Dogmele religioase, ideologiile politice, curentele artistice, moda sau tehnologia sunt manifestari spirituale de masa pe care majoritatea adeptilor lor si le pot insusi doar de forma, adica pot fi influentati de catre ele doar superficial. Adica actiunile esentiale la care putem reduce viata unui om stabil si devenit ca individ nu sunt decise decat de catre constitutia sa etica, iar ideologiile colective la care el este partas doar ii intaresc sau domolesc actiunile, nu pot sa i le rastoarne.
Spre exemplu, daca un om nu are cu cineva cunoscut pe Internet aceeasi traiectorie in linii mari cu cea pe care ar fi avut-o daca l-ar fi cunoscut in realitatea non-virtuala, toate relatiile sale cu oamenii sunt de suprafata, altfel spus este un om superficial. De asemenea, daca un om nu poate judeca si conclude corect asupra legaturii spirituale care s-a inchegat intre el si cineva cunoscut pe Internet, este un om superficial, iar relatiile cu asa zisii prieteni ai sai nu valoreaza nimic. Internetul este doar un instrument, aliniamentul moral al faptelor savarsite utilizandu-l nu vine din el insusi ci din caracterul celor care il manuiesc.
Uraniul poate fi folosit pentru fabricarea armelor nucleare, care seamana moarte si ruina peste o intreaga civilizatie intr-o zvacnire de clipa. Dar energia uraniului este si o sursa a vietii, intr-atat de puternica cum este a mortii, intrucat poate alimenta omenirea, printr-o cantitate mica de substanta folosita in centralele nucleare, cu curent eletric, element care asigura caldura si lumina, indispensabile traiului pe Pamant. Iata cum un lucru poate fi de o parte a moralitatii intr-aceeasi masura in care este in partea diametral opusa. De unde rezulta ca moralitatea nu rezida in unealta, ci in cel care o foloseste.
A privi Internetul ca pe o catacomba in care salasluiesc indivizi perversi, sinistri si inhibati, in cautare doar de castiguri frauduloase sau relatii sexuale usoare, negandu-i formidabila capacitate de a lega punti peste mari si tari intre oameni, este la fel de grav ca si a nega orice sursa de viata si de lumina sub pretextul, intemeiat de altfel, ca este o la fel de puternica sursa de moarte si intuneric. Acelasi lucru este valabil si cu Biserica, a carei natura bicisnica nu provine din colectia de invataminte crestine, ci din cei care le predica rastalmacit pentru a-si consolida mai bine pozitia de putere si din hoardele de prozeliti, care in fanatismul lor frivol ii urmeaza orbeste pe liderii lor spirituali. Toate acestea se datoreaza faptului ca omul, in general, obtuz mintal cum este, nu poate asimila continutul intelectual, de o incontestabila noblete, care le-a fost insusit marilor ideologii de catre cei care le-au creat, ci doar il idolatrizeaza tampeste pentru ca valul social in care a fost prins la randul sau il idolatrizeaza tampeste.
Si trebuie sa indic marea bucurie care te incearca, cand apucandu-te sa-ti asterni pe hartie gandurile, ajungi, fluent, involuntar si suprinzator, sa intelegi si sa demonstrezi o idee pe care de mult timp o cunosti insa pe al carei sens nu il vedeai. Astfel ca eu, punandu-ma acum sa vorbesc despre Internet si ce ma deranjeaza la felul in care il percep oamenii datorita prostiei lor, ajung la o idee de-a lui Thomas Mann din "Muntele vrajit", pe care demult ma straduiesc sa o inteleg:
"-[...] singurul fel pios de-a contempla moartea in chip esential si fara inflorituri consta in a o intelege, a o percepe ca pe o parte, ca pe o implinire si ca pe o conditie sacra a vietii, dar nu - ceea ce ar fi contrarul sanatatii, nobletii, ratiunii si fidelitatii - nu s-o separi de viata, sa i-o opui sau chiar s-o transformi intr-un argument impotriva ei. Cei vechi isi impodobeau sarcofagele cu simboluri ale vietii si ale fecunditatii, si chiar cu simboluri obscene - sacrul confundandu-se adesea cu obscenul in religiozitatea antica. Acesti domni stiau sa cinsteasca moartea. Caci moartea este demna sa fie respectata ca si leaganul vietii, ca si sanul matern al reinnoirii. Dar opusa vietii si separata de ea, devine un spectru, o hidosenie - si chiar mai rau. Deoarece moartea ca act spiritual de sine statator este o forta foarte imorala, a carei putere de atractie este extrem de puternica si fara indoiala ca pentru spiritul uman ar fi cea mai groaznica ratacire daca ar incerca sa simpatizeze cu ea."
[Thomas Mann - "Muntele vrajit" - pag. 32, vol. II, Ed. Pentru literatura (Biblioteca pentru toti), 1969]
joi, 29 aprilie 2010
vineri, 23 aprilie 2010
Un gand
Atunci cand un om se afla in situatii si contexte in care stie ca s-au aflat stramosi de-ai lui spre care priveste cu evlavie, are tendinta de a se comporta asa cum au facut-o si ei, de a se confunda cu ei, de a parcurge in mod identic acea portiune din drumul vietii lor, ca si cum aceste revigorari ale radacinilor ar da vietii lui o orientare precisa si consistenta, daca nu chiar monumentalitate si sacralitate si ar ancora-o in ceva din lumea asta trecatoare.
luni, 5 aprilie 2010
Profesori si elevi
Intr-o tara, unul din indicii cardinali de civilizatie si cultura este sanatatea mediului educational. Un mediu educational care functioneaza in parametri corecti arata ca la carma tarii se afla un om exceptional de dezvoltat in vointa si intelect ori o elita bine dotata in acest sens, dupa cum voi demonstra:
Profesorul are doua datorii fata de tara: de a-i transmite elevului cunostinte despre caile drepte ale culturii si ale civilizatiei si de a-l evalua obiectiv si sever pe elev. Elevul, in marea majoritate a cazurilor, nu vizeaza sa cunoasca, in schimb, vizeaza sa dobandeasca de la profesorul care il evalueaza un act cum ca este apt pentru a oferi societatii gandire de calitate, chiar daca evaluarea este gresita. Din acest motiv, in viziunea elevului, etica profesionala a dascalului consta doar in indulgenta si benevolenta. Un profesor exigent este vazut ca un demon. Insa numai in cadrul unei probe de foc ochii tuturor pot discerne cine este las si curajos, mediocru si talentat sau prost si destept. Chiar daca mai tarziu in viata elevii vor suferi si se vor plange de efectul catastrofal pe care "inflatia de valori cauzata de indulgenta scolara" (G. Calinescu) il are asupra societatii, cand trec o proba de evaluare foarte putin solicitanta se bucura si o aplauda. Aici se vadeste foarte bine mizeria si lipsa de viziune a omenirii.
Profesorul are deci dificila misiune de a impune maselor de elevi o evaluare justa si exigenta a calitatilor lor intelectuale. Profesorii sunt insa, ca toti oamenii atunci cand vine vorba de infruntat turma dezlantuita, impotenti. Nu le este imposibil numai sa faca in asa fel ca evaluarea sa solicite gandirea si creativitatea, ci si sa o faca sa solicite capacitatea de a invata mecanic o masa mare de informatie sau de a copia o practica migaloasa. Elevul nu va iesi din scoala doar amortit intelectual, ci si un slab epigon. In lumina acestei ierarhii dereglate, cei care inteleg si demonstreaza limpede sunt la fel cu campionii glutoniei intelectuale, iar cei care au harnicia si bunavointa de a inghiti mult, dar fara intelegere sunt la fel cu parazitii absoluti. Singura forta care previne aceasta situatie de jungla sa pasca societatea este o conducere a tarii care isi canalizeaza puterea pentru a instaura si mentine o religie a cinstei, a bunului-simt si a competentei. Sprijiniti de putere, profesorii vor avea energia si curajul de a indupleca pe elevi la stilul didactic si pedagogic corect.
Voi continua cu observatii asupra deontologiei profesorului. Am afirmat ca dascalul are datoria de a transmite elevului cunostinte despre caile drepte ale culturii si civilizatiei. Sa despartim acest capitol in doua mai mici: cum transmite aceste cunostinte si din ce consista ele mai exact.
Cum-ul: Profesorul transmite elevilor sai cunostinte printr-o limba a vorbirii omenesti. De aceea, indiferent de disciplina sa de specialitate, are datoria de a vorbi impecabil limba in care preda. De asemenea, are datoria de a avea un discurs elocvent. Din explicatia asupra elocventei, pe care in acel link am dat-o, ma voi multumi sa mentionez cateva idei dupa care profesorul trebuie sa-si modeleze discursul: sprijinirea principiilor cu exemple, universalitatea limbajului si a continutului, lipsa de ambiguitate, interdictia de a folosi ironia (pe care am explicat-o mai pe larg aici).
Insa Natura astfel si-a impartit zestrea umanitatii, incat doar o parte dintre oameni (se pare ca cea mai mica) pot urma un model asimiland informatii despre el si intelegandu-l. Marea masa il poate urma doar copiindu-l. Acestei mase labile ii trebuie deci oferit un model uman pe care sa il aiba ca superior direct. Acesta este profesorul. El trebuie sa cunoasca modelul uman pentru a-l explica celor care il pot intelege si sa il intrupeze pentru cei care nu pot decat sa il emuleze.
Este interesant de remarcat ca fiecarui model uman ii corespunde o parte din societate a carei oameni au o idiosincrasie naturala sau intelectuala fata de modelul in cauza. Exista deci o minoritate pentru fiecare model in parte care nu il va urma, fie pentru ca nu sunt de acord cu el, fie pentru ca firea le este fundamental opusa lui.
Un factor care influenteaza comunicarea dintre profesor si elev este masura in care profesorul face din catedra tribuna, adica masura in care un profesor se foloseste de pozitia pedagogica de putere pentru a-si expune sentimentele sau rationamentele fara temei sau logica, pentru a-si face prozeliti sau pentru a trage foloase materiale. Comunicarea in mediul pedagogic este afectata mai ales de catre expunerea sentimentelor sau a rationamentelor neintemeiate sau ilogice, intrucat elevii pot fi vexati de catre aceste dogme, doar pentru ca orgoliul dascalului sa fie dezmierdat. De aceea profesorul trebuie sa tinda spre o conditie de impersonalitate absoluta. De asemenea, un profesor din invatamantul public este un mijlocitor al contractului dintre stat si elev. El nu este, si acest fapt trebuie bine retinut, patronul mediului pedagogic pe care il dirijeaza. Nu are voie sa influenteze parcursul scolar de care este direct responsabil al unui elev in virtutea unei dispute personale pe care a avut-o cu el. Abuzul de putere este insemnul tiraniei, si unui profesor-tiran ii trebuie interzis sa predea. Cu toate acestea, in universitatea in care invat eu, o caricatura de scoala care isi insuseste aceasta nobila titulatura si o intreaga cavalcada de onoruri si epitete onorabile, am vazut petrecandu-se exact urmatorul lucru: un profesor, macelar scapat la catedra, nu l-a primit in examen pe un student, deoarece respectivul nu l-a salutat pe hol.
Ce-ul: Profesorul trebuie sa aiba o cunoastere profunda, limpede si corecta a culturii si a civilizatiei, adica a celor doua trasaturi care il diferentiaza fundamental pe om de animal, si pe omul rafinat de cel primitiv. Este foarte interesant de remarcat ca cele trei ramuri psihologice care il formeaza pe omul rafinat si din care deriva cultura si civilizatia corespund trinitatii filosofiei eline antice - Adevar, Bine si Frumos -, dupa cum voi explica:
(1) Omul poate intelege lumea in care traieste. Cu alte cuvinte, distinge obiectele si fenomenele pe care le observa si le imparte in categorii pe baza trasaturilor lor si alcatuieste in mintea sa o conceptie generala si obiectiva asupra relatiilor dintre aceste cateogorii. Animalul imparte elementele componente ale lumii doar in functie de senzatiile pe care aceste elemente i le creeaza, practic pentru fiecare senzatie are o categorie si se foloseste de acest sistem de indexare pentru a-si sustine interesele vitale. Datorita acestei impartiri foarte simpliste, el nu are capacitatea de a se folosi de aspectele pozitive ale obiectelor pe care le asociaza cu o senzatie negativa sau pe care nu le asociaza cu nicio senzatie si datorita acestei viziuni si vietuiri in alb-negru poate manipula doar rudimentar lumea din jur.
Omul are tendinta naturala de a vedea Universul intreg ca fiind guvernat dupa aceleasi legi morale si materiale dupa care este guvernata portiunea de Univers in care el a trait si pe care el a observat-o in mod direct. Cultura rectifica aceasta eliminare eronata a ignorantei. De-a lungul veacurilor, anumiti oameni au strans, din pasiunea de a cunoaste si pentru a-si ajuta semenii sa cunoasca, date si principii pe care le-au gasit ca inlesnesc intelegerea lumii. Acest efort solidar de descoperire si raspandire a datelor si principiilor care completeaza viziunea asupra lumii, asigura gandurilor o circulatie fluida prin minte si intaresc abilitatea de exprimare a gandurilor si sentimentelor reprezinta, alaturi de altele, cultura in calitatea ei de fenomen al omenirii. Cultura, in sensul de insusire a unui individ, este totalitatea datelor si principiilor descrise mai inainte pe care individul le detine in mintea sa.
(2) Daca omul intelege lumea, intelege si efectele actiunilor sale asupra lumii si exista o sansa sa fie in stare sa renunte la propriile necesitati pentru a nu-si vatama fizic sau mental semenii. Compasiunea pentru fiintele din jur si alcatuirea unei scari morale in functie de ea reprezinta, alaturi de altele, civilizatia.
(3) Animalele plac un obiect pentru beneficiile pe care i le poate aduce. Omul, spre deosebire de colegii sai de regn, poate nutri un sentiment al armoniei, sentimentul fata de relatia dintre partile din care este constituit un obiect, poate, altfel spus, sa il aprecieze pentru el insusi. Prin faptul ca o fiinta place un obiect pentru el insusi intelegem ca respectiva fiinta il considera frumos. Atat cultura, cat si civilizatia cuprind o cinstire a formei, o acordare de intaietate unui lucru doar de dragul de a o face. Cultura prin faptul ca inglobeaza toate realizarile artistice ale omenirii, a caror calitate poate fi apreciata si savurata facand abstractie de efectele pe care le au asupra lumii. Civilizatia prin ceea ce il explica mai bine Thomas Mann:
"Doar luxul simularii dispretului fata de cele materiale si cel al parelnicei intaietati acordate, de dragul onoarei, formei frumoase, inclusiv risipa generoasa si nepasatoare de timp de dragul ei, sunt ceea ce constituie, de fapt, demnitatea omului, ce depaseste naturalul, ceea ce este, deci, civilizat."
[Thomas Mann, "Iosif si fratii sai", p. 190, Ed. Univers, 1977]
Pentru fiecare din cele trei laturi ale umanitatii omului enumerate mai sus, voi dezvolta logic datoria corespunzatoare a profesorului:
(1) Profesorul are datoria de a-l angrena pe elev la acest efort solidar mondial care se intinde din vremurile in care memoria omenirii nu incepuse sa retina numele oamenilor ei de geniu pana in vremurile contemporane, adica de a-l face pe elev sa acumuleze cultura, sa o asimileze si la randul sau sa dea lumii cultura. Desigur ca in sarcina profesorului, cultura particulara aferenta materiei sale de specialitate are prioritate asupra celei generale. Insa, de fiecare data cand in cadrul cursului se iveste posibilitatea unei completari care apartine unui alt domeniu cultural, fie ca apartine elevului sau profesorului (indeosebi daca apartine elevului), profesorul este obligat sa o accepte si sa incurajeze sa se mai faca completari, care capteaza atentia intregului colectiv de elevi si fac astfel actul predarii mai eficient si mai bogat. Cultura adevarata se vadeste atunci cand un om, atunci cand dezvolta o idee, poate sa preia o cunostinta si sa si-o integreze spontan si natural in discurs; este deci o constientizare si impacare cu limitele propriei cunoasteri si cu propria ignoranta si capacitatea de a o reduce fara vreun obstacol intelectual major.
Un flux pedagogic univalent si care nu sufera deviatii poate fi creat doar de catre o minte saraca. Este un impostor profesorul care respinge completari din cultura generala, intrucat planul sau de lectie este de o asemenea calitate monolitica si nu are elementara bunavointa de a-si accepta insuficientele. A fi flexibil in predare nu implica neaparat a manui cu usurinta notiunile pe care le predai si a le intelege clar si adanc. Un expert in impostura, maestru al deghizarilor si al persuasiunii, isi va fi perfectat de-a lungul anilor abilitatea de a produce pe loc explicatii coerente si debordante de certitudine, care, in fapt, nu au logica, dar pe care elevii sai, in imaturitatea lor intelectuala, le vor vedea ca pe o confirmare a competentei sale profesionale. De obicei, aceste lepre se folosesc, dupa ce au comentat completarea elevului si elevul se pregateste sa comenteze la randu-i comentariul profesorului, de josnica scuza cum ca nu exista timp pentru asemenea discutii. Discutii care tocmai ar trebui sa alcatuiasca coloana vertebrala a fiecarei lectii si sa aiba prioritate asupra predarii in sine.
Lectia impreuna cu clasa este una dintre cele mai nobile idei ale umanitatii. Abilitatea de a sustine o asemenea lectie ii separa pe pedagogii slabi de cei adevarati. Nobletea ei consta in faptul ca este o inalta forma de dialog (dialogul fiind deja un inalt ideal), deoarece are multi participanti si subiectul discutiei este elevat, si in faptul ca reprezinta o impreunare a generatiilor, o simulare de ignoranta a profesorului pentru a cobori la nivelul elevilor si pentru ajunge de acolo, impreuna cu ei, la un nivel superior. De asemenea, efectul cunostintelor asupra mintii elevului este mai puternic si mai de durata, deoarece invata cum sa ajunga singur la ele, nu numai in ce ele constau. Asta ma face sa ma gandesc la un proverb japonez auzit mai demult:
"Da-i unui om un peste si-l hranesti pentru o zi, invata-l sa pescuiasca si il hranesti pentru toata viata."
O alta scuza ordinara pe care profesorii impostori o gasesc pentru a nu-si trada impostura este argumentarea la subiect. Adica, atunci cand un profesor nu are argumente pentru a sprijini sau a contra o afirmatie, se foloseste de trasaturi sau actiuni a celui care a produs-o pentru a-si demonstra punctul de vedere. Acest gest reprezinta o aberatie logica cunoscuta ca argumentum ad hominem, adica deformarea logicii in functie de persoana. Un profesor care sustine ca afirmatia sa este corecta pentru ca a fost produsa de catre el, profesorul, sau ca afirmatia unui elev este gresita deoarece a fost produsa de catre el, elevul, este un impostor.
(2) In vremuri mai vechi, inspectorul scolar, atunci cand verifica zonele rurale, obisnuia sa analizeze, pe langa prestatia didactica, gospodaria personala a invatatorului din sat, pentru a afla daca respectivul este un model demn de urmat pentru tarani. Pesemne ca un invatator a carui gospodarie era murdara si dezordonata nu ar fi trecut niciodata drept competent. Am strecurat aceasta informatie ca sa indic rolul profesorului de a fi un model de civilizatie.
Civilizatia omului consta in puterea de a se comporta in concordanta cu codul sau etic atunci cand necesitatile trupesti ii cer altminteri. Placerea sexuala si mancatul si bautul sunt exemple de indepliniri directe ale poruncilor Trupului. Actiunile care vizeaza dobandirea si sporirea satisfactiilor fizice, conservarea starilor de satisfactie fizica sau prevenirea celor de insatisfactie fizica constituie tot indepliniri, desi indirecte, ale nevoilor Trupului. Acumularea de avere sau de statut social au de asemenea ca scop principal extazul fizic.
Puterea, un vestigiu din vremurile in care omul era privit constant de alte fiinte ca o sursa de hrana, este cheia mentinerii in viata, deci un mijloc de a preveni distrugerea fizica, si prin aceasta o necesitate eminamente trupeasca. Caci a avea putere inseamna a trai si chiar a trai in voluptate. Cautarea directa sau indirecta a placerii trupesti, desconsiderand mijloacele prin care o gasesti, este o victorie a Trupului impotriva Spiritului, a Naturii impotriva Civilizatiei, iar profesorul are datoria de a invata, ba chiar de a dicta de este necesar, infranarea acestei porniri.
"- [...] De altfel, confundati catastrofele. Va ganditi la cutremurul de la Messina. Eu vorbesc despre cutremurul de care a patimit Lisabona in 1755.
- Iertati-ma.
- Ei bine, Voltaire s-a ridicat impotriva lui.
- Cum... adica? S-a ridicat?
- S-a revoltat, da. N-a admis aceasta fatalitate brutala si nu s-a plecat nici chiar in fata faptului in sine. A protestat in numele Spiritului si al Ratiunii, impotriva acestui abuz scandalos al Naturii, caruia i-au cazut prada trei sferturi ale unui oras infloritor si mii de victime omenesti... Sunteti mirat? Zambiti? Mirati-va cat doriti, dar cat despre zambet, ingaduiti-mi sa va dojenesc. Atitudinea lui Voltaire a fost atitudinea unui adevarat urmas al acelor gali autentici care trageau cu arcul tintind cerul..."
[Thomas Mann, "Muntele vrajit", p. 112, vol. II, Ed. pentru literatura (Biblioteca pentru toti), 1969]
Codul etic al omului civilizat consta in respectarea eticii sale profesionale, un set de legi impersonale, derivate logic din profesia in cauza si valide prin prisma respectivei profesii, si in etica civila, un set de legi a caror moralitate nu este absoluta (nici nu exista asa ceva) si care vizeaza comportamentul omului in situatii care nu apartin unui contract profesional.
Spre exemplu, etica civila vizeaza o situatie de asediu, in care datorita foametei unii oameni isi ucid si canibalizeaza semenii pentru a nu muri. Etica civila trebuie sa ii dea omului puterea de a nu decadea intr-o asemenea conditie.
A fi civilizat nu inseamna a accepta si a-ti insusi normele societatii in care traiesti, ci aceste norme ideale, care presupun profesionalism, compasiune si o preferinta pentru forma frumoasa, dupa care nu se ghideaza toate societatile. La aceste norme ideale ajungi rationand, dupa cum puncteaza foarte bine Thomas Mann:
"- Analiza este buna ca unealta a progresului, a civilizatiei, buna in masura in care zdruncina convingerile stupide, risipeste prejudecatile primitive, ruineaza autoritatea, cu alte cuvinte, in masura in care elibereaza, rafineaza, umanizeaza si pregateste robii pentru libertate. Este rea, foarte rea, in masura in care zadarniceste activitatea, loveste in radacinile vietii, caci este neputincioasa sa-i dea o forma. Analiza poate fi ceva foarte putin ispititor, tot atat de putin ispititor ca si moartea din care, de fapt, provine, inrudita cum este cu mormantul si cu anatomia lui in descompunere..."
[Thomas Mann, "Muntele vrajit", p. 67, vol. II, Ed. pentru literatura (Biblioteca pentru toti), 1969]
Slugarnicia fata de societate nu va fi niciodata dezideratul Civilizatiei. A te opune acestei slugarnicii chiar intregeste trasatura rafinata a omului, intrucat omul se supune societatii din interes material, iar a proceda invers este o biruinta a Spiritului asupra Trupului, tocmai dezideratul Civilizatiei.
Chiar in mediul pedagogic, profesorul are datoria de a-i cere elevului sa ii judece prestatia, sa critica autoritatea, sa contrabalanseze prin Ratiune tendinta profesorului de a acapara Puterea, in cazul in care aceasta nu e sprijinita de etica profesionala. O alta dovada de impostura din partea profesorului este reactia, atunci cand este criticat de catre elev, cu scuza ca si elevul a comis aceeasi fapta pentru care profesorul este criticat. In primul rand ca acest argument reprezinta o eroare logica cunoscuta ca argumentum tu quoque. In al doilea rand, atunci cand doi oameni comit aceeasi greseala, greseste mai mult cel care este situat mai sus in ierarhie.
(3) A face o actiune sau a prefera un obiect pentru ele insile, acestea indica o sensibilitate a frumosului si il separa pe om de animal.
Civilizatia, in conceptia europeana, presupune in primul rand rusinea de a avea trup. In acceptiunea asiatica, civilizatia se refera mai mult la rusinea de a avea un interes social. O conceptie generala a civilizatiei cuprinde ambele repulsii. Deci civilizatia, la modul general, presupune un set de maniere care sa intarzie sau sa mascheze aspecte trupesti sau materiale ale vietii.
De curand m-am aflat in compania arhitectului-sef al unui mare oras din Romania, prieten de familie cu un prieten de-al meu. In vizita fiind la prietenul meu, apare in vizita si acest domn, pentru care eram un necunoscut. Domnul arhitect-sef se arata in prezenta mea imbracat in maiou, din captivitatea caruia burta voluminoasa si paroasa cauta cu disperare sa se elibereze. Acesta este un exemplu excelent de om grobian, ale carui maniere reprezinta o dizgratie pentru ce este civilizat. Exemplul este cu atat mai socant cu cat vine din partea arhitectului-sef al unuia dintre marile orase ale tarii, tocmai un om care trebuie sa aiba o tinuta distinsa si sa fie un promotor al bunului-gust. Mai lipsea sa traga o ragaituira zgomotoasa...
Un exemplu de diseminare a imoralitatii prin puterea exemplului dascalesc ar fi unul legat de un alt profesor al ignobilei mele universitati. In octombrie sau noiembrie 2009 participam la ora respectivului profesor. Domnul profesor ni-l aduce la ora pe un domn, tanar regizor de film, al carui scurt documentar l-am urmarit in timpul orei pentru a-l diseca in dialog impreuna cu dansul. Ceea ce m-a facut sa ma intreb ce cauta domnul profesor, un standard de civilizatie si moralitatea care ii este aferenta teoretic, alaturi de domnul regizor (al carui nume din pacate nu l-am retinut) a fost natura documentarului. Documentarul era despre doua fetite, de 14 ani, care au fost meticulos studiate, iscodite in viata si croiala lor intima, pentru a afla ce este in viziunea lor notiunea de mama (ele fiind adoptate). Si iata cum regizorul le foloseste, abuzand de lipsa de discernamant datorata varstei lor fragede, pe post de cobai, care constituie un act cinic si imoral de sine statator, si mai departe prin faptul ca nu au, din punct de vedere legal, dreptul de consimtamant necesar luarii deciziei a fi obiectul unui studiu stiintific (tutorii lor nu aveau cunostinta de documentar). Este reala si demna de luat in considerare posibilitatea ca, pe cand se vor fi copt la minte si la suflet, cele doua fetite sa sufere traume psihice datorita divulgarii vietii si trairilor lor intime, spre care au fost impinse, cobai ai documentarului fiind. Cu toate acestea, domnul profesor se afiseaza in compania amicala a acestui regizor care incalca norme fundamentale de etica, si nu schiteaza nici o intentie de a ii critica documentarul. De asemenea, domnul profesor isi vadeste labilitatea, deoarece in primul curs pe care l-a avut cu grupa noastra, el insusi a aratat rolul scolii de a forma caracterul elevului si de a-i insufla principii etice, insa, pus in situatia de a indeplini acest rol, nu actionat deloc ca atare. Iata ce numesc eu un profesor nul ca model de civilizatie.
Un exemplu bun de civilizatie este cel povestit de Mann in randurile urmatoare:
"Poarta era o constructie greoaie, cu stresini mari, atat in afara cat si inlauntru, unde se afla piata si locul de judecata, si foarte multa lume se ingramadi acolo, in spatele mai-marilor orasului, pentru a fi de fata si a lua parte la discutia si targuiala care, inceputa cu indeplinirea tuturor deprinderilor bunei-cuviinte, se desfasura cu atata incetineala incat tinu sase ore, in rastimpul carora negutatorii dinauntru, din piata, avura ragazul sa faca afaceri bune cu populatia. Dupa primele temeneli, cele doua parti se asezara, una in fata alteia, pe scaune usoare, rogojini si cergi; apoi, fura aduse racoritoare, adica: vin cu mirodenii si lapte covasit cu miere; si multa vreme nu se vorbi decat despre sanatatea carmuitorilor si a acelora care le erau dragi; apoi trecu la peripetiile calatoriei de pe cele doua tarmuri ale ,,curgerii fara contenire'', precum si la alte subiecte si mai indepartate, pentru ca, intr-un tarziu, sa se ajunga, in sfarsit, si la pricina intalnirii lor; dar asupra ei, parca nu prea voiau sa intre in vorba, sau in orice caz, era vadit ca o faceau oarecum in sila, ridicand din umeri si departandu-se de ea de cateva ori, ca si cum si-ar fi propus reciproc sa n-o mai discute deloc, si tocmai fiindca era lucrul de capetenie, obiectul in cauza, ceea ce trebuia de fapt discutat, se purtau de parca s-ar fi cazut, in numele unei inalte conceptii umane, sa-i pastreze neaparat aspectul unei chestiuni neinsemnate, de dispretuit."
[Thomas Mann, "Iosif si fratii sai", p. 189-190, Ed. Univers, 1977]
Cultura beneficiaza de asemenea de trasatura exclusiv umana care este sensibilitatea frumosului, intrucat arta nu poate exista fara de aceasta trasatura, iar cultura nu poate exista fara de arta.
Acum ca am terminat aceasta lunga, si sper valoroasa, invatatura despre natura meseriei de profesor, as dori sa vorbesc despre titulatura de doctor (intelegand prin doctor om care are doctorat, nu medic), care se plaseaza deasupra celei de profesor. Afirm, desi nu sunt sigur de asta, ca in Romania un om nu poate fi profesor intr-o universitate fara sa aiba titulatura de doctor. Fie ca este adevarat sau nu acest fapt, ideea ca in universitati toti profesorii trebuie sa fie doctori este proasta. Sa fii doctor inseamna sa fii un monument de cultura. Inseamna sa fi adus o contributie in domeniul stiintei, regnoscibila la nivel international si sa fii o autoritate in domeniul de specialitate in care esti doctor. Doctoratul trebuie sa ateste ca esti un pionier al stiintei, ca ai o ratiune si logica de sine statatoare, care pot, in orice moment, sa ofere o opinie pertinenta si corecta intr-o problema de specialitate. De asemenea, un doctor este un stapan al vorbirii omenesti, care isi cunoaste impecabil limba materna si are o cunoastere temeinica a unor limbi straine, in special a celor de circulatie internationala si in care s-au scris mari opere de literatura. Ultima afirmatie este si usor de demonstrat, deoarece ca sa fii o autoritate intr-un domeniu, trebuie sa fi citit lucrari de specialitate, multe dintre care nu se gasesc traduse in limba ta materna. Astfel ca nevoia de a le citi te impinge sa fii un poliglot, iar faptul ca esti un sarac cunoscator al limbilor arata ca nu ai lecturi de specialitate. De asemenea, pentru o cunoastere superba a oricarui domeniu, trebuie sa percepi si sa intelegi ramificatiile in domenii vecine sau indepartate (altfel spus trebuie sa ai o cultura enciclopedica), printre care se va numara intotdeauna domeniul vorbirii. Este limpede ca lumina zilei ca intr-o tara doctorii din diversele domenii sunt putini si constitutie o elita si ca este imposibil ca fiecare profesor din fiecare universitate sa respecte exigentele pe care le impune aceasta titulatura. Insa este obligatoriu ca absolut orice om care detine titulatura de doctor sa nu fie un impostor. In cazul titulaturii de profesor exista o marja de toleranta, sunt prea multi titulari pentru a putea controla perfect etichetarea. Insa in cazul celor care au un doctorat, nu se admite sub nicio forma ca vreunul sa fie un prostovan sau un incult.
Si voi da si un exemplu de impostura a unor doctori, la care am asistat in persoana. In noiembrie 2009, se face ca particip, impreuna cu colegii mei, in calitate de spectator, la o conferinta internationala de specialitate, tinuta in scarnavul institut in care invat. A fost un eveniment de un asemenea grad de sinistru si grotesc, incat, vazandu-l, ma zvarcoleam pe scaun datorita torturii psihice la care ma supunea. Pe parcursul acestei conferinte, desfasurata in conditii infecte de sonorizare, au cuvantat trei profesori ai universitatii noastre, dintre care doi doctori arhitecti. Carnavalul e deschis de o doamna profesoara, care isi prezinta in limba engleza teza de doctorat. Patru caracteristici ale prezentarii ei au fost, de unele singure, dovezi irefutabile si suficiente ale imposturii si diletantismului ei:
1. Daca isi desprindea ochii de pe laptop se bloca.
2. Intonatie monotona, tintit in scaun, holbat la ecranul laptopului.
3. Pronunta cuvintele limbii engleze ca si cum ar fi fost limba romana.
4. Nu a stiut sa defineasca 2 cuvinte pe care le-a folosit in prezentare (heterotopie si proliferatie), pe care eu insumi i-am cerut sa le defineasca la sfarsit.
Asadar, din faptul 1 deducem ca nu a avut minimumul de respect fata de auditoriu de a-si memora discursul sau ca nu ii stapanea continutul. Din faptul 2 deducem ca este o nulitate din punct de vedere oratoric, care in sine vadeste impostura, si din aceasta deducem ca nu a mai tinut prelegeri la nivel inalt. Din faptul 3 deducem ca are o cunoastere submediocra a limbii engleze, iar aceasta ne face sa ne intrebam ce a citit la viata dansei. Fara indoiala cel mai grav este faptul 4, care dovedeste ca nu ea si-a scris teza de doctorat, ci ca este o talhara mizerabila. Un alt fapt din cadrul acelei conferinte care m-a surprins foarte neplacut a fost o linguseala a unei alte doamne profesoare, la randul ei lector si doctor, catre cel care i-a fost profesor: [parafrazand] "V-as fi contrazis, insa pentru ca este vorba de dumneavoastra nu tagaduiesc ceea ce spuneti." Consider ca orice relatie sanatoasa dintre profesor si elev consista din dialoguri, multe la numar si care duc de multe ori la contraziceri puternice. Un elev care, nici macar in sinea sa, nu-si pune la indoiala profesorul e un idiot, un individ mediocru ale carui contributii intelectuale sunt dispensabile. Doamna respectiva, arborandu-si cu o mandrie demna de dispretuit nobila eticheta de doctor, vine si flutura sub nas acest motto tipic prozelitului obtuz, ca si cum idealul Ratiunii nu s-ar opune radical oricarei preferinte date interesului social asupra judecatii revelatoare de adevar.
Am asternut toate aceste randuri in speranta ca oameni tineri, indeosebi viitori profesori, le vor intelege si le vor integra codului lor etic. Idealurile mele nu sunt iluzorii - nu imi inchipui ca o societate poate sa aiba nici macar jumatate din cadrele didactice conform idealului prezentat in acest eseu. Insa daca fiecare institutie de invatamant are cel putin un profesor care sa intrupeze acest ideal, pe care colegii sai de catedra sa-l priveasca cu reverenta, iar fiecare institutie de invatamant universitar jumatate dintre profesori mulati pe acest calapod, societatea are un mediu educational sanatos.
Profesorul are doua datorii fata de tara: de a-i transmite elevului cunostinte despre caile drepte ale culturii si ale civilizatiei si de a-l evalua obiectiv si sever pe elev. Elevul, in marea majoritate a cazurilor, nu vizeaza sa cunoasca, in schimb, vizeaza sa dobandeasca de la profesorul care il evalueaza un act cum ca este apt pentru a oferi societatii gandire de calitate, chiar daca evaluarea este gresita. Din acest motiv, in viziunea elevului, etica profesionala a dascalului consta doar in indulgenta si benevolenta. Un profesor exigent este vazut ca un demon. Insa numai in cadrul unei probe de foc ochii tuturor pot discerne cine este las si curajos, mediocru si talentat sau prost si destept. Chiar daca mai tarziu in viata elevii vor suferi si se vor plange de efectul catastrofal pe care "inflatia de valori cauzata de indulgenta scolara" (G. Calinescu) il are asupra societatii, cand trec o proba de evaluare foarte putin solicitanta se bucura si o aplauda. Aici se vadeste foarte bine mizeria si lipsa de viziune a omenirii.
Profesorul are deci dificila misiune de a impune maselor de elevi o evaluare justa si exigenta a calitatilor lor intelectuale. Profesorii sunt insa, ca toti oamenii atunci cand vine vorba de infruntat turma dezlantuita, impotenti. Nu le este imposibil numai sa faca in asa fel ca evaluarea sa solicite gandirea si creativitatea, ci si sa o faca sa solicite capacitatea de a invata mecanic o masa mare de informatie sau de a copia o practica migaloasa. Elevul nu va iesi din scoala doar amortit intelectual, ci si un slab epigon. In lumina acestei ierarhii dereglate, cei care inteleg si demonstreaza limpede sunt la fel cu campionii glutoniei intelectuale, iar cei care au harnicia si bunavointa de a inghiti mult, dar fara intelegere sunt la fel cu parazitii absoluti. Singura forta care previne aceasta situatie de jungla sa pasca societatea este o conducere a tarii care isi canalizeaza puterea pentru a instaura si mentine o religie a cinstei, a bunului-simt si a competentei. Sprijiniti de putere, profesorii vor avea energia si curajul de a indupleca pe elevi la stilul didactic si pedagogic corect.
Voi continua cu observatii asupra deontologiei profesorului. Am afirmat ca dascalul are datoria de a transmite elevului cunostinte despre caile drepte ale culturii si civilizatiei. Sa despartim acest capitol in doua mai mici: cum transmite aceste cunostinte si din ce consista ele mai exact.
Cum-ul: Profesorul transmite elevilor sai cunostinte printr-o limba a vorbirii omenesti. De aceea, indiferent de disciplina sa de specialitate, are datoria de a vorbi impecabil limba in care preda. De asemenea, are datoria de a avea un discurs elocvent. Din explicatia asupra elocventei, pe care in acel link am dat-o, ma voi multumi sa mentionez cateva idei dupa care profesorul trebuie sa-si modeleze discursul: sprijinirea principiilor cu exemple, universalitatea limbajului si a continutului, lipsa de ambiguitate, interdictia de a folosi ironia (pe care am explicat-o mai pe larg aici).
Insa Natura astfel si-a impartit zestrea umanitatii, incat doar o parte dintre oameni (se pare ca cea mai mica) pot urma un model asimiland informatii despre el si intelegandu-l. Marea masa il poate urma doar copiindu-l. Acestei mase labile ii trebuie deci oferit un model uman pe care sa il aiba ca superior direct. Acesta este profesorul. El trebuie sa cunoasca modelul uman pentru a-l explica celor care il pot intelege si sa il intrupeze pentru cei care nu pot decat sa il emuleze.
Este interesant de remarcat ca fiecarui model uman ii corespunde o parte din societate a carei oameni au o idiosincrasie naturala sau intelectuala fata de modelul in cauza. Exista deci o minoritate pentru fiecare model in parte care nu il va urma, fie pentru ca nu sunt de acord cu el, fie pentru ca firea le este fundamental opusa lui.
Un factor care influenteaza comunicarea dintre profesor si elev este masura in care profesorul face din catedra tribuna, adica masura in care un profesor se foloseste de pozitia pedagogica de putere pentru a-si expune sentimentele sau rationamentele fara temei sau logica, pentru a-si face prozeliti sau pentru a trage foloase materiale. Comunicarea in mediul pedagogic este afectata mai ales de catre expunerea sentimentelor sau a rationamentelor neintemeiate sau ilogice, intrucat elevii pot fi vexati de catre aceste dogme, doar pentru ca orgoliul dascalului sa fie dezmierdat. De aceea profesorul trebuie sa tinda spre o conditie de impersonalitate absoluta. De asemenea, un profesor din invatamantul public este un mijlocitor al contractului dintre stat si elev. El nu este, si acest fapt trebuie bine retinut, patronul mediului pedagogic pe care il dirijeaza. Nu are voie sa influenteze parcursul scolar de care este direct responsabil al unui elev in virtutea unei dispute personale pe care a avut-o cu el. Abuzul de putere este insemnul tiraniei, si unui profesor-tiran ii trebuie interzis sa predea. Cu toate acestea, in universitatea in care invat eu, o caricatura de scoala care isi insuseste aceasta nobila titulatura si o intreaga cavalcada de onoruri si epitete onorabile, am vazut petrecandu-se exact urmatorul lucru: un profesor, macelar scapat la catedra, nu l-a primit in examen pe un student, deoarece respectivul nu l-a salutat pe hol.
Ce-ul: Profesorul trebuie sa aiba o cunoastere profunda, limpede si corecta a culturii si a civilizatiei, adica a celor doua trasaturi care il diferentiaza fundamental pe om de animal, si pe omul rafinat de cel primitiv. Este foarte interesant de remarcat ca cele trei ramuri psihologice care il formeaza pe omul rafinat si din care deriva cultura si civilizatia corespund trinitatii filosofiei eline antice - Adevar, Bine si Frumos -, dupa cum voi explica:
(1) Omul poate intelege lumea in care traieste. Cu alte cuvinte, distinge obiectele si fenomenele pe care le observa si le imparte in categorii pe baza trasaturilor lor si alcatuieste in mintea sa o conceptie generala si obiectiva asupra relatiilor dintre aceste cateogorii. Animalul imparte elementele componente ale lumii doar in functie de senzatiile pe care aceste elemente i le creeaza, practic pentru fiecare senzatie are o categorie si se foloseste de acest sistem de indexare pentru a-si sustine interesele vitale. Datorita acestei impartiri foarte simpliste, el nu are capacitatea de a se folosi de aspectele pozitive ale obiectelor pe care le asociaza cu o senzatie negativa sau pe care nu le asociaza cu nicio senzatie si datorita acestei viziuni si vietuiri in alb-negru poate manipula doar rudimentar lumea din jur.
Omul are tendinta naturala de a vedea Universul intreg ca fiind guvernat dupa aceleasi legi morale si materiale dupa care este guvernata portiunea de Univers in care el a trait si pe care el a observat-o in mod direct. Cultura rectifica aceasta eliminare eronata a ignorantei. De-a lungul veacurilor, anumiti oameni au strans, din pasiunea de a cunoaste si pentru a-si ajuta semenii sa cunoasca, date si principii pe care le-au gasit ca inlesnesc intelegerea lumii. Acest efort solidar de descoperire si raspandire a datelor si principiilor care completeaza viziunea asupra lumii, asigura gandurilor o circulatie fluida prin minte si intaresc abilitatea de exprimare a gandurilor si sentimentelor reprezinta, alaturi de altele, cultura in calitatea ei de fenomen al omenirii. Cultura, in sensul de insusire a unui individ, este totalitatea datelor si principiilor descrise mai inainte pe care individul le detine in mintea sa.
(2) Daca omul intelege lumea, intelege si efectele actiunilor sale asupra lumii si exista o sansa sa fie in stare sa renunte la propriile necesitati pentru a nu-si vatama fizic sau mental semenii. Compasiunea pentru fiintele din jur si alcatuirea unei scari morale in functie de ea reprezinta, alaturi de altele, civilizatia.
(3) Animalele plac un obiect pentru beneficiile pe care i le poate aduce. Omul, spre deosebire de colegii sai de regn, poate nutri un sentiment al armoniei, sentimentul fata de relatia dintre partile din care este constituit un obiect, poate, altfel spus, sa il aprecieze pentru el insusi. Prin faptul ca o fiinta place un obiect pentru el insusi intelegem ca respectiva fiinta il considera frumos. Atat cultura, cat si civilizatia cuprind o cinstire a formei, o acordare de intaietate unui lucru doar de dragul de a o face. Cultura prin faptul ca inglobeaza toate realizarile artistice ale omenirii, a caror calitate poate fi apreciata si savurata facand abstractie de efectele pe care le au asupra lumii. Civilizatia prin ceea ce il explica mai bine Thomas Mann:
"Doar luxul simularii dispretului fata de cele materiale si cel al parelnicei intaietati acordate, de dragul onoarei, formei frumoase, inclusiv risipa generoasa si nepasatoare de timp de dragul ei, sunt ceea ce constituie, de fapt, demnitatea omului, ce depaseste naturalul, ceea ce este, deci, civilizat."
[Thomas Mann, "Iosif si fratii sai", p. 190, Ed. Univers, 1977]
Pentru fiecare din cele trei laturi ale umanitatii omului enumerate mai sus, voi dezvolta logic datoria corespunzatoare a profesorului:
(1) Profesorul are datoria de a-l angrena pe elev la acest efort solidar mondial care se intinde din vremurile in care memoria omenirii nu incepuse sa retina numele oamenilor ei de geniu pana in vremurile contemporane, adica de a-l face pe elev sa acumuleze cultura, sa o asimileze si la randul sau sa dea lumii cultura. Desigur ca in sarcina profesorului, cultura particulara aferenta materiei sale de specialitate are prioritate asupra celei generale. Insa, de fiecare data cand in cadrul cursului se iveste posibilitatea unei completari care apartine unui alt domeniu cultural, fie ca apartine elevului sau profesorului (indeosebi daca apartine elevului), profesorul este obligat sa o accepte si sa incurajeze sa se mai faca completari, care capteaza atentia intregului colectiv de elevi si fac astfel actul predarii mai eficient si mai bogat. Cultura adevarata se vadeste atunci cand un om, atunci cand dezvolta o idee, poate sa preia o cunostinta si sa si-o integreze spontan si natural in discurs; este deci o constientizare si impacare cu limitele propriei cunoasteri si cu propria ignoranta si capacitatea de a o reduce fara vreun obstacol intelectual major.
Un flux pedagogic univalent si care nu sufera deviatii poate fi creat doar de catre o minte saraca. Este un impostor profesorul care respinge completari din cultura generala, intrucat planul sau de lectie este de o asemenea calitate monolitica si nu are elementara bunavointa de a-si accepta insuficientele. A fi flexibil in predare nu implica neaparat a manui cu usurinta notiunile pe care le predai si a le intelege clar si adanc. Un expert in impostura, maestru al deghizarilor si al persuasiunii, isi va fi perfectat de-a lungul anilor abilitatea de a produce pe loc explicatii coerente si debordante de certitudine, care, in fapt, nu au logica, dar pe care elevii sai, in imaturitatea lor intelectuala, le vor vedea ca pe o confirmare a competentei sale profesionale. De obicei, aceste lepre se folosesc, dupa ce au comentat completarea elevului si elevul se pregateste sa comenteze la randu-i comentariul profesorului, de josnica scuza cum ca nu exista timp pentru asemenea discutii. Discutii care tocmai ar trebui sa alcatuiasca coloana vertebrala a fiecarei lectii si sa aiba prioritate asupra predarii in sine.
Lectia impreuna cu clasa este una dintre cele mai nobile idei ale umanitatii. Abilitatea de a sustine o asemenea lectie ii separa pe pedagogii slabi de cei adevarati. Nobletea ei consta in faptul ca este o inalta forma de dialog (dialogul fiind deja un inalt ideal), deoarece are multi participanti si subiectul discutiei este elevat, si in faptul ca reprezinta o impreunare a generatiilor, o simulare de ignoranta a profesorului pentru a cobori la nivelul elevilor si pentru ajunge de acolo, impreuna cu ei, la un nivel superior. De asemenea, efectul cunostintelor asupra mintii elevului este mai puternic si mai de durata, deoarece invata cum sa ajunga singur la ele, nu numai in ce ele constau. Asta ma face sa ma gandesc la un proverb japonez auzit mai demult:
"Da-i unui om un peste si-l hranesti pentru o zi, invata-l sa pescuiasca si il hranesti pentru toata viata."
O alta scuza ordinara pe care profesorii impostori o gasesc pentru a nu-si trada impostura este argumentarea la subiect. Adica, atunci cand un profesor nu are argumente pentru a sprijini sau a contra o afirmatie, se foloseste de trasaturi sau actiuni a celui care a produs-o pentru a-si demonstra punctul de vedere. Acest gest reprezinta o aberatie logica cunoscuta ca argumentum ad hominem, adica deformarea logicii in functie de persoana. Un profesor care sustine ca afirmatia sa este corecta pentru ca a fost produsa de catre el, profesorul, sau ca afirmatia unui elev este gresita deoarece a fost produsa de catre el, elevul, este un impostor.
(2) In vremuri mai vechi, inspectorul scolar, atunci cand verifica zonele rurale, obisnuia sa analizeze, pe langa prestatia didactica, gospodaria personala a invatatorului din sat, pentru a afla daca respectivul este un model demn de urmat pentru tarani. Pesemne ca un invatator a carui gospodarie era murdara si dezordonata nu ar fi trecut niciodata drept competent. Am strecurat aceasta informatie ca sa indic rolul profesorului de a fi un model de civilizatie.
Civilizatia omului consta in puterea de a se comporta in concordanta cu codul sau etic atunci cand necesitatile trupesti ii cer altminteri. Placerea sexuala si mancatul si bautul sunt exemple de indepliniri directe ale poruncilor Trupului. Actiunile care vizeaza dobandirea si sporirea satisfactiilor fizice, conservarea starilor de satisfactie fizica sau prevenirea celor de insatisfactie fizica constituie tot indepliniri, desi indirecte, ale nevoilor Trupului. Acumularea de avere sau de statut social au de asemenea ca scop principal extazul fizic.
Puterea, un vestigiu din vremurile in care omul era privit constant de alte fiinte ca o sursa de hrana, este cheia mentinerii in viata, deci un mijloc de a preveni distrugerea fizica, si prin aceasta o necesitate eminamente trupeasca. Caci a avea putere inseamna a trai si chiar a trai in voluptate. Cautarea directa sau indirecta a placerii trupesti, desconsiderand mijloacele prin care o gasesti, este o victorie a Trupului impotriva Spiritului, a Naturii impotriva Civilizatiei, iar profesorul are datoria de a invata, ba chiar de a dicta de este necesar, infranarea acestei porniri.
"- [...] De altfel, confundati catastrofele. Va ganditi la cutremurul de la Messina. Eu vorbesc despre cutremurul de care a patimit Lisabona in 1755.
- Iertati-ma.
- Ei bine, Voltaire s-a ridicat impotriva lui.
- Cum... adica? S-a ridicat?
- S-a revoltat, da. N-a admis aceasta fatalitate brutala si nu s-a plecat nici chiar in fata faptului in sine. A protestat in numele Spiritului si al Ratiunii, impotriva acestui abuz scandalos al Naturii, caruia i-au cazut prada trei sferturi ale unui oras infloritor si mii de victime omenesti... Sunteti mirat? Zambiti? Mirati-va cat doriti, dar cat despre zambet, ingaduiti-mi sa va dojenesc. Atitudinea lui Voltaire a fost atitudinea unui adevarat urmas al acelor gali autentici care trageau cu arcul tintind cerul..."
[Thomas Mann, "Muntele vrajit", p. 112, vol. II, Ed. pentru literatura (Biblioteca pentru toti), 1969]
Codul etic al omului civilizat consta in respectarea eticii sale profesionale, un set de legi impersonale, derivate logic din profesia in cauza si valide prin prisma respectivei profesii, si in etica civila, un set de legi a caror moralitate nu este absoluta (nici nu exista asa ceva) si care vizeaza comportamentul omului in situatii care nu apartin unui contract profesional.
Spre exemplu, etica civila vizeaza o situatie de asediu, in care datorita foametei unii oameni isi ucid si canibalizeaza semenii pentru a nu muri. Etica civila trebuie sa ii dea omului puterea de a nu decadea intr-o asemenea conditie.
A fi civilizat nu inseamna a accepta si a-ti insusi normele societatii in care traiesti, ci aceste norme ideale, care presupun profesionalism, compasiune si o preferinta pentru forma frumoasa, dupa care nu se ghideaza toate societatile. La aceste norme ideale ajungi rationand, dupa cum puncteaza foarte bine Thomas Mann:
"- Analiza este buna ca unealta a progresului, a civilizatiei, buna in masura in care zdruncina convingerile stupide, risipeste prejudecatile primitive, ruineaza autoritatea, cu alte cuvinte, in masura in care elibereaza, rafineaza, umanizeaza si pregateste robii pentru libertate. Este rea, foarte rea, in masura in care zadarniceste activitatea, loveste in radacinile vietii, caci este neputincioasa sa-i dea o forma. Analiza poate fi ceva foarte putin ispititor, tot atat de putin ispititor ca si moartea din care, de fapt, provine, inrudita cum este cu mormantul si cu anatomia lui in descompunere..."
[Thomas Mann, "Muntele vrajit", p. 67, vol. II, Ed. pentru literatura (Biblioteca pentru toti), 1969]
Slugarnicia fata de societate nu va fi niciodata dezideratul Civilizatiei. A te opune acestei slugarnicii chiar intregeste trasatura rafinata a omului, intrucat omul se supune societatii din interes material, iar a proceda invers este o biruinta a Spiritului asupra Trupului, tocmai dezideratul Civilizatiei.
Chiar in mediul pedagogic, profesorul are datoria de a-i cere elevului sa ii judece prestatia, sa critica autoritatea, sa contrabalanseze prin Ratiune tendinta profesorului de a acapara Puterea, in cazul in care aceasta nu e sprijinita de etica profesionala. O alta dovada de impostura din partea profesorului este reactia, atunci cand este criticat de catre elev, cu scuza ca si elevul a comis aceeasi fapta pentru care profesorul este criticat. In primul rand ca acest argument reprezinta o eroare logica cunoscuta ca argumentum tu quoque. In al doilea rand, atunci cand doi oameni comit aceeasi greseala, greseste mai mult cel care este situat mai sus in ierarhie.
(3) A face o actiune sau a prefera un obiect pentru ele insile, acestea indica o sensibilitate a frumosului si il separa pe om de animal.
Civilizatia, in conceptia europeana, presupune in primul rand rusinea de a avea trup. In acceptiunea asiatica, civilizatia se refera mai mult la rusinea de a avea un interes social. O conceptie generala a civilizatiei cuprinde ambele repulsii. Deci civilizatia, la modul general, presupune un set de maniere care sa intarzie sau sa mascheze aspecte trupesti sau materiale ale vietii.
De curand m-am aflat in compania arhitectului-sef al unui mare oras din Romania, prieten de familie cu un prieten de-al meu. In vizita fiind la prietenul meu, apare in vizita si acest domn, pentru care eram un necunoscut. Domnul arhitect-sef se arata in prezenta mea imbracat in maiou, din captivitatea caruia burta voluminoasa si paroasa cauta cu disperare sa se elibereze. Acesta este un exemplu excelent de om grobian, ale carui maniere reprezinta o dizgratie pentru ce este civilizat. Exemplul este cu atat mai socant cu cat vine din partea arhitectului-sef al unuia dintre marile orase ale tarii, tocmai un om care trebuie sa aiba o tinuta distinsa si sa fie un promotor al bunului-gust. Mai lipsea sa traga o ragaituira zgomotoasa...
Un exemplu de diseminare a imoralitatii prin puterea exemplului dascalesc ar fi unul legat de un alt profesor al ignobilei mele universitati. In octombrie sau noiembrie 2009 participam la ora respectivului profesor. Domnul profesor ni-l aduce la ora pe un domn, tanar regizor de film, al carui scurt documentar l-am urmarit in timpul orei pentru a-l diseca in dialog impreuna cu dansul. Ceea ce m-a facut sa ma intreb ce cauta domnul profesor, un standard de civilizatie si moralitatea care ii este aferenta teoretic, alaturi de domnul regizor (al carui nume din pacate nu l-am retinut) a fost natura documentarului. Documentarul era despre doua fetite, de 14 ani, care au fost meticulos studiate, iscodite in viata si croiala lor intima, pentru a afla ce este in viziunea lor notiunea de mama (ele fiind adoptate). Si iata cum regizorul le foloseste, abuzand de lipsa de discernamant datorata varstei lor fragede, pe post de cobai, care constituie un act cinic si imoral de sine statator, si mai departe prin faptul ca nu au, din punct de vedere legal, dreptul de consimtamant necesar luarii deciziei a fi obiectul unui studiu stiintific (tutorii lor nu aveau cunostinta de documentar). Este reala si demna de luat in considerare posibilitatea ca, pe cand se vor fi copt la minte si la suflet, cele doua fetite sa sufere traume psihice datorita divulgarii vietii si trairilor lor intime, spre care au fost impinse, cobai ai documentarului fiind. Cu toate acestea, domnul profesor se afiseaza in compania amicala a acestui regizor care incalca norme fundamentale de etica, si nu schiteaza nici o intentie de a ii critica documentarul. De asemenea, domnul profesor isi vadeste labilitatea, deoarece in primul curs pe care l-a avut cu grupa noastra, el insusi a aratat rolul scolii de a forma caracterul elevului si de a-i insufla principii etice, insa, pus in situatia de a indeplini acest rol, nu actionat deloc ca atare. Iata ce numesc eu un profesor nul ca model de civilizatie.
Un exemplu bun de civilizatie este cel povestit de Mann in randurile urmatoare:
"Poarta era o constructie greoaie, cu stresini mari, atat in afara cat si inlauntru, unde se afla piata si locul de judecata, si foarte multa lume se ingramadi acolo, in spatele mai-marilor orasului, pentru a fi de fata si a lua parte la discutia si targuiala care, inceputa cu indeplinirea tuturor deprinderilor bunei-cuviinte, se desfasura cu atata incetineala incat tinu sase ore, in rastimpul carora negutatorii dinauntru, din piata, avura ragazul sa faca afaceri bune cu populatia. Dupa primele temeneli, cele doua parti se asezara, una in fata alteia, pe scaune usoare, rogojini si cergi; apoi, fura aduse racoritoare, adica: vin cu mirodenii si lapte covasit cu miere; si multa vreme nu se vorbi decat despre sanatatea carmuitorilor si a acelora care le erau dragi; apoi trecu la peripetiile calatoriei de pe cele doua tarmuri ale ,,curgerii fara contenire'', precum si la alte subiecte si mai indepartate, pentru ca, intr-un tarziu, sa se ajunga, in sfarsit, si la pricina intalnirii lor; dar asupra ei, parca nu prea voiau sa intre in vorba, sau in orice caz, era vadit ca o faceau oarecum in sila, ridicand din umeri si departandu-se de ea de cateva ori, ca si cum si-ar fi propus reciproc sa n-o mai discute deloc, si tocmai fiindca era lucrul de capetenie, obiectul in cauza, ceea ce trebuia de fapt discutat, se purtau de parca s-ar fi cazut, in numele unei inalte conceptii umane, sa-i pastreze neaparat aspectul unei chestiuni neinsemnate, de dispretuit."
[Thomas Mann, "Iosif si fratii sai", p. 189-190, Ed. Univers, 1977]
Cultura beneficiaza de asemenea de trasatura exclusiv umana care este sensibilitatea frumosului, intrucat arta nu poate exista fara de aceasta trasatura, iar cultura nu poate exista fara de arta.
Acum ca am terminat aceasta lunga, si sper valoroasa, invatatura despre natura meseriei de profesor, as dori sa vorbesc despre titulatura de doctor (intelegand prin doctor om care are doctorat, nu medic), care se plaseaza deasupra celei de profesor. Afirm, desi nu sunt sigur de asta, ca in Romania un om nu poate fi profesor intr-o universitate fara sa aiba titulatura de doctor. Fie ca este adevarat sau nu acest fapt, ideea ca in universitati toti profesorii trebuie sa fie doctori este proasta. Sa fii doctor inseamna sa fii un monument de cultura. Inseamna sa fi adus o contributie in domeniul stiintei, regnoscibila la nivel international si sa fii o autoritate in domeniul de specialitate in care esti doctor. Doctoratul trebuie sa ateste ca esti un pionier al stiintei, ca ai o ratiune si logica de sine statatoare, care pot, in orice moment, sa ofere o opinie pertinenta si corecta intr-o problema de specialitate. De asemenea, un doctor este un stapan al vorbirii omenesti, care isi cunoaste impecabil limba materna si are o cunoastere temeinica a unor limbi straine, in special a celor de circulatie internationala si in care s-au scris mari opere de literatura. Ultima afirmatie este si usor de demonstrat, deoarece ca sa fii o autoritate intr-un domeniu, trebuie sa fi citit lucrari de specialitate, multe dintre care nu se gasesc traduse in limba ta materna. Astfel ca nevoia de a le citi te impinge sa fii un poliglot, iar faptul ca esti un sarac cunoscator al limbilor arata ca nu ai lecturi de specialitate. De asemenea, pentru o cunoastere superba a oricarui domeniu, trebuie sa percepi si sa intelegi ramificatiile in domenii vecine sau indepartate (altfel spus trebuie sa ai o cultura enciclopedica), printre care se va numara intotdeauna domeniul vorbirii. Este limpede ca lumina zilei ca intr-o tara doctorii din diversele domenii sunt putini si constitutie o elita si ca este imposibil ca fiecare profesor din fiecare universitate sa respecte exigentele pe care le impune aceasta titulatura. Insa este obligatoriu ca absolut orice om care detine titulatura de doctor sa nu fie un impostor. In cazul titulaturii de profesor exista o marja de toleranta, sunt prea multi titulari pentru a putea controla perfect etichetarea. Insa in cazul celor care au un doctorat, nu se admite sub nicio forma ca vreunul sa fie un prostovan sau un incult.
Si voi da si un exemplu de impostura a unor doctori, la care am asistat in persoana. In noiembrie 2009, se face ca particip, impreuna cu colegii mei, in calitate de spectator, la o conferinta internationala de specialitate, tinuta in scarnavul institut in care invat. A fost un eveniment de un asemenea grad de sinistru si grotesc, incat, vazandu-l, ma zvarcoleam pe scaun datorita torturii psihice la care ma supunea. Pe parcursul acestei conferinte, desfasurata in conditii infecte de sonorizare, au cuvantat trei profesori ai universitatii noastre, dintre care doi doctori arhitecti. Carnavalul e deschis de o doamna profesoara, care isi prezinta in limba engleza teza de doctorat. Patru caracteristici ale prezentarii ei au fost, de unele singure, dovezi irefutabile si suficiente ale imposturii si diletantismului ei:
1. Daca isi desprindea ochii de pe laptop se bloca.
2. Intonatie monotona, tintit in scaun, holbat la ecranul laptopului.
3. Pronunta cuvintele limbii engleze ca si cum ar fi fost limba romana.
4. Nu a stiut sa defineasca 2 cuvinte pe care le-a folosit in prezentare (heterotopie si proliferatie), pe care eu insumi i-am cerut sa le defineasca la sfarsit.
Asadar, din faptul 1 deducem ca nu a avut minimumul de respect fata de auditoriu de a-si memora discursul sau ca nu ii stapanea continutul. Din faptul 2 deducem ca este o nulitate din punct de vedere oratoric, care in sine vadeste impostura, si din aceasta deducem ca nu a mai tinut prelegeri la nivel inalt. Din faptul 3 deducem ca are o cunoastere submediocra a limbii engleze, iar aceasta ne face sa ne intrebam ce a citit la viata dansei. Fara indoiala cel mai grav este faptul 4, care dovedeste ca nu ea si-a scris teza de doctorat, ci ca este o talhara mizerabila. Un alt fapt din cadrul acelei conferinte care m-a surprins foarte neplacut a fost o linguseala a unei alte doamne profesoare, la randul ei lector si doctor, catre cel care i-a fost profesor: [parafrazand] "V-as fi contrazis, insa pentru ca este vorba de dumneavoastra nu tagaduiesc ceea ce spuneti." Consider ca orice relatie sanatoasa dintre profesor si elev consista din dialoguri, multe la numar si care duc de multe ori la contraziceri puternice. Un elev care, nici macar in sinea sa, nu-si pune la indoiala profesorul e un idiot, un individ mediocru ale carui contributii intelectuale sunt dispensabile. Doamna respectiva, arborandu-si cu o mandrie demna de dispretuit nobila eticheta de doctor, vine si flutura sub nas acest motto tipic prozelitului obtuz, ca si cum idealul Ratiunii nu s-ar opune radical oricarei preferinte date interesului social asupra judecatii revelatoare de adevar.
Am asternut toate aceste randuri in speranta ca oameni tineri, indeosebi viitori profesori, le vor intelege si le vor integra codului lor etic. Idealurile mele nu sunt iluzorii - nu imi inchipui ca o societate poate sa aiba nici macar jumatate din cadrele didactice conform idealului prezentat in acest eseu. Insa daca fiecare institutie de invatamant are cel putin un profesor care sa intrupeze acest ideal, pe care colegii sai de catedra sa-l priveasca cu reverenta, iar fiecare institutie de invatamant universitar jumatate dintre profesori mulati pe acest calapod, societatea are un mediu educational sanatos.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
