Coşmar

Bătând în lung Atenei străzi antice,
O mare, albă şcoală mi se-arată,
Şi las în urmă freamătul să bată
Şi colbul ei pun paşii-mi să-l ridice.

Înluntru, într-un stil frivol de gloată,
Bătrâni bărboşi, sub leneşe-auspice,
Trăiesc ce secoli au să glorifice;
Şi-n mine scârba stă ca să răzbată:

„Nu vă e viaţa de dezbateri plină,
A voastre frunţi de gând nu-s o văpaie?”
„Copil naiv”, pufni în râs Socrate,

Şi-au râs cu toţi, isonul ca să-i ţină –
Dispare tot! Disting a mea odaie...
Ce de coşmaruri capul îmi mai poate.