"Sunt regele din Babilon"

O piesa de arta nu are valoare daca faptul pe care il exprima nu este aievea.

"Nu credeam sa-nvat a muri vreodata"

Acest vers de Mihai Eminescu cuprinde prin simplitatea articularii sale, care atribuita nici unui din om din popor nu ar parea erudita si nici unui om dintr-o academie inculta, care atinge deci generalitate fara vulgaritate si elevatie fara savanterie, o expresie perfecta a trufiei si a consecintei ei, pedepsirea, ca inraurire tragica asupra orgoliului celor care viseaza sa unifice toate natiile lumii sub stindardul lor. Aduce laolalta in cuprinderea compasului sau pe Macedon si Petru cel Mare, Hannibal si Napoleon (cel caruia ii si este inchinata oda din care face parte versul) si, in fine, pe arhetipul omului care a indraznit sa viseze la un tron suprapamantean. Cuprinde trasatura esentiala a istoriei omenirii ca in destinul oricarui imperiu ce a cunoscut o spectaculoasa crestere sa se afle si o ireversibila si teribila decadenta. Si este vadit ca toate nuantele acestea nu ar avea putere daca nu ar fi fost deduse in prealabil printr-un studiu meticulos al lumii cu lupa stiintei si nici daca caracterul lor elevat si plural nu ar fi sporit ca frumusete de catre exprimarea care apare naturala in gura oricarui om si prin care realizeaza deci acea disproportie accentuata dintre fond si forma, in favoarea fondului - explicatia miracolului artistic.