Cugetare

Când membrii unui grup încearcă din solidaritate să se apere într-o polemică unul pe celălalt pornind de la o idee falsă nu fac altceva decât să se întreacă în prostie.

Despre limbaj

Ceea ce îl face de râs pe un om care se pretinde intelectual este folosirea limbajului celui mai specializat şi ermetic pentru exprimarea unei idei. Limbajul de specialitate este o unealtă pentru mascarea impotenţei intelectuale. Un intelectual mediocru suferea de un complex de inferioritate atunci când nu pricepea limbajul de specialitate, adică atunci când încă nu stăpânea canonul, şi s-a străduit cu toate forţele să scape de această insuficienţă pentru ca a începe la rândul lui să folosească limbajul „superior”, încercând parcă cu ferocitate să îi înfunde pe cei care sunt novici, cum odinioară era şi el. Deci un intelectual mediocru este din punct de vedere al limbajului ca un câine care muşcă mâna care l-a hrănit, sau, chiar mai bine spus, un amforit. Amforiţii, sau substanţele cu caracter amfoter, sunt, în chimie, substanţe care în prezenţa unui acid se comportă precum o bază, iar în prezenţa unei baze precum un acid. Aşa şi intelectualul mediocru: lup cu mieii şi miel cu lupii - odată ce a acumulat termeni şi expresii de o savanterie zdrobitoare şi a înţeles ce înseamnă, le foloseşte cu o trufie nejustificată, deşi reuşeşte foarte bine să facă ca această trufie să nu fie ostentativă, în faţa celor care încă se chinuiesc să ajungă la nivelul său lingvistic.

Un intelectual adevărat nu recurge la asemenea metode pentru a-şi demonstra superioritatea. El înţelege că este mai practic să folosească limbajul de specialitate, deoarece ocupă mai puţin spaţiu pe hârtie şi riscă mai puţin ca spusele sale să comporte vreun echivoc, însă pentru cititor o lectură antrenantă, aşa cum o face limbajul comun să fie, pare extrem de facil de parcurs, ceea ce elimină inconvenienţa spaţiului, iar lipsa de stricteţe conferă de asemenea lecturii senzaţia de viteză. Un intelectual adevărat mai are grijă să nu cadă în extrema cealaltă: exprimarea simplistă şi trivială. Acest tip de exprimare este însemnul derbedeului-filozof, individ care trăieşte cu impresia că marile adevăruri ale vieţii pot fi reduse la 3 cuvinte comune. Greşeala pe care o face este confundarea simplităţii cu simplismul.

În timp ce simplitatea reprezintă eliminarea părţilor superflu ale unui lucru, simplismul constă în a elimina şi din părţile esenţiale, deci e o trunchiere denaturatoare. Derbedeul-filozof nu are simţul care să îi spună ce este esenţial şi ce nu, deci atunci când se va exprima, va pierde legături importante dintre ideea amorfă din mintea sa şi maniera în care vrea să o exprime. William Shakespeare a fost un expert în simplitatea exprimării, în a duce exprimarea fix pe graniţa dintre simplitate şi simplism.

„Upon his royal face there is no note how dread an army hath enrounded him.”

„O, reason not the need!”

„I’ll fight till from my bones my flesh be hacked!”

Veţi spune totuşi că scriitura lui Shakespeare abundă în înflorituri neesenţiale. Dar Shakespeare îşi propune numai în anumite părţi ale operei sale să producă pasaje de o mare simplitate a cuvântării, dar de o la fel de mare concentraţie a conţinutului. Şi în ciuda faptului că sunt net întrecute numeric de pasajele neesenţiale, meritele îi revin autorului la fel de mult cum i-ar fi revenit dacă nu ar fi avut niciun pasaj neesenţial. Nici nu ar fi în stare să alcătuiască opera numai din asemenea pasaje, care sporesc atât de tare intensitatea trăirii literare, întrucât inspiraţia unui scriitor este secată mai tare de un moment care îl antrenează pe cititor decât de unul care nu o face. Deci arta lui Shakespeare, şi a marilor poeţi în genere, constă în concizie, de fapt în a forţa şi trece de limita convenţională a conciziei, căci dacă s-ar opri la această limită nu ar fi mai valoroasă decât discursurile academicienilor anemici care folosesc concizia din economie. Nu ştiu însă dacă numai această concizie intensă procură frumuseţea pe care o dă poezia, sau dacă concizia intensă coroborează cu frumuseţea pentru a da poezia.