Virtutea din gurile porcilor

Incercand sa sondezi in psihologia Bisericii, asa cum este ea pururea si pretutindeni, vei descoperi, in general, propensiuni care nu vizeaza sporirea lucrurilor frumoase si sfinte de pe acest pamant, ci tot soiul de pofte de putere, manifestate fara scrupule prin uneltiri ascunse si asupriri vizibile ale adevarului. Te scarbesc aceste constatari, intrucat intra in conflict cu asteptarile pe care le ai studiind psihologia ideala a Bisericii, care implica, dupa cum am zis mai sus, contributia la patrimoniul de acte de caritate, dezinteres material si noblete sprituala al lumii, ceea ce Biserica si face in aparenta, desi in esenta ii predica distrugerea. Putem afirma ca este o trasatura a omenirii aceea de a arata, in sarcinile pe care le intreprind care au o traditie considerabila, un decalaj pronuntat intre stereotip si ideal, intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie. Un decalaj care caracterizeaza, in fapt, formele care detin inteligenta naturala, si care le diferentiaza de cele de inteligenta artificiala. Civilizatia reduce acest decalaj.

In culisele civilizatiei insa, oamenii Bisericii deviaza constant de la deontologia lor profesionala. Manipularile ideologice reprezinta o nerespectare a acestei deontologii, deoarece urmaresc, mai tot timpul, inlocuirea adevarului cu niste idei care consolideaza autoritatea Bisericii. Una dintre aceste idei de mascarada e cea cum ca Pamantul nu este rotund. Aceasta corupere a adevarului este observata si batjocorita cu foarte mult rafinament de xilogravura Flammarion, o opera anonima, aparuta in 1888 intr-un tratat de meteorologie al celui care i-a dat numele.


Se foloseste de ironie gravura in lemn a lui Flammarion pentru a critica, dar de o ironie atat de fina incat se dizolva in spirit de gluma si nu poate fi acuzata ca induce in eroare pe spectator cu aceeasi vigoare cu care am acuza o ironie din vremuri ale libertatii generoase de exprimare. Un misionar care gaseste locul in care Cerul si Pamantul se ating, deci! O asemenea descoperire ar infirma cu succes orice teorie cum ca intre Pamant si bolta cereasca nu exista decat o tranzitie cromatica discreta, cum si este in fapt. In cazul in care are forma rotunda, Pamantul se pliaza pe firmament si intre ele nu exista o granita clara si odata cu aceasta si Divinitatea se contopeste cu chipurile de lut, contopire care ii anuleaza valoarea si, astfel, Bisericii puterea.

Despre omenire

Intre doi oameni care, prin prisma functiei lor comune, comit aceeasi greseala propriu-zisa, greseala mai mare este comisa de catre cel care este situat pe pozitia mai inalta din ierarhia aferenta functiei sale.

Iar cititorul sa se gandeasca de doua ori inainte de a eticheta fraza de mai sus ca pleonastica sau pedanta, caci, pesemne, datorita unor adaogiri care ii par dispensabile, cum sunt "prin prisma functiei lor comune" sau "pozitia mai inalta din ierarhia functiei lor", s-ar putea repezi astfel. Insa nu este cazul, dupa cum voi explica. Deci se intreaba ce rost are, cand am putea pur si simplu spune ca comit aceeasi greseala, sa spunem ca o comit "prin prisma functiei lor comune". Asta este datorita faptului ca nu exista o greseala care sa transceanda considerentele de functie.

Nici un om nu greseste din punct de vedere uman, dupa cum nici un obiect nu da vreo dovada de ineficienta in indeplinirea functiei de a fi el insusi. Omul traseaza prin atribuirea de functii linii imaginare in natura, cu care grupeaza obiectele si fenomenele si prin care creeaza sisteme de evaluare la fel de imaginare si de relative ca si departajarile date de linii. Nimic nu este absolut in privinta consideratiilor de bine si rau care sunt rodul acestor sisteme de evaluare, caci oricareia dintre aceste consideratii ii este anihilata pertinenta daca este smulsa din contextul functiei ei si introdusa intr-altul. De aici si absurditatea moralitatii - nu exista Bine si Rau, exista doar o infinitate de scene, nascocite de mintea omului si pe care el insusi apare ca papusa. Nu sta scris cu slova de fier pe frontonul Universului ce inseamna sa fii om. De unde si imposibilitatea de a afirma ca un om a gresit fara a preciza ca a facut-o din punctul de vedere al unei functii sau a unui scop.

Cu cat un om este mai proficient in functia sa si cu cat ierarhizarea sociala este mai performanta, cu atat sunt mai mari sansele ca el sa ocupe o pozitie inalta in ierarhia functiei. Daca se afla mai sus insa, consecinta este ca orice gest al sau este mai influent. Orice gest al sau are repercusiuni considerabile, prin aceea ca are, pe langa efectele sale directe, valente de mesaj politic, iar aceasta face greseala sa sa prolifereze. Politica, meseria in care maniera de a fi om cantareste cel mai mult. Mesajul politic presupune un varf care sa-l emita si o multime de indivizi simpli care sa si-l insuseasca, fara a-l intelege neaparat. Desi existenta sa nu pune omenirea intr-o lumina foarte favorabila deoarece o vadeste ca fiind constituita in majoritatea sa din insi care urmeaza orbeste, mesajul politic poate fi utilizat si in realizarea unor scopuri frumoase, prin aceea ca poate instaura si raspandi valorile culturii si ale civilizatiei printre mase, care pot, ce-i drept, sa si le insuseasca doar la un nivel de suprafata, insa care sunt de preferat valorilor meschinariei si ale ignorantei. Ne nelinisteste gandul ca la o fluctuatie mai puternica a modelului politic, cei care il urmeaza pot trece de la un pol la altul, ca si cum acele valori pe care le copiaza de la el nu vin deloc din interiorul lor, ca si cum nu ar fi altceva decat un produs al spatiului si al timpului in care traiesc. Si chiar asta si sunt. Efectul modelator al timpului este doar aparent. Desi pe omul zilelor de odinioara il vedem gentilom si onorabil, iar pe cel al zilelor de azi badaran si corupt, in esenta sunt identici, prin faptul ca sunt fructul veacului si al tarii in care s-au format.

"Caci lumea pare numai a curge trecatoare."

Marturisesc ca atunci cand am inceput sa scriu articolul aveam intentia sa fie despre o folosire corecta a puterii, dar corabia gandurilor m-a plimbat prin acele mari care ii daruiesc ei placere, iar eu, pe ea naier, nici ca am putut-o carmui altminteri, astfel ca articolul a ajuns sa fie despre o alta latura a societatii...

Muzica si Timpul

Astfel este croita Muzica, aceasta secventa ordonata de sunete, ca atunci cand ascultam o piesa, legam de ea, in memoria noastra, impresii ale fenomenelor care se petrec in acel moment. Este ca si cum ar extrage fiecare clipa de pe durata cantarii si i-ar insulfa, cu mare forta, un sens si o amprenta precise, care ne raman incrustate in amintire. Astfel ca atunci cand acumulam mai multe auditii ale unei piese, ascultand-o din nou ni se pare ca smulge din negura vremilor si pogoraste asupra noastra o abundenta, o bogatie coplesitoare de Timp, ca si cum un continent pierdut ne-ar fi revelat in fata ochilor.

Pe buna dreptate afirma Thomas Mann ca privind viata in retrospectiva, din afara trairii si deci cu un rece ochi, o perioada ne pare mai larga si a fi trecut mai greu, daca pe parcursul ei s-au petrecut evenimente notabile pentru noi, daca deci cuprinde evenimente de un inalt grad de noutate si memorabilitate, iar daca a fost saraca in lucruri pe care sa le gasim interesante si a fost intr-o mare masura monotona, ne pare a se fi scurs mult mai repede decat a facut-o in realitate. Aproximarea intinderii temporale a unei perioade din trecutul vietii proprii se face pe baza reperelor pe care le avem in acea perioada. In absenta acestor repere, aproximarea este supusa erorii. Un reper temporal este mai bun cu cat experienta care l-a stabilit a fost prima de acel tip pentru noi deoarece senzatia pe care un fenomen o exercita asupra noastra e mai slaba daca obisnuim sa il experimentam des, caci cu cat avem mai mult din ceva, cu atat acel lucru valoreaza mai putin pentru noi.

La asta ar fi trebuit sa se gandeasca si conquistadorii spanioli, cand cucerind imperiul Inca si jefuindu-i templele de podoabe, au trimis prada de razboi formata din tone de aur si argint si din numeroase nestemate spre Europa, producand astfel o devalorizare a metalelor pretioase, deci si o inflatie, care a dezechilibrat serios economia batranului continent.

Cu cat traim mai mult insa, lucruri care odinioara ne-ar fi intrigat nu mai au asupra fascinatiei noastre aceeasi inraurire, ci una diluata, astfel ca se gasesc din ce in ce mai putine lucruri in stare sa lase o impresie puternica asupra noastra, iar din cauza acestei carente perioadele recente ne par comprimate fata de cele mai departate. Pe masura ce imbatranim ni se intipareste in minte un gust de nihil nove sub sole - nimic nu este nou sub soare.

Ia o portiune de muzica si arunc-o prin viata unui om, si va strange pe suprafata ei orice traire care a fost suficient de viguroasa pentru a reprezenta un reper pentru el si care s-a produs in paralel cu ascultarile. Ascultand-o din nou, melodia va dilata pentru el Timpul si va injecta in auditie tot nectarul pe care albina Muzicii l-a strans din florile trairilor sale din trecut, ca si cum templele grecesti ar fi reduse, sub propria-i privire, de la stralucirea si magnificenta lor originara la ruinele elegiace care sunt astazi.

Despre arta

Din "The History of Architecture on the Comparative Method" de Sir Banister Fletcher:

"The late J. Addington Symonds well observed that Art is commonly evolved through three stages: (i) The ardent and inspired embodiment of a great idea - this gives strength and grandeur ; (2) the original inspiration tempered by increasing knowledge and a clearer appreciation of limits - the result being symmetry ; (3) ebbing inspiration, details being elaborated, and novelties introduced to make up for its loss - this occasions a brilliant but somewhat disproportioned style."