Rondelul alegerii

De întors nu este cale,
Cupa e de tot golită.
Să dospească liniştită
Lumea-n matca ei de bale.

Piară azi orice ispită
De-a porni spre ea agale.
De întors nu este cale,
Cupa e de tot golită.

Omul e acum o vită,
De la pisc şi până-n poale.
Mâinile îmi sunt prea goale
Să clintesc a sa ursită.
De întors nu este cale.

D-ale omenirii

      Una din principalele forme de imbecilitate de pe lumea asta constă în a te simţi important pentru că eşti ocupat. Nu de puţine ori îi aud pe oameni văitându-se de cum n-au avut timp în ultima vreme nici să se-ncheie la şliţ de cât de solicitaţi au fost cu munca. Însă de cele mai multe ori văicăreala lor este una făţarnică şi regretul lor unul fals - pe dinăuntru jubilează de vanitate, crezând prosteşte că a te speti muncind, a participa la sumedenie de activităţi, a bate zilnic tot oraşul şi a strânge mâinile a sute de oameni te face automat un om util. De prea multe ori, încurcând cantitatea muncii cu calitatea, îndârjirea de berbec cu plănuirea chibzuită, aprobările de complezenţă ale celor din jur cu aprecierea consumată în tăcere, oamenii ajung să se îmbete cu gândul că au un rost în lume.