Gânduri

      Puţine lucruri sunt mai triste ca momentul în care înţelegi că un om şi-a clădit existenţa pe minciuni. Astfel, orice taifas mai serios, orice schimb coerent de opinii, orice interogaţie comună asupra sensului vieţii şi al lumii, acţiuni care în mod normal sunt propriile lor recompense, riscă să devină o luptă acerbă pentru supravieţuire, iar nobilul dar al socializării inteligente, sărbătoare a faptului de a fi om, să fie subjugat cu cinism de chipul hâd al materiei.

Meditaţie asupra Asiei

      Când mă gândesc la Asia, am în minte perfecţiunea în găsirea plăcerii şi în alungarea durerii, perfecţiune obţinută prin învăţarea dintr-un şir de experienţe trecând prin părinţii din părinţi, însă cu o meticulozitate şi o perspicacitate care pe mulţi europeni get-beget i-ar băga în boală doar dacă le-ar concepe. Fie că e vorba de arta culinară sau de cea a aşternutului, de oblojit răni sau de recunoscut ierburi binefăcătoare, sau, din contră, de a împila, de a schingiui şi de a omorî, asiaticul, învăţând pe baza metodei empirice, este atât de eficient încât aceste activităţi îi devin o a doua natură, iar până şi cele mai nehotărâte şi nestatornice ascunzişuri ale trupului par să îi fie cunoscute.

      (În sprijinul acestei idei, aduc la cunoştinţă un foarte interesant fapt istoric: în Evul Mediu târziu, în spaţiul eurasiatic circula o zicere aparţinând chinezilor - "lumea are trei ochi, doi ne aparţin nouă [chinezilor], unul le aparţine francilor [creştinătăţii latine], iar restul naţiunilor nu au niciunul." Chinezii se vedeau pe sine ca fiind cei mai subtili, mai isteţi, mai sofisticaţi şi mai dibaci dintre oameni. Este curios însă că îi puneau pe musulmani ca fiind sub vest-europeni, contrar istoriografiei generale, care zugrăveşte lumea occidentală ca fiind înapoiată, atât material, cât şi spiritual, lumii islamice. Proverbul poate fi explicat prin invaziile mongole, care au tulburat Orientul Mijlociu şi Apropiat, lăsând Europa şi Orientul Extrem ca un fel de poluri de civilizaţie şi stabilitate ale scenei internaţionale.) 

      Putem stabili că în mentalitatea asiatică una din valorile fundamentale este Memoria, pentru că a învăţa din greşeli necesită în cel mai înalt grad a le recepta şi a le stoca, chiar dacă nu în mod precis pe fiecare, măcar într-o variantă distilat-generală. Alternativa şireată la stăpânirea naturii prin empiric este ştiinţa, adică a înţelege fenomenele lumii înconjurătoare folosind o bază săracă de experienţe directe, însă bogat exploatate de raţiune. Repet - o bază săracă - a nu se înţelege că omul de ştiinţă poate ajunge undeva dacă nu are o serie de contace nemijlocite cu natura. Asiaticii, pesemne, nu au fost niciodată receptivi la ideea de ştiinţă, cel puţin nu la o scară a societăţii întregi, ceea ce a şi contribuit la pierderea cursei cu Occidentul.

      Intrigant este că, în ciuda rolului pivotal jucat de Memorie în cioplirea Asiei, aceeaşi valoare fundamentală lipseşte cu desăvârşire din alt punct de vedere - acela al păsării de cei din jurul tău. Nu numai că asiaticii sunt campionii neîntrecuţi ai şnapanismului, dar în India, de pildă, mor oameni pe stradă fără să fie băgaţi în seamă. Iar dacă nu îţi pasă de cei din jurul tău acum, în prezent, cum îţi mai poate păsa când ajung să ţină de domeniul trecutului, cum, adică, poţi avea Memorie?