Când las gândul să mă poarte prin lumi de poveste, departe de freamătul nostru, şi mă îmbrac cu totul în lumina lor străvezie şi blândă, o spaimă lăşească mă trage îndărat. Freamătul pe care, dintr-o oarbă sete de frumos, l-am lăsat în urmă mă cheamă înapoi cu lăcomie, râzând de mine cu o faţă meşteşugită, certându-mă că sunt un nebun, care nu e-n stare a face deosebire între tărie şi văzduh, darămite între lumea aievea şi cea gândită. Acest freamăt cu sumedenie de feţe împrumutate, dar nici una a lui, aproape că m-a făcut să-i urmez judecata, căci eu, în sărăcia voinţei mele, abia pot găsi puterea să mă cred pe mine însumi.
Veşnic punând în cumpănă mintea lui cu a mea, mânat de dorinţa de a nu-i greşi lui, dar nici mie, de a nu-i da unuia sau altuia mai mult decât i se cuvine, alunec, din vreme-n vreme, de la gândirea nesimţitoare şi nepărtinitoare la credinţă, fiindcă ambele unelte sunt oaspeţii aceluiaşi lăcaş, sunt înrudite îndeaproape, şi e firesc ca lucrurile pe care le petreci cu una să se scurgă şi la cealaltă. Oricât m-aş lupta să pun un zid între ele, tot se ivesc crăpături, iar ştiinţa rece a minciunilor omeneşti devine un furnal al amăgirilor de sine. Însă dacă aş azvârli tot ce îmi dăruieşte freamătul fără să judec o clipă, m-aş descotorosi, fără să vreau, pe lângă darurile putrede, şi de cele adevărate.
Prima lectura: repede deasupra, fara nici un inteles insa mi-a placut sunetul cuvintelor, suna melodios ca o poezie.
RăspundețiȘtergereA doua lectura cu vointa de a pricepe sensul .... da, se deseneaza ce spui ....si imi pare rau ca am pierdut melodicitatea aceea a cuvintelor citite nelamurit. Dar mi-a placut ! Mai ai ?