Reflecţii istorice

      Perioadele de mare înflorire economică ale unei societăţi coincid adesea unora de mare înflorire culturală. De pildă, Grecia secolului al V-lea î.Hr., Florenţa secolelor XIII-XIV sau Ţările de Jos ale secolului al XVII-lea. Nu de puţine ori însă, figurile cele mai de seamă ale avântului cultural, un Socrate sau un Dante, neagă sau ignoră valoarea pozitivă a acestei vitalităţi, şi proiectează viziuni sumbre ale decadenţei morale, de natură să îngrijoreze şi să înspăimânte, nu să galvanizeze. Ei se află în răspăr cu entuziasmul general al societăţii. Nu socotesc îmbucurătoare îmbunătăţirile standardului de viaţă, care se petrec până şi în rândul claselor inferioare, chiar dacă ele îi scot, în sensul cel mai curat al expresiei, din mizerie pe foarte mulţi. Ei, în alte cuvinte, neagă o manifestare fulminantă şi evidentă a Vieţii. Contradictoriu la această situaţie e că ei înşişi au luat naştere în urma fenomenului pe care îl combat cu atâta vehemenţă - cultura fiind o necesitate avansată, ea nu poate fi urmărită decât după ce au fost asigurate necesiţăţile elementare, sarcina economiei. Este fascinant cum un efluviu de vitalitate, atunci când vehicului său este omul şi societatea, poate conţine sămânţa propriei ponegriri, alungări şi învrăjbiri.