Despre arta

Da, arta este subiectiva. Arta este subiectiva pentru ca reprezinta o constrangere a realitatii pe fagasul mintii artistului. Artistul aduce lumea in tainitele sale launtrice de unde o scoate sub o noua forma, care poarta amprenta personalitatii sale si care este un produs al facultatilor ce tin de creativitatea spiritului uman - de imaginatie in speta. Insa arta are si laturi obiective, chiar mai multe decat cele subiective. In primul rand ca realitatea, inainte de a fi remodelata in furnalul intim al artistului, trebuie sa fie inteleasa foarte bine de el, intr-un mod precis si stiintific. Pentru ca artistul sa prelucreze subiectiv realitatea, el trebuie sa o cunoasca obiectiv.

Arta incorporeaza si stiinta, si relatia aceasta nu este reciproca, deoarece daca arta inseamna a surprinde esente intr-o haina primitiva, stiinta inseamna doar a suprinde esente. Aceasta este diferenta dintre arta si stiinta: in timp ce stiinta are sarcina de a exprima natura Universului, nepunandu-i-se in carca nici o restrictie de limbaj, arta urmareste sa exprime acelasi lucru, folosindu-se insa de cuvinte cat mai putine si mai axiomatice. Prin cuvant axiomatic inteleg un cuvant a carui definitie nu poate fi realizata fara folosirea unor cuvinte mai putin axiomatice decat el. Stiinta isi permite o grandioasa risipa de generalitate prin limbaj, dar nu are un tel neaparat din asta, cum are arta din a gospodari vorbele; putem deci spune ca arta este un caz particular de stiinta.

Toate operele de arta, desi unice si deci diferite prin cei care le-au creat, sunt unite intre ele prin faptul ca reprezinta fete ale unui singur univers (sau al unei singure laturi a Universului daca ne referim la operele de arta care au aceeasi tema) unic si neprocesat de spirit. Toate operele de arta au acest fond comun, de care ne putem folosi pentru a separa operele de arta autentice de cele false. In momentul, adica, in care nu constatam o rigoare stiintifica cu care a fost selectata materia prima din care s-a facut opera de arta, putem foarte simplu sa o categorisim drept falsa.

Desigur insa ca nu ajunge sa intelegi felul in care functioneaza Universul si sa ii dai noi nume pentru a creea arta, deoarece al doilea fond pe care toate operele de arta il au in comun consta chiar in aceste noi forme (sau nume) cu care mintea invesmanta realitatea. In arta si limbajul este un fond. Este un fond deoarece mijloceste transportul operei de la artist la receptor si trebuie prin urmare sa aiba o cat mai mare eficienta in a nu pierde din opera pe drum. Forma operei trebuie sa asigure o cat mai obiectiva si neinterpretata comunicare, mai ales intre oameni care au in comun limbaje cat mai straine. O opera de arta este mai puternica daca reuseste sa-si transmita mesajul prinr-un limbaj care poate fi inteles de cei ale caror coduri de comunicare sunt foarte distincte. Se ajunge desigur la o limita a comunicarii, prin aceea ca exista hauri culturale, daca nu intre culturile umane cat intre culturile galaxiei sau ale Universului, care nu pot fi strapunse de nici un limbaj. Si atunci vedem ca nu putem indesa nu un continut elevat in niste cuvinte sarace, dar nici cel mai elementar continut, pentru ca sa-l putem face inteles colegilor nostri cosmici. Orice opera de arta este, in virtutea acestui fapt, o jumatate de masura, avand in vedere ca nu are universalitate, ci doar terestrialitate; ea nu se poate adresa tuturor semintiilor Universului, ci doar celor ale unei zone restranse a lui, Pamantul, daca nu chiar numai unui grup restrans al semintiilor Pamantului, pierzandu-si astfel si teluricitatea si fiind caracterizata de nationalitate.

Limbajul isi atinge potentialul de generalitate in imagine, iar potentialul de elevatie in cuvant. Altfel spus cuvantul poate sa transmita cel mai mult, in timp ce imaginea poate sa transmita la cei mai multi. Toate celelalte limbaje, si ma refer aici la cele 4 naturale (5 in total), corespunzatoare celorlalte simturi decat vazul, si la cele artificiale, care sunt nenumarate, nu pot sa transmita un lucru mai elevat (cum este cazul celor senzoriale) sau nu pot sa transmita un mesaj altora decat celor care l-au teoretizat, nefiind deci general-uman, cum este cazul celor artificiale. Cuvantul este singurul limbaj artificial care are o oarecare generalitate, deoarece fiind un instrument indispensabil convietuirii in societate, ii este inculcat omului de la o varsta atat de frageda incat pare ca s-a nascut cu el si ca ii este deci instrinsec si ca este natural. Cuvantul pierde insa din generalitate foarte rapid - cum ne raportam la o arie mai larga decat una in care exista aceeasi limba materna, mijloacele de vorbire se particularizeaza. Diferentele nationale ucid generalitatea cuvantului.

Cuvantul are insa suficienta generalitate in ciuda caracterului sau particular-national, datorita faptului ca aceste caracter nu se rasfrange automat asupra ideii vehiculate de cuvant. Imaginea, careia i-a fost data cu mai multa generozitate generalitate, are destula capacitate de a articula ganduri demne de o opera de arta. Limbajul este un fond in arta prin aceea ca poate fi disecat din punct de vedere stiintific astfel incat sa poata fi analizat fluxul informational pe care il mijloceste si de asemenea prin aceea ca simplificandu-l, se amplifica decalajul dintre continut si limbaj, in favoarea continutului, decalaj despre care am mai vorbit si asupra caruia vom starui ca este esenta artei.

Iata deci, trei laturi ale artei, eminamente obiective: cunoasterea obiectiva in prealabil a realitatii, analizarea si dozarea atenta a cuvintelor astfel incat cat mai multi sa le inteleaga fara consultarea unor explicatii externe operei (de ex. dictionar) si fortarea unor informatii cat mai nuantate si mai nobile in termeni cat mai simpli si mai de sine-statatori.

Muzica si cuvantul

Relatia dintre muzica si cuvant functioneaza sub imperiul unei bizare discordii - nici unul nu poate sa descrie pe celalalt. Muzica nu poate sa transmita o idee sau, sa zicem, sa descrie o idee transmisa prin niste cuvinte, iar cuvantul nu poate sa determine unic o opera muzicala, nu poate sa o descrie astfel incat descrierea sa o arate pe ea si numai pe ea. Putem, desigur, sa descriem o piesa muzicala ca fiind "inaltatoare" sau "stridenta", dar aceste cuvinte nu determina suficient identitatea piesei. Muzica in schimb, nu numai ca nu poate sa descrie precis o idee, dar nu poate sa descrie nici macar aria in care este inclusa ea. Muzica este suprastilizarea unei idei. Este trunchierea si slefuirea ei intr-atata incat esenta ei se modifica. "Cuvantul, vehicul purtator al spiritului, brazdar scanteietor al progresului" este o portiune din magnificul discurs al domnului Settembrini, personaj in "Muntele vrajit" de Thomas Mann. Muzica nu se poate vedea indeplinitoare a acestei functii, de vehicul purtator al spiritului si nici de brazdar scantaietor al progresului, caci functia ei este sa umple timpul cu sens, sa inlantuie in clipa. Tot ce urmareste o expansiune in timp, o constructie intelectuala, care este esenta progresului, ii este strain.