O incercare (non-timida) de moralitate

Omul a fost astfel proiectat de catre Natura incat sa functioneze normal cand nu primeste din orice lucru prea mult sau prea putin. Tot ce este excesiv sau carent il arhetipizeaza, ii exacerbeaza o anumita trasatura pana in punctul in care celelalte trasaturi ii sunt suprimate. Putem presupune ca o societate in care un echilibru al cantitatilor de insusiri cu care fiecare cetatean intra in contact este stabil, este Utopia, functioneaza perfect (pentru o perioada de timp cel putin). Ruperea acestui echilibru putem s-o identificam cu notiunea de Rau, in timp ce mentinerea lui cu cea de Bine. Acesta este adevaratul criteriu de moralitate - masura in tot ceea ce facem. Orice dozaj prost al actiunilor forteaza limitele oamenilor din jur si le strica si lor capacitatea de a-si doza actiunile. Fie ca este vorba de mila, sinceritate si tot ce este vazut in conceptia traditionala de moralitate drept Bine devine Rau atunci cand sunt folosite cu generozitate, deoarece mila creeaza parazitism, sinceritatea antipatie, si orice actiune nemasurata naste o anumita trasatura sufleteasca opusa moral. Iar fie ca vorbim de cruzime, minciuna si cele ce sunt in viziunea morala traditionala Raul devin Bine atunci cand sunt calibrate cu grija, deoarece cruzimea este o injectie de realism, minciuna un exercitiu de abilitate si orice actiune masurata naste o anumita trasatura sufleteasca careia ii este aliata moral. Faptele savarsite de oameni au nevoie de patul lui Procust.

Despre arta

Arta este dovada suprema de intelectualitate. Intelectualitatea este capacitatea unui om de a-si articula gandurile, de a ilustra un tablou care sa coincida cat mai exact cu tabloul sau interior. Dintre mai multe obiecte care indeplinesc aceeasi functie, cel care si-o indeplineste cel mai bine trebuie folosit ca model pentru a sculpta legea generala care defineste acea functie. Iar avand in vedere ca daca executarea functiei este mai buna, este si mai grea, vom defini arta folosind ca particular un individ a carui sarcina de a-si dovedi intelectualitatea este cat mai dificila cu putinta. Criteriile dupa care dificultatea exprimarii va fi stabilita sunt limbajul si mesajul. Ceea ce trebuie sa stabilim sunt urmatoarele doua lucruri: daca un limbaj mai simplu sau unul mai complex face sarcina mai dificila si daca un mesaj mai simplu sau unul mai complex face sarcina mai dificila. Este evident ca avand la dispozitie aceeasi forma, va fi oricand mai greu sa o umpli cu un fond mare decat cu unul mic, iar cand ai la dispozitie acelasi fond, va fi oricand mai greu sa il folosesti ca umplutura pentru o forma mica decat pentru una mare. Dificultatea intelectuala este deci mai mare atunci cand fondul este mai bogat, iar forma mai saraca sau, altfel spus, cand transmiti un mesaj complex printr-un limbaj simplu. Iar cum dificultatea si calitatea sunt proportionale data fiind aceeasi competenta, putem afirma ca dovada suprema de intelectualitate (adica arta) este testul de dificultate al intelectualitatii, adica transmiterea unui mesaj cat mai complex printr-un limbaj cat mai simplu. Arta este deci aceasta compresie comunicativa, acest decalaj intre forma si fond.

Un gand

Lumea va fi mai buna atunci cand omul o sa ridice mana numai asupra celor impotriva carora nu are sorti de izbanda.

Dischizitie asupra determinismului

Daca exista un destin, este in starea lucrurilor ca el sa fie imposibil de cunoscut. Cu cat este mai apropiata o veriga de inceputul lantului cauzalitatii, daca este inlocuita, cu atat faza finala a lantului va fi mai diferita, ca atunci cand partea umbrita a unui con de lumina creste pe masura ce apropiem degetul de sursa. Pentru ca orice obiect din natura are ca proprietati numerice numere irationale, valoarea reala a acestor proprietati nu poate fi cunoscuta. Iar din aceasta cauza va exista tot timpul o mica diferenta intre valoarea reala a proprietatilor si valoarea aproximata de om. Ea va fi o zona enigmatica in sistemul cauzalitatii care va creste pe masura ce avansam in el, facand oricare faza din aceste sisteme imposibil de cunoscut dupa un anumit moment si improbabila inainte de acest moment. Aceasta perdea neagra, acest indice al ignorantei difera de la sistem la sistem. Putem afirma ca distanta dintre inceputul lantului si perdeaua intunecoasa este direct proportionala cu agitatia sistemului si complexitatea compozitiei sale chimice. Altfel spus evolutia lucrurilor este mai predictibila cu cat ele se afla intr-o mai mare stabilitate si cu cat sunt formate din substante mai simple si mai omogene. Perdeaua, pe care ochiul Stiintei n-o poate penetra, este motivul pentru care omul este condamnat sa simta ca are liber-arbitru, desi efectiv nu il are.