Marea căutare

Pentru ca un om să fie pe de-a-ntregul în viaţă nu este suficient ca trupul său să fie viu. Un om viu este cel a cărui parte lăuntrică este de asemenea vie. Care este trăsătura definitorie a vieţii? Să caute să se susţină pe sine însăşi. Deci un organism e viu dacă se află într-o continuă căutare a hrănii care îl susţine. Înseamnă că spiritul unui om este viu doar dacă întreprinde în mod continuu o încercare asiduă şi evidentă de a-şi procura o hrană proprie, fără de care este supus agoniei, întru totul ca trupul privat de apă şi mâncare sau de căldură, care se răscoleşte în chinuri până când moare sau primeşte ceea ce porunceşte. Un om care nu caută nimic pe lângă cele trebuincioase trupului sau pe lângă mijloace de a-şi procura cele trebuincioase trupului, cu aceeaşi recurenţă, urgenţă şi ardoare cu care le caută pe acestea, este mort, este în adevăratul sens al cuvântului mort.

Blestemul sortit spiritului viu este că oricât ar fi de lipsit de hrana pe care atât de imperios o cere nu există o limită automată care să îi provoace moartea, care să îl salveze de agonie, ci doar moartea funcţiilor anatomice, care este independentă de nevoile spirituale, este cea care îl poate salva. Un om viu care nu obţine obiectul căutării sale este ca un animal pe care zeii, pentru cinica lor distracţie, l-au făcut imun la moartea prin sete şi este condamnat să hălăduiască decenii întregi prin deşertul arzător fără pic de apă.

Altă cugetare

Dacă există bine şi rău se supun următoarei legi: este suficient ca omul să săvârşească o singură faptă eminamente rea pentru a fi rău, însă oricâte fapte eminamente bune ar săvârşi nu se poate absolvi de răutatea pe care a comis-o.