O incercare (non-timida) de moralitate

Omul a fost astfel proiectat de catre Natura incat sa functioneze normal cand nu primeste din orice lucru prea mult sau prea putin. Tot ce este excesiv sau carent il arhetipizeaza, ii exacerbeaza o anumita trasatura pana in punctul in care celelalte trasaturi ii sunt suprimate. Putem presupune ca o societate in care un echilibru al cantitatilor de insusiri cu care fiecare cetatean intra in contact este stabil, este Utopia, functioneaza perfect (pentru o perioada de timp cel putin). Ruperea acestui echilibru putem s-o identificam cu notiunea de Rau, in timp ce mentinerea lui cu cea de Bine. Acesta este adevaratul criteriu de moralitate - masura in tot ceea ce facem. Orice dozaj prost al actiunilor forteaza limitele oamenilor din jur si le strica si lor capacitatea de a-si doza actiunile. Fie ca este vorba de mila, sinceritate si tot ce este vazut in conceptia traditionala de moralitate drept Bine devine Rau atunci cand sunt folosite cu generozitate, deoarece mila creeaza parazitism, sinceritatea antipatie, si orice actiune nemasurata naste o anumita trasatura sufleteasca opusa moral. Iar fie ca vorbim de cruzime, minciuna si cele ce sunt in viziunea morala traditionala Raul devin Bine atunci cand sunt calibrate cu grija, deoarece cruzimea este o injectie de realism, minciuna un exercitiu de abilitate si orice actiune masurata naste o anumita trasatura sufleteasca careia ii este aliata moral. Faptele savarsite de oameni au nevoie de patul lui Procust.