. Indiferent de universalitatea gestului tau, de cat de mult s-ar adresa oamenilor de pretutindeni sau de cat de frumos si precis ar surprinde taina lumii, de cat de in stare ar fi sa aprinda un licar de lumina acolo unde intunericul s-a instaurat ca monarh absolut, in momentul in care nu va mai fi nimeni care sa il aminteasca se va stinge. Nu sunt deci si poetii niste frunze in vant care se cred stejari in padurea Timpului? Cati poeti, si pronunt astfel toate numele celebre, nu au multiplicat durata vietii numelor lor de zece sau de o suta sau de o mie de ori pe cat le-a durat viata propriu-zisa prin "savarsirea deplina intru podoaba si maiestria voroavei"[1]? Dar cati altii, si poate ca numai acestia merita cu adevarat numele de poeti, egali in "suptirimea si gingasia condeiului"[2] cu cei mai sus amintiti (sau poate chiar intrecandu-i!), s-au incumetat, in raceala sangelui lor si nestapaniti de patima de a trai in posteritate, sa-si ferece in nepomenire arta odata ce trupurile lor isi vor fi dat ultima suflare?

[1],[2] - Prolog "Tiganiada", Ion Budai Deleanu